Qualia și Coaching: O perspectivă proprie
Astăzi vreau să aduc în discuție conceptul fascinant al „qualia”, un termen filosofic ce ilustrează calitatea subiectivă a experiențelor individuale. În lumea filosofiei și nu numai, divergențele cu privire la existența sau negarea qualia sunt populare, unii argumentând că acestea sunt doar iluzii, în timp ce alții susțin cu fermitate realitatea lor și resping ideea unei ignorări. În acest articol, nu mă voi pierde în dezbaterile academice asupra acestui termen ci intenționez să ofer o scurtă incursiune despre qualia, contextualizată în domeniul coachingului.
Termenul „qualia” provine din limba latină, derivând din „qualitas” și reprezintă un plural al cuvântului „qualis.” Astfel, „qualis” poate fi tradus în română prin întrebări precum „în ce fel?” sau „cum?”. Aceste noțiuni adaugă o dimensiune de întrebare și explorare atunci când discutăm despre qualia, deoarece evidențiază caracterul subiectiv și individual al experiențelor conștiente. Qualia se referă la calitățile individuale, subiective și intrinseci ale experiențelor conștiente. Acestea sunt aspectele interne și personale ale percepției care fac ca experiența fiecărui individ să fie unică. Qualia sunt adesea considerate dificil de descris sau de împărtășit în mod precis, deoarece sunt inherent personale și variază de la o persoană la alta. Adesea denumite calitățile subiective ale experiențelor conștiente, qualia cuprind nuanțele unice care formează percepția unui individ. Fie că este vorba despre gustul unui anumit aliment, căldura soarelui sau profunzimea unei reacții emoționale, qualia înfățișează individualitatea experiențelor noastre.
Qualia este un concept posibil relevant în cadrul coaching-ului, unde explorarea și înțelegerea perspectivei unice a fiecărui client sunt esențiale pentru înțelegerea personală și profesională. Pe de altă parte, coachingul este un proces conceput pentru a ghida oamenii să-și atingă obiectivele personale sau profesionale. În timp ce aceste concepte par distincte, există o interacțiune fascinantă între qualia și coaching, care merită să fie explorată. Qualia cuprind senzațiile subiective brute, emoțiile și percepțiile. Sunt culorile, gusturile și emoțiile care alcătuiesc experiența noastră conștientă unică. Imaginați-vă roșul unui trandafir, căldura blândă a soarelui sau bucuria unei amintiri dragi – acestea pot fi exemple de qualia.
Coachingul își propune să îndrume oamenii către autodescoperire si atingerea obiectivelor. Sinergia cu qualia constă în recunoașterea faptului că procesul de coaching poate depasi observațiile la suprafață, adâncindu-se în domeniile subiective ale gândurilor, emoțiilor și percepțiilor. Coachingul, în esența sa, este un proces colaborativ și structurat în care un coach lucrează cu un client (coachee) pentru a facilita creșterea personală și profesională. Prin conversații reflectante, stabilirea de obiective și planificarea acțiunilor, coachingul își propune să deblocheze potențialul și să îmbunătățească atingerea obiectivelor pe care se lucrează.
Conexiunea dintre qualia și coaching devine posibilă atunci când luăm în considerare modul în care procesul de coaching poate influența experiența subiectivă a unui individ. Pe măsură ce oamenii se angajează în auto-reflecție și își stabilesc obiective în ședințele de coaching, pot deveni mai atenți la propriile lor qualia. Explorarea emoțiilor, motivațiilor și a valorilor personale poate fi un teren bogat în care qualia joacă un rol important.
Coachingul implică adesea contestarea asumpțiilor, reformularea perspectivelor și stimularea unei înțelegeri profunde a obiectivului stabilit. Această călătorie poate remodela qualia, influențând modul în care omul percepe și interpretează experiențele. De exemplu, o sesiune de coaching poate duce la schimbarea percepției cu privire la o provocare, transformând-o dintr-o sursă blocantă într-o oportunitate de creștere.
Qualia joacă un rol esențial în stabilirea obiectivelor și motivație în cadrul procesului de coaching. Prin înțelegerea experienței subiective a obiectivelor unui client, coachul poate adapta strategii care rezonează cu factorii motivaționali ai clientului. Această abordare personalizată, posibil ancorată în qualia, asigură o urmărire mai semnificativă și durabilă a obiectivelor.
Citește articolul integral pe Revista Psychologies
Autor: CAMELIA TARĂU