Poți să ieși câștigător din orice negociere. Te învățăm noi!
Despre negocierile „falimentare”
Există două metode clare de a-ți extinde business-ul: ori îți crești veniturile, ori plătești mai puțin pe ce cumperi. Dar ca să ai success în a doua variantă, trebuie să ai un set complet de skill-uri de negociere. Cu toate acestea, pentru cei mai mulți antreprenori negocierile sunt încă o necunoscută. Poate și din această cauza, experiențele lor nu sunt din cele mai plăcute atunci când vine vorba de negocieri. Mai jos, câteva erori tactice pe care mulți dintre noi le facem atunci când intrăm într-o negociere.
Uneori sunt prea încrezători în noi. Supraestimarea propriilor noastre atuuri poate ruina o negociere în care ambii participați intră cu cele mai bune intenții. De asemenea, subestimarea celuilalt duce de multe ori la același rezulatat dezastruos.
Alteori, nu știm sau nu acceptam deloc viziunea de la care pleaca negocierea celuilalt. De aceea este bine să învățăm să și ascultăm, nu doar să ne expunem propriul punct de vedere. Întrebările ce denotă flexibilitate și capacitate de adpatare vor facilita întotdeauna o negociere profitabilă pentru ambele părți. Secretul este că fiecare tabară să-ți prezinte poziția, dar și ca fiecare dintre cei doi să asculte cu adevărat argumentele celuilalt.
Citește și ”Portretul șefului ideal. Cum ar trebui să fie angajatorul tău”
Deseori, vedem în negociere o situație din care o parte pierde, iar alta câștigă. Dacă intrăm într-o negociere de la această premisă, cel mai probabil, negocierea va rezulta într-un eșec răsunător. Mult mai profitabil ar fi ca o negociere să fie începută de la premisa că este un soi de colaborare în care fiecare oferă și primește în egală măsură. Decât să vo vedeți ca pe un război, mai profitabil este să tratați negocierea ca pe un tango în care partenerii știu ce vor și sunt dispuși să ofere, pe cât sunt dispuși să accepte.
Despre negocierile profitabile
Dacă mai sus am trecut în revistă câteva practici ce riscă să arunce în aer negocierea, există, precum bine ați intuit, și secrete ce pot transforma o negociere anevoioasă într-o afacere profitabilă pentru ambele părți.
În primul rând, informează-te temeinic despre capabilitățile de negociere ale celuilalt. Ascultă atent și vorbește doar când ești pregătit să oferi ceva ce știi că celălalt va accepta. Esențial este și să cunoști ce butoane să apeși ca tabara adversă să reacționeze așa cum vrei. Asta înseamnă să știi și ce determină partenerul de negociere să vândă sau să cumpere și, mai ales, să știi cât e dispus să plătească pentru aceste lucruri.
Citește și ”Nu există eșec, ci doar feedback. Învață să te faci ascultat în rândul publicului”
În al doilea rând, este vital ca într-o negociere, să intri știind exact ceea ce vrei să obții. Pentru acest lucru, trebuie să îți faci o strategie clară de concesii pe care le poți face. De asemenea, trebuie să ai întotdeauna în vedere ce este rezonabil pentru ambele părți. De aici, de la ce este perceput că fiind echitabil pentru ambele părți, pleacă succesul oricărei negocieri.
Nu în ultimul rând, trebuie să controlezi întreaga agenda a negocierii. Aici trebuie să fii antent la capacitatea de a influența mersul negocierii. Mai exact, trebuie să intuiești ce arme secrete poate aduce partenerul într-o negociere, cum le poți contracara și… anihila. Află ce este negociabil și ce este nenegociabil. Cunoaște-ți obiectivele proprii și, daca se poate, și pe cele ale ”adevarsarului”.
Voi ce secrete aveți pentru o negociere de succes?