Cum să-ți pui economiile să lucreze pentru tine chiar și atunci când câștigi un salariu modest
Indiferent de nivelul salarial, fiecare angajat poate adopta strategii inteligente, pentru a gestiona banii într-un mod responsabil și eficient. Dar cum putem face acest lucru, atunci când veniturile sunt modeste? Descoperă, în cele ce urmează, câteva obiceiuri pe care să le pui în aplicare, dar și câteva idei care te pot ajuta să-ți pui economiile să lucreze pentru tine.
Prioritizează-ți cheltuielile importante
Primul lucru pe care îl poți face, atunci când dorești să economisești fără să-ți impui limite drastice în ceea ce privește stilul de viață pe care îl trăiești, este să adopți obiceiuri sănătoase în viața de zi cu zi. Cu ce poți începe? Construiește-ți un buget lunar în care să prioritizezi cheltuielile esențiale, cum ar fi rata sau chiria, utilitățile și mâncarea, apoi alocă o sumă rezonabilă pentru cheltuieli mai puțin importante, cum ar fi divertismentul, abonamentul la sală sau hainele.
Ce poți face cu economiile tale pentru a-ți îmbunătăți situația financiară?
Te-ai întrebat vreodată ce ai face dacă ai avea economii suficiente pentru a-ți îndeplini visurile? Știind ce vrei să faci cu banii economisiți îți oferă direcție și sens. Te ajută să iei decizii mai bune și să fii pregătit pentru orice provocare financiară. De aceea, o altă etapă importantă în economisire este să îți setezi un obiectiv sau, mai curând, să te gândești în ce anume ai putea investi economiile, pentru a-ți oferi și mai multă siguranță. Iată câteva idei care te pot inspira:
- Cotizează pentru viitorul tău. Știi deja că, în țara noastră, există trei tipuri de pensii: pensia de stat, pensia privată obligatorie și pensia privată facultativă. Deși primele două au scopul de a-ți asigura o anumită stabilitate financiară după ce ieși la pensie, niciodată nu strică un plus de protecție. De aceea, dacă ai planuri pe termen lung și știi deja că vrei ca perioada de pensionare să arate ca o vacanță, poate fi o idee bună să începi să cotizezi și la Pilonul III. Este important să alegi și o pensie privata facultativa pentru a-ți maximiza beneficiile și a te bucura de un viitor lipsit de griji. Pilonul III îți oferă această oportunitate, prin diversitatea opțiunilor de investiții disponibile, adaptate nevoilor tale.
- Cumpără titluri de stat. Acestea sunt considerate a fi cele mai sigure instrumente financiare în care poți să investești, pentru că profitul este garantat de către stat. Având în vedere că valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, acest tip de investiție poate fi la îndemâna oricui.
- Investește la bursă. Spre deosebire de investițiile în titluri de stat, cele în acțiuni sau alte instrumente financiare necesită cel puțin cunoștințe financiare de bază în acest domeniu, pentru a-ți putea crește șansele de a obține un randament cât mai ridicat. Consultă-te cu brokeri de investiții cu experiență și asigură-te că iei cele mai bune decizii.
Obiceiuri sănătoase pe care să le adopți în relația cu banii și economiile
Ai observat vreodată cât de liniștitor e să știi exact unde se duc banii tăi și să nu fii stresat de cheltuieli neașteptate? Obiceiurile sănătoase te pot ajuta să îți construiești un viitor financiar lipsit de griji. Iată câteva acțiuni cu care poți începe:
- Când mergi la cumpărături, folosește opțiunile de cash-back disponibile în diferite aplicații. În acest mod, vei putea recupera un anumit procent din banii cheltuiți în anumite magazine.
- Adoptă și alte obiceiuri mici de consum. De exemplu, poți schimba becurile convenționale cu unele LED, pentru a economisi energie electrică, și poți folosi transportul în comun sau bicicleta pe distanțe mici, pentru a evita cheltuielile cu combustibilul.
- În fiecare zi din lună când încasezi salariul, configurează o opțiune de economisire automată, pentru a transfera o sumă fixă într-un cont de economii. Această metodă te ajută să economisești în mod constant și să eviți tentația de a cheltui banii economisiți.
În concluzie, abilitatea de a economisi nu presupune întotdeauna sacrificii, ci se referă mai degrabă la a face alegeri informate și sustenabile în gestionarea banilor tăi. Așa cum ai văzut pe parcursul acestui articol, indiferent de nivelul salariului tău, există întotdeauna posibilități de a economisi, prin ajustarea obiceiurilor zilnice și a deciziilor financiare.
Sursă foto: Shutterstock