Demonstrează-ți competența și devino persoana potrivită în ochii angajatorului!
De ce au nevoie oamenii din ce în ce mai mult de certificări în sectorul IT?
De multe ori în industria IT apar lucruri noi, iar pentru ca persoanele să fie la curent cu aceste inovații și pentru a avea șanse mai mari să avanseze în carieră, au nevoie să se specializeze în zona în care își desfășoară activitatea sau să se extindă în alte zone. Deci certificările ajută oamenii de-a lungul timpului să arate că dețin cunoștințe și calități noi, că au o expertiză asupra unor piețe noi și să identifice zone în care consideră că trebuie să își îmbunătățească aptitudinile în comparație cu predecesorii lor.
Ce fel de traininguri și certificări oferă CompTIA?
CompTIA este una dintre cele mai prestigioase organizații în domeniul educației și certificărilor profesionale în IT. Oferim educație de ultimă generație pentru persoanele care nu dețin încă cunoștințe în IT. Această certificare poartă numele de A+ certification și se adresează celor care lucrează pe un post de suport. Cineva care ocupă o poziție entry level într-o companie de IT poate încerca să obțină un astfel de certificat, ceea ce îi va deschide noi oportunități de cariera, spre exemplu administrator de rețea sau pot alege să opteze pentru o carieră în securitatea informației. De asemenea, avem certificări pentru cloud computing, pentru aplicații mobile și examene pentru oameni cu un nivel de cunoștințe foarte ridicat, precum cele destinate arhitecților care lucrează la dezvoltarea rețelelor de tip cloud etc. Deci oferim posibilități de certificare atât pentru persoanele care se află la un nivel de entry, cât și pentru experți.
Care ar fi cerințele necesare pentru a putea participa la traininguri și pentru a putea ulterior susține examenele necesare obținerii acestor certificate?
Cel mai interesant aspect legat de examenele noastre îl reprezintă faptul că fiecare persoană în parte îl poate obține în mai multe feluri: pot alege să studieze singuri, prin intermediul experienței personale sau a celei dobândite la locul de muncă, și apoi pot susține examenele. Totuși, această categorie de oameni este una foarte restrânsă deoarece examenele noastre sunt destul de dificile. Cineva poate alege să studieze după un anumit manual și să se pregăteasca pentru examen, alții pot opta să participe la o serie de traninguri, alții pot obține cunoștințele necesare absolvirii examenului urmând cursurile unei universități și, ulterior, să susțină examenul. Totuși, exemplele descrise anterior se referă în special la persoanele care vor să obțină certificările pentru posturi entry level. Pentru a putea obține următorul nivel de certificare va fi nevoie să ai parte și de anumite cunoștințe practice care pot fi învățate la locul de muncă. Dar tot ce este necesar pentru a obține certificările oferite de CompTIA este să fii o persoană care este interesată de domeniul IT și care își dorește cu adevărat să obțină aceste certificări. Avem atât persoane tinere, cât și persoane mai în vârstă care susțin examenele noastre, atât femei, cât și bărbați, pesoane care au un job, dar și persoane care sunt șomeri.
Pentru a obține certificatul pentru intermidiate, e necasară obținerea primul certificat, pentru începători, sau poți alege să susții oricare din examenele structurate pe cele cinci nivele de dificultate?
Se poate să alegi să susții al doilea examen ca dificultate fără să fi obținut prima certificare, dar avantajul urmării celor cinci pași până la obținerea certificării de expert o reprezintă faptul că examenul susținut anterior te pregătește pentru testele ce urmează. Spre exemplu, dacă ai trecut examenul și ai obținut certificarea A+, ai șanse mai mari să te descurci mai bine la următorul examen și să obții certificarea Network+, pentru că lucrurile învățate la nivelul anterior te pregătesc pentru celelalte cunoștinte pe care urmează să le dobândești. E destul de greu să susții un examen mai dificil dacă nu ai cunoștintele de bază necesare.
Cât durează aceste traininguri?
Depinde de alegerea pe care o faci. Noi nu oferim traininguri pentru aceste examene, noi oferim certificările și examenele necesare, însă avem parteneri care se ocupă de partea de training. Poate fi vorba de un curs de trei săptămâni sau, dacă alegi să te pregătesti singur, acumularea cunoștințelor necesare obținerii certificărilor poate dura chiar și un an. Pentru a obține certificarea A+, în general, este nevoie ca un candidat să se pregătească între 6-8 săptămâni.
Care sunt principalii parteneri ai CompTIA în România?
Cel mai mare partener al nostru este compania prin care organizăm și testele, Pearson VUE, care oferă o mare variatate de cursuri educaționale și teste pentru diverse industrii printre care și IT. Avem o vastă și foarte complexă rețea de parteneri, de la pesoane care redactează cărți, la persoane care oferă centre de training, instituții academice și partenerii noștri care se ocupă de testare.
Sunt aceste certificări adresate doar angajaților care lucrează în sectorul IT sau pot fi utile și persoanelor care își desfășoară activitatea în alte sectoare economice?
Se adresează în special persoanelor care vor să își dezvolte o carieră în IT. Dar majoritatea persoanelor care ocupă un post de IT în cadrul unei companii nu sunt neapărat angajații unei firme de IT. Lucrează în departamentul de IT al firmei respective, care poate fi un hotel, un spital, o universitate, o firmă de avocatura etc. Oamenii care lucreaza în departamentele de IT ale firmelor respective nu sunt persoane care fac parte dintr-o firmă specializată în IT. Deci noi avem ca principal target persoanele care ocupă o poziție de IT indiferent de domeniul în care activează compania respectivă.
Ce cunoștințe obțin persoanele care au obținut certificatul A+?
A+ este compus din două părți: hardware și software. Pe partea de hardware vei învăța cum funcționează un computer, cum să asamblezi și să dezasamblezi fiecare parte componentă a acestuia, unde intră fiecare piesă în parte, cum să rezolvi diversele probleme pe care le întâmpini. Deci înveți să rezolvi cele mai frecvente probleme pe care le poți întâmpina pe partea de hardware. În plus, vei învăța cum să repari un smartphone sau o tabletă. De asemenea, updatăm continuu diferite aspecte ale acestui examen. Spre exemplu, problemele legate de cloud computing vor deveni parte a examenului ce ține de partea de hardware. Pe partea de software, acoperim tot ceea ce ține de aplicațiile pentru desktop-uri, cum funcționează sitemele de operare, ce probleme pot crea acestea și cum pot fi rezolvate. Pe partea de software se pune accent și pe aplicații, pe cum funcționează acestea și cum conlucrează ele cu rețelele.
Cât costă acest examen?
Examenul propriu-zis costă aproximativ 300 de dolari, dar, în funție de modul în care alegi să te pregătești pentru acesta, costurile pot crește. Spre exemplu, dacă alegi să participi la un curs susținut, care durează 6-8 săptămâni, te poate costa aproximativ 3.000 de dolari. Însă dacă alegi să cumperi o carte poți plăti doar 50 de dolari. Poți apela la cursuri online de e-learning care costă între 300 și 500 de dolari sau poți avea experiența de muncă necesară pentru a susține examenul fără să mai studiezi. Am lansat o provocare unor persoane: să vină la examen fără să învețe nimic. Au eșuat lamentabil, deoarece examenul este unul dificil și trebuie să te pregătești dacă vrei să obții certificatul dorit.
Banuiesc că trecând la următorul examen, care are un grad de dificultate mai mare, și costurile susținerii acestuia cresc…
Nu neapărat. Depide de examen, de cât de multă muncă e necesară pentru susținerea lui. Examenele pentru certificarea expert sunt un pic mai scumpe, dar în același timp rămân la niște valori accesibile multor persoane. Și investiția pe care o faci se va întoarce cu vârf și îndesat. Avem date care arată că persoanele care au un astfel de certificat au șanse cu 30% mai mari de a obține un job în același domeniu decât persoanele care nu au această atestare.
Cum ajută aceasta certificare persoanele să obțină un job?
În prezent sunt o mulțime de locuri de muncă care necesită A+, Security+ sau alte certificări pe care noi le oferim. Deci, din start ai un avantaj la CV. Companiile doresc să angajeze persoane care dau cel mai bun randament și sunt mai productivi, mai școliți. Deci, absolvind acest examen poți avea șanse mai mari, deoarece certificarea te identifică drept persoana potrivită în ochii angajatorului.
Diplomele sunt recunostute la nivel mondial?
Da. Avem cam 2.000-3.000 de persoane care obțin diverse certificări de la noi la nivel modial. Iar A+ în România este exact același examen și aceeasi certificare ca în SUA sau China. Deci, dacă obții oricare din certificările noastre, oriunde te-ai duce, acestea vor fi recunoscute.