S-au deschis porţile Şcolii de Vară HR Club Next Generation, ediţia a XII-a
12 dintre cei 20 de studenți și masteranzi selectaţi în ediţia curentă provin din Bucureşti, iar restul reprezintă cu onoare oraşele Braşov, Galaţi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara.
Până pe 13 iulie, participanţii vor avea o agendă plină de provocări şi oportunităţi de învăţare şi vor beneficia de oportunitatea de a cunoaşte manageri şi specialişti în resurse umane din companii cunoscute, care le vor fi mentori şi le vor împărtăşi din experienţa lor, sub formă de sesiuni de training, ateliere, lucru pe studii de caz, best practices etc.
Astfel, programul Școlii de Vară va cuprinde module dedicate celor mai importante arii HR. Printre ele se numără Modulul de Strategie in HR, unde studenţii vor discuta despre procese de HR şi gamification; Modulul de Recrutare şi Selecţie, unde vor învăţa, printre altele, cum să redacteze un CV şi să se pregătească pentru un interviu; Modulul de Formare şi Dezvoltare, unde vor lucra la un studiu de caz; Modulul de Managementul performanţei, unde vor afla cele mai bune practici din domeniu; Modulul de Compensaţii şi Beneficii, unde vor participa şi la un atelier de educaţie financiară; Modulul de Dezvoltare organizaţională, unde li se va prezenta un instrument de măsurare a culturii organizaţionale; Modulul de Legislaţie, unde vor lucra din nou la studii de caz.
În plus, studenţii vor avea ocazia să viziteze Uzina Dacia Mioveni, iar în ultima zi îşi vor prezenta studiile de caz pe echipe şi vor primi feedback şi, desigur, premii.
Agenda detaliată a perioadei 2-13 iulie poate fi consultată aici.
Reamintim că programul este o iniţiativă de voluntariat a comunităţii profesioniştilor de HR, iar participarea la cursuri este gratuită pentru toţi participanţii selectaţi.