De ce să iubim conversațiile
Îmi plac conversațiile. Îmi place să le am, îmi place să le ascult, îmi place să le privesc. Îmi plac și urmăresc, adeseori cu aviditate, Dick Cavett, Charlie Rose, Skavlan, Variety, Hollywood Reporter, The Talks. O bună conversație de ascultat și de privit este discuția dintre Neagu Djuvara și Solomon Marcus, prilejuită de Cătălin Ștefănescu. Interviurile pe care le realizez sunt conversații.
A avea o conversație este mai mult decât a sta de vorbă – înseamnă mai mult decât a pălăvrăgi despre vreme, a face schimb de informații, a promova, a seduce. Asta nu înseamnă că pentru a avea o conversație trebuie ca mai întâi să mergi la bibliotecă. Desigur, e interesant ca discuția să fie inteligentă, elevată, cultă. Dar conversația înseamnă mai mult. O conversație adevărată prilejuiește apropiere între oameni, deschidere de inimă, deschidere de minte, explorare, descoperire, uimire, emoție, respect. Valoarea unei conversații nu este dată de ceea ce este inteligent în tine, ci de ceea ce este bun, autentic, deschis și iubitor în tine.
Citește și:
Michael Douglas și Benicio del Toro. Conversație despre artă și leadership
Viola Davis și Tom Hanks: Zbori, chiar dacă ți-e frică. Nu încerca să fii nimic din ceea ce nu ești
Lupita Nyong’o: Curiozitatea nu-și face planuri
Prin ce mă inspiră o conversație bună:
Oamenii sunt cu adevărat interesați
Oamenii sunt cu adevărat interesați unul de celălalt. Își doresc să se apropie, să se înțeleagă, să se cunoască, să știe ce gândește, ce simte și ce are celălalt de spus. Într-o conversație, oamenii se concentrează mai mult pe ce află decât pe ce (cred că) știu, pe explorare și reflecție mai mult decât pe informație. Nu-și impun unul altuia propriile ipoteze, credințe, idei. Nici nu le preiau pe ale celuilalt. Și le împărtășesc reciproc. Se bucură de toate și le explorează împreună, se susțin reciproc, prilejuiesc o foarte hrănitoare conexiune umană.
Oamenii sunt cu adevărat interesați de subiectul pe care îl discută. Sunt interesați pentru că le pasă unul de celălalt, pentru că tema discuției le stârnește curiozitatea și dorința de a afla, de a descoperi sau de a înțelege.
Pe chipul oamenilor care participă cu adevărat la o conversație se vede deschiderea, aplecarea către celălalt, atenția, luarea-aminte, respectul, răbdarea, smerenia, ascultarea.
Oamenii sunt cu adevărat prezenți
Într-o conversație adevărată nu poate fi vorba decât despre ce este vorba. Oamenii cu adevărat implicați într-o coversație nu se gândesc la proiectul care îi așteaptă la birou, la bugetul pentru anul viitor, la digitalizare, la partenerul de viață, la ce au de făcut diseară. Conversația la care participă nu este un pretext pentru a conduce discuția către networking, către promovare, către seducție, către vânzare. Conversația nu este despre altceva și nu are alte scopuri.
Pentru că este prezent, energia omului este canalizată înțelept și devine o investiție, nu o risipă. Iar conversația poate deveni o sursă de energie – prin apropierea umană, autenticitatea și inspirația pe care le prilejuiește.
Oamenii devin interesanți
Oamenii interesați devin interesanți, pentru că interesul și prezența energizează și inspiră conversația. Deschiderea ta invită la deschiderea celuilalt – care va oferi mai mult, mai autentic, mai bine. Contribuția ta va inspira contribuția celuilalt. Împreună veți avea idei mai bune și mai interesante, veți găsi mai multe căi de explorare, de apropiere, veți găsi terenuri interesante de cercetat, veți descoperi farmecul colaborării și forța diversității.
Oamenii devin autentici
Contactul uman autentic, deschis, cald ne conduce la rădăcina lucrurilor – care este sursă de înțelepciune, energie, inspirație. Autenticitatea înseamnă mai mult decât sinceritate – pentru că nu tot ce credem este și adevărat, oricât am fi de convinși sau de sinceri. Este autentic ceea ce este real, funcțional și cu sens. O conversație adevărată, autentică, ne conduce și către noi înșine. Autenticul este întotdeauna captivant și valoros.
Oamenii devin originali
Devenind noi înșine, devenim originali – pentru că luăm contact cu ceea ce este unic și specific nouă. Iar asta ne trezește forța de creație, încrederea, conștiința de sine, prezența de spirit, capacitatea de contribuție, abilitatea de a înțelege, ne deschide inima, ne deschide mintea, ne face mai prezenți, mai atenți, mai receptivi, mai productivi.
Oamenii sunt smeriți
Când oamenii sunt interesați, autentici și prezenți, atunci își fac loc unul altuia – fiecare îi îngăduie celuilalt să fie el însuși, fiecare face loc emoțiilor celuilalt, gândurilor, ideilor, interpretărilor celuilalt, bucuriilor, tristeților, uimirilor sale. Fiecare respectă identitatea celuilalt, ce este diferit și unic la celălalt. Așa se înțelege valoarea implicită a fiecărui om, forța diversității, funcționalitatea complementarității, iar toate acestea conduc la smerenie – sentimentul egalității dintre oameni. Prin conversație ne facem unii pe ceilalți mai buni.
Oamenii se unesc
Când stăm cu adevărat de vorbă dobândim conștiința interdependenței. Devenim deschiși, incluzivi, iubitori, ospitalieri, prietenoși, disponibili, îi vedem pe oameni în întregime, îi prețuim, suntem cordiali și ne purtăm cu grijă și bună intenție. Când stăm cu adevărat de vorbă descoperim puterea lui și nevoia de „împreună”.
Citește și:
Yves Morieux: Cooperarea este un multiplicator al inteligenței umane
Radu Afrim vorbește despre Pădurea Spânzuraților: Războaiele se poartă în inima omului
John Florescu: Cunoaște-ți țara în care trăiești și fii pregătit s-o iubești
Aura Woodward: Este important să dezvolți proiecte în țara în care te-ai născut
Chuck Edward: Mă inspiră oamenii și caracterul global al muncii mele
Marianne Roling: Bunătatea e bună în afaceri. Tu ce vei face pentru bunătate?
Lluis Martinez-Ribes vorbește despre Brain Pleasing Marketing
Chris Nel: După ce am trecut prin război, sunt mai mândru că sunt OM
Daniel Leș modelează un spațiu în care timpul este pentru suflet
Aleksandras Cesnavicius: People are the universal element one can always build upon
Gianpiero Petriglieri speaks about modern leadership and nomadic professionalism