Reducerea abandonului școlar, o soluție sustenabilă pentru piața muncii
Premierul României acceptă și decide soluția creării unui comitet multireprezentativ pentru reducerea abandonului școlar, ca prim mijloc de integrare imediată a soluțiilor propuse de boardul „Pactului pentru Tineri”, condus de doamna Președintă Cristina Chiriac.
„Pactul pentru Tineri” s-a dovedit a avea un ecou profund, complet justificat de gravitatea tematicii abordate. Într-o Românie în care peste 15% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani nu au terminat cel mult 8 clase, cu peste 16.000 de mame minore (majoritatea cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani) și flagelată de consumul de substanțe interzise, abandonul școlar reprezintă o prioritate și realitate pe care nu le mai putem nega.
După o amplă și profundă analiză a cauzelor și proceselor ce au condus la părăsirea prematură a sistemului de învățământ, boardul „Pactului pentru Tineri” a solicitat cu succes o întrevedere cu Primul-Ministru al României, domnul Nicolae Ionel Ciucă, în scopul constituirii unui comitet multireprezentativ, dedicat implementării și armonizării soluțiilor de combatere a abandonului, în strategia guvernamentală pe termen lung.
Guvernul României, într-o întâlnire prezidată de Primul Ministru, la care au luat parte reprezentanți ai ministerelor în mâna cărora se află cheia pentru reducerea abandonului școlar, au luat parte la aprobarea creării unui comitet, ce va avea ca scop analiza, găsirea și integrarea de soluții pentru reducerea abandonului școlar, cu multiplele sale dimensiuni (maternitate juvenilă, infracționalitate și analfabetism).
Abordarea la scară națională a educației, ca pilon de dezvoltare sustenabilă, implicarea tuturor factorilor de formare, decizie și implementare, dar și a beneficiarilor direcți (multinaționale, corp profesoral, părinți și elevi), amploarea audienței relevante și susținerea la nivel guvernamental, fac din „Pactul pentru Tineri”, proiectul cel mai amplu, pe care o organizație non-guvernamentală îl derulează în România.
„Era imperios necesară crearea unui comitet cu conducere duală, care să integreze soluțiile dezbătute în cadrul proiectului „Pactul pentru Tineri”. Avem sute de inputuri dinspre profesori, părinți, antreprenori dornici să se implice și chiar elevi. Procesele sunt ample și soluțiile nu trebuie să fie unilaterale. Avem parteneri puternici, a căror capacitate de decizie face diferența între a dezbate și a determina cu adevărat schimbarea”, a declarat Cristina Chiriac, președintă CONAF.
„Pactul pentru Tineri” este un proiect național inițiat de CONAF și susținut de OMV Petrom, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, autoritățile locale, Banca Mondială și UNICEF, ce constă în 6 dezbateri organizate în zone geografice puternic impactate de fenomenul abandonului școlar. Lansarea a avut loc la Iași pe 19 septembrie și a continuat pe 27 octombrie la Piatra Neamț. Urmează acum Botoșani, pe 17 noiembrie, apoi vom ajunge la Suceava, Bacău, Vaslui, cu o recurență lunară, într-o zonă geografică puternic impactată de fenomenul abandonului școlar.
Photo by note thanun on Unsplash