Drumul către sat
La mijlocul anilor 90, sociologii, având ca bază datele furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), atrăgeau atenția asupra unei tendințe cumva atipice, la acel moment, în procesul de migrație: tot mai mulți orășeni își părăseau locuințele și se mutau la țară. După decenii întregi în care industrializarea comunistă, rapidă și forțată, depopulase masiv satul românesc, iată că, un nou șoc economic remodela resursa umană din mediul rural. Migrația aceasta inversă avea însă o explicație extrem de simplă: rămași fără loc de muncă, în urma privatizării haotice și a restructurării masive de personal din marile uzine și fabrici, mulți români nu și‑au mai putut permite traiul la oraș. Drept urmare, s‑au întors acasă, în satele din care, cu doar 10‑20‑30 de ani în urmă, plecaseră seduși de mirajul confortului și prosperității.
După ce seismul economic și‑a încetinit balansul, economia a intrat într‑o nouă etapă. La oraș, era nevoie, din nou, de forță de muncă. Numai că răul fusese făcut. Sute de mii de români, doborâți de criză și de politicile economico‑sociale ineficiente, săteni și orășeni deopotrivă, plecaseră deja peste hotare, migrația externă devenind fenomenul demografic dominant.
Dar nu despre exodul românilor în străinătate vreau să vorbim în acest articol, deși dimensiunea lui a avut un impact important și asupra mișcărilor de populație din interiorul granițelor țării. Tema pe care o supunem astăzi dezbaterii se referă la migrația internă, respectiv la o parte a ei, și anume fluxul de populație rural‑urban și invers.
Un flux pentru care prof. univ. dr. Dumitru Sandu, profesor emerit al Universităţii București, Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială, consideră că nu se poate discuta fără a reliefa cele două momente excepționale: 1990 – anul în care, imediat după ridicarea restricțiilor impuse de regimul comunist, peste 550.000 de români au trecut pe la evidența populației pentru a‑și schimba domiciliul de la sat la oraș, și 1997, anul în care, pentru prima dată în istoria țării, fluxul (până atunci dominant) de migrație se schimbă, orașul începând să piardă populație în favoarea satului.
Schimbarea polilor
„Drumul spre sat nu poate fi înțeles decât în relație cu multiplele schimbări între nivelul de viață al orașelor mari, comunelor apropiate de orașele mari și restul comunelor. De ce studiile sociologice stabilesc, pornind de la datele INS, anul 1997 ca marcator de restructurare a fluxurilor de migrație internă? Din simplul motiv că 1997 este, după decenii, primul an în care se schimbă trendul. Se trece de la o migrație internă dominată de plecările de la sat la oraș, la una în care migrațiile de la oraș la sat devin majoritare ca pondere în migrația internă. Atunci, la sfârșitul anilor 90, motivația era legată de recesiunea economică internă, cu consecințe directe asupra locurilor de muncă din urban și, de asemenea, asupra costului vieții în creștere mai rapidă în oraș decât la sat”, explică prof. Dumitru Sandu.
În acest context, continuă el, anul 1990 sau, mai exact, perioada 1990-1994, a fost una contrastantă cu ceea ce a urmat după 1996. Atunci, la începutul anilor 1990, a existat un gen de migrație compensatorie foarte puternică de la sat la oraș, blocată în perioada comunistă de multiplele restricții de stabilire a domiciliului în orașele mari. Așa se explică faptul că în anul 1991, spre exemplu, „ponderea migrației rural-urban în migrația internă a fost de cinci ori mai mare decât ponderea fluxului de sens invers, de la oraș la sat”. După criza din 1997- 1999, timp de câțiva ani, migrația internă devine un indice oscilant, cu vârfuri și scăderi anuale. Însă, ce a rămas constant în tot acest interval este că fluxul tradițional de la sat la oraș a încetat să mai dețină supremația.
Influența emigrării
Unul dintre cei mai importanţi cercetători în domeniul demografiei, prof. Dumitru Sandu ne oferă și o perspectivă mai largă a fenomenului: „Chiar și după recesiunea internă din 1997-1999, până în 2020 (ultimul an pentru care dispunem de date INS), ponderea fluxului de migrație oraș- sat a rămas mai mare decât cea a celorlalte fluxuri inter-sătești, interurbane sau rural-urbane. De ce așa? Pentru că, nu numai în România, dar și în majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est, ritmurile de urbanizare <au înghețat>, forța de magnet economico-social a orașelor mari s-a estompat”.
În aceste condiții, duce mai departe ideea cercetătorul, bună parte din migrația internă potențială s-a convertit în migrație externă. Pentru cazul României, spre exemplu, fluxurile de decenii de migrație inter-regională din județele estice ale țării, din regiunea istorică Moldova, în particular spre Banat, s-au convertit în fluxuri spre Italia: „Migrația de la sat la oraș a continuat să fie inferioară ca pondere în migrația internă și din alt motiv, asociat cu migrația în străinătate. Datele recensământului din 2011 indică în mod clar că plecările în străinătate din rural au fost în continuă creștere ca pondere în migrația externă, comparativ cu cele din urban, mai ales după 2001. Altfel spus, plecările din rural în urban, în interiorul României, au fost în continuă descreștere pentru că un număr din ce în ce mai mare de persoane din rural au înlocuit migrația internă sat-oraș cu emigrarea, cu plecarea în străinătate. Trendul a fost atât de puternic încât, în perioada 2010-2011, din totalul plecărilor în străinătate, 59% erau din comune”.
Exodul spre suburbii
Revenind la migrația internă, interesant de precizat este că, dacă în anii recesiunii economice „nouăzeciste” principalele cauze ale fluxului urban‑rural erau: nesiguranța locului de muncă, prețul mare al locuințelor din marile orașe și traiul mult mai costisitor, iar în proporție covârșitoare vârsta celor care alegeau schimbarea era de peste 45 ani, începând cu 2004 – 2005 mediul rural a devenit tot mai atractiv pentru populația tânără.
Un studiu comparativ publicat în monitorsocial. ro este relevant în acest sens. Conform lui, dacă între anii 1991‑1993 numărul celor mutați din rural în urban era de 331.000 de persoane, iar al celor mutați din urban în rural de 102.000, cu precădere pensionari sau în perioada de pre‑pensionare, între 2015 – 2017, din rural către urban au plecat 247.000 de persoane, iar invers, urban – rural – 337.000, numărul tinerilor mutați la sat fiind de două ori mai mare decât cel al persoanelor de peste 50 de ani.
Citește și Evadarea din confort. Reinventarea vieții
Devenise un trend pentru tinerii din clasa de mijloc să se retragă spre suburbii, în case individuale, cu curte și verdeață, păstrându‑și însă joburile bine plătite de la oraș.
New Life style
Integrarea în Uniunea Europeană și adoptarea unor politici mult mai coerente privind dezvoltarea satului românesc, modernizarea infrastructurilor edilitare și a căilor de comunicaţie, plus fondurile nerambursabile oferite de UE pentru înființarea de mici afaceri locale ori stimularea tinerilor pentru a se stabili în mediul rural, extinde însă, de la an la an, mult mai mult aria preferințelor locative.
Astfel, în 2017 se vorbea deja de o nouă tendință de life style – viața la țară. Și asta pentru că tot mai mulți tineri alegeau să se retragă în sate tot mai îndepărtate, în locuri cu apă limpede, hrană sănătoasă și aer curat, „fugind” de stres, trafic, zgomot și poluare.
„Migrația de stil de viață pe care ați menționat‑o a reprezentat și reprezintă, în continuare, o componentă importantă a plecărilor de la oraș la sat. Nu știm exact cât din fluxul urban‑rural a fost către sate îndepărtate, izolate, cu aer curat și mediu natural atractiv. Este sigur, însă, în funcție de datele INS disponibile, că a existat și există și o puternică atracție a comunelor foarte dezvoltate din apropierea orașelor mari. Este, spre exemplu, cazul comunelor Dumbrăvița de lângă Timișoara, Florești de lângă Cluj sau Corbeanca și Chiajna din apropierea Bucureștiului. Spre astfel de comune puternic dezvoltate se manifestă și parte din ceea ce se cheamă migrație urban‑rural”, a dat doar câteva exemple prof. Dumitru Sandu.
Citește și: Octavian Viorel: Niște orășeni! Viața în sistem hibrid
Perceput doar ca tendință vizibilă din statistici în 2017, odată cu pandemia și posibilitatea muncii de oriunde, mutatul la țară a devenit însă un fenomen. Unul pentru care, dincolo de statistici, adevărata dimensiune se poate vedea și pe rețelele de socializare, unde comunități întregi s‑au închegat într‑un timp relativ scurt în jurul nevoii de a povesti experiențe, a cere și oferi sfaturi. Tineri sau mai puțin tineri, în pereche sau singuri, cu profesii din toate domeniile și cu stare materială diferită, „fugiți” din marile orașe sau întorși acasă după ani de pribegie prin Europa, toți oamenii aceștia au numitor comun: sunt convinși că, prin această alegere, calitatea vieții lor a crescut considerabil, indiferent cât de veche sau nouă e casa, cât de luxos sau modest le e traiul. Pentru că, fuga aceasta spre rural mai poate fi explicată și printr‑un alt aspect esențial pentru determinarea calității vieții și care, în perioada restricțiilor de mobilitate și a impunerii distanțării sociale a devenit un important factor de stres: românii trăiesc în cele mai aglomerate locuințe din Uniunea Europeană (conform Eurostat, în 2018, 46,3% din români stăteau în locuințe supraaglomerate).
Citește și Andy Hertz: Mutat la țară. Viața fără ceas
„Pandemia a făcut evidente probleme vechi. Super‑aglomerarea locativă, în special în orașele mari, cu multe apartamente mici, din perioada comunistă, a devenit și mai greu de suportat în condiții de pandemie. Soluția dorită de tot mai mulți români a fost cea a locuirii la case proprietate personală în zone mai puțin aglomerate din apropierea orașelor, în zone nepoluate sau chiar în oraș, dar nu în blocurile cu suprafețe de locuire reduse. Sigur că în ecuație au contat și contează foarte mult și resursele financiare pentru construirea unor locuințe confortabile în mediul rural”, a confirmat prof. Dumitru Sandu.
Și, ca să încheiem exact în nota în care am început acest articol ‑ datele INS, iată că nevoia de spațiu este vizibilă și în statistici. Care arată clar că, începând cu 2008, numărul locuințelor construite în mediul rural a fost an de an mai mare cu câteva mii de unități decât numărul locuințelor construite în orașe.
Citește și: Claudia Petrescu: Calitatea vieții. Urban vs Rural
Imagine de Free-Photos de la Pixabay
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 273
Pentru abonare, click aici
