Dragobetele sărută fetele: Cum se sărbătorește Zeul Dragostei la români
Năvalnicul se celebrează la 24 februarie (în unele zone ale ţării se serbează la 28 februarie sau la 1 martie).
Legenda spune că, “atunci când îl vedeau, femeile cădeau în mrejele lui precum muştele”. O ipoteză este aceea că numele “Dragobete” vine din cuvintele dacice “trago” – ţap (mai târziu a devenit “drago”) şi “bete” – picioare (ca în latină – pedes). Iar ţapul simbolizează la români puterea de procreare, libidoul şi fecunditatea!
Pentru a fi îndrăgostiţi tot anul
În vechime, la sate, de Dragobete începea hârjoana: fiecare băiat fugărea o fată, iar ea se lăsa prinsă de cel pe care îl plăcea şi chiar se logodea cu el. Astfel, “Dragobetele sărută fetele!” a devenit zicala consacrată în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Transilvania.
Şi azi, în satele din Gorj şi Olt, tinerii necăsătoriţi se întâlnesc de Dragobete, pentru a fi îndrăgostiţi tot anul. În popor, se spune că, odinioară, de Dragobete fetele strângeau zăpadă și o topeau, pentru a se spăla cu apa obținută pe cap și pe față. În acest fel fiind frumoase tot anul pentru iubiții lor. De asemenea, în unele zone din țară se spune că îndrăgostiții trebuie neapărat să se sărute în această zi. Aceasta dacă vor să rămână împreună cât mai mult timp. De fapt, tot de Dragobete se spune că e bine ca îndrăgostiții să facă o logodnă neoficială, prin care își jură iubire veșnică. Acest lucru îi ajută să fie împreună pe viață.
Și, nu în ultimul rând, despre Dragobete se mai spune că este patronul iubirii şi al bunei dispoziţii româneşti.