De ce să ne dorim frumosul în viața noastră
Frumosul nu este o definiție de sertar, el se naște dintr-un fapt de viață. Și este ceea ce place fiecăruia dintre noi, atunci când această plăcere poate fi împărtăşită şi cu ceilalţi. Asociația Erudio lansează al treilea concept original de educație prin cultură: Esteticum – Despre Frumos.
Esteticum vă propune un exercițiu prin Arte, Arhitectură, Muzică și Poveste în care veți descoperi, crea si împărtași Frumosul, așa cum este el înțeles de fiecare dintre noi, dar și în armonie cu ceilalți.
Adina Nanu (Profesor Dr. în Istoria Artei – Frumosul pe om , Arta), Augustin Ioan (Arhitect, Profesor Dr., Institutul de Arhitectură „Ioan Mincu”, Frumosul în jurul omului, Arhitectura), Dan Dediu (Rector , Universitatea Naţională de Muzică din București – Frumosul din oameni, Muzica) și Liviu Papadima (Prorector, Universitatea din București – Frumosul dintre oameni, Povestea) sunt cei care vă vor ajuta să parcurgeți drumul către frumos.
Programul Esteticum se adresează liderilor companiilor, angajaţi sau antreprenori, precum şi middle managementul-ui, directorii departamentelor, care au nevoie să se dezvolte, să îmbine preocupările de afaceri cu cele culturale şi spirituale şi să-şi îmbogăţească concepţia despre lume şi viaţă şi să-şi rafineze abilităţile interpersonale, pentru a motiva şi conduce oamenii către performanţă. Prima serie a programului Esteticum se va desfăşura începând cu 10 mai 2013.
Asociaţia ERUDIO, născută în 2005 la iniţiativa lui Liviu Papadima, Mihaela Gînju, Adrian Stanciu şi Cosmin Alexandru, este prima asociaţie din România care oferă programe educaţionale la graniţa dintre cultură şi mediul de afaceri, adresate liderilor. Printre proiectele desfăşurate de aceasta se numără: ERISMA-Leadership Creativ, Conferinţele şi Întâlnirile ERUDIO, ELUMNI-Erudio Alumni, asociaţia absolvenţilor ERISMA care desfăşoară o serie de proiecte culturale punctuale precum: Clubul de Teatru ERUDIO (care a pregătit şi prezentat deja cinci spectacole diferite pe scena Teatrului Nottara, a Teatrului Metropolis, ArCub), Clubul de film (3 producţii originale, dintre care una distinsă cu premiul pentru Cel mai bun film la Festivalul de film Teacher’s), Clubul de Teatru pentru copii. Printre proiectele create şi dezvoltate de ERUDIO se mai numără: ESTUDIA – Şcoala de vară de creativitate pentru studenţi, REcreatio – Şcoala de creativitate pentru copii, REcreatio de vară, ESTORIA – Povestitori de ţinut minte! – program de storytelling.
Pentru detalii, sunați la 0744.703.963 ori trimiteți e-mail: [email protected]