E mai uşor să faci imposibilul atunci când nu ştii că-i imposibil
Scriitorul Neil Gaiman le vorbește celor care vor să fie liber profesioniști despre cum să-și găsească menirea, cum să gestioneze eșecul, dar și succesul, îi îndeamnă să facă greșeli interesante și să lase în urma lor o lume mai bună.
STAȚI CU OCHII PE MUNTE
Dacă nu sunteți foarte siguri pe ce faceți, e grozav. Oamenii care știu exact cum se fac lucrurile cunosc regulile și știu ce e posibil și ce e imposibil. Voi nu știți, și nici n-ar trebui să știți. În artă, regulile despre ce este posibil și ce nu sunt făcute de oameni care nu au testat limitele posibilului, pentru a le depăși. E mai ușor să faci imposibilul atunci când nu știi că-i imposibil. Iar dacă nimeni nu știe că e imposibil, atunci nici nu vor fi reguli împotrivă.
Dacă aveți cea mai mică idee despre ce vreți să faceți, despre ce menire aveți pe Pământ, atunci pur și simplu treceți la treabă. Ușor de spus, greu de făcut, e adevărat, dar până la urmă să știți că e mult mai ușor decât v-ați putea imagina. Pentru că, de obicei, înainte să ajungeți unde aveți de ajuns mai aveți niște lucruri de făcut. Eu am vrut să scriu benzi desenate, și romane, și povești, și filme, așa că am devenit jurnalist, pentru că jurnaliștii au voie să pună întrebări și au voie să meargă peste tot și să afle cum funcționează lumea. În plus, ca să fac toate astea trebuia să scriu, și trebuia să scriu bine – eficient, rapid, uneori în condiții nefavorabile, și să predau la termen.
Uneori, ce vreți să faceți este clar și bine definit, alteori nu, și atunci va trebui să găsiți un echilibru între munca pe care vă place s-o faceți și munca pe care trebuie s-o faceți ca să puneți mâncare pe masă. O metodă care funcționează ca să mențineți acest echilibru este să vă imaginați că visul vostru este un munte, pe care îl vedeți în zare. Stați cu ochii pe muntele acela. Când nu sunteți siguri pe ce cale să apucați, opriți-vă și întrebați-vă dacă ce aveți de făcut vă apropie sau vă îndepărtează de munte.
PROBLEMELE EȘECULUI
La început trebuie să faceți față problemelor eșecului. Trebuie să aveți pielea tăbăcită, să știți că nu toate proiectele vor supraviețui. A lucra pe cont propriu, a face artă e uneori ca și cum ai pune mesaje în sticle, de pe o insulă pustie, sperând că cineva va deschide măcar una din sticlele pe care le trimiți tu pe mare, va citi mesajul tău și va pune în sticlă ceva care va ajunge înapoi la tine – apreciere, un comision, bani sau iubire. Și trebuie să înțelegi că, pentru fiecare sticlă care ți se va întoarce, s-ar putea să trimiți câteva sute.
Prima carte s-ar putea să nu fie un bestseller, cu banii pentru ea s-ar putea să-ți cumperi doar o mașină de scris. Dar nu lucra numai pentru bani. S-ar putea ca uneori să nici nu-ți primești banii, dar măcar vei rămâne cu un lucru bine făcut. Nu merită să lucrezi doar pentru bani, decât poate ca să înveți ceva dintr-o experiență neplăcută.
Lucrurile pe care le-am făcut din entuziasm și pentru că mi-am dorit foarte tare să le dau viață și să le văd că există în realitate nu m-au dezamăgit niciodată și niciodată nu am regretat timpul pe care l-am petrecut făcându-le.
PROBLEMELE SUCCESULUI
E greu să faci față problemelor eșecului, dar și mai greu e să faci față problemelor succesului – și nici măcar nu te previne cineva despre asta. Prima problemă a succesului este că o să ți se pară mereu că scapi basma curată, dar că din clipă-n-clipă vei fi prins. Acesta e sindromul impostorului.
Problemele succesului sunt reale și, cu puțin noroc, vă veți confrunta și voi cu ele. O altă astfel de problemă este că va veni și ziua în care toate sticlele pe care le trimiți pe mare se vor întoarce la tine, iar tu nu vei mai putea să spui mereu Da și va trebui să înveți să spui Nu. Apoi, o mare problemă a succesului este că parcă toată lumea conspiră să te împiedice de la a face ce ai de făcut, tocmai din cauză că ai succes. La un moment dat nu mai eram scriitor, devenisem un funcționar care nu făcea altceva decât să răspundă la e-mailuri. Scrisul devenise un hobby. Așa că nu am mai răspuns la atâtea e-mailuri și am constatat ușurat că reîncepusem să scriu ca înainte.
LA BINE ȘI LA GREU, FACEȚI ARTĂ DE BUNĂ CALITATE
Sper că veți face greșeli. Dacă faceți greșeli înseamnă că sunteți la treabă, că nu stați degeaba. Iar greșelile pot fi foarte practice.
Țineți minte că, indiferent de domeniul în care activați – indiferent dacă sunteți muzicieni, fotografi, artiști plastici, scriitori, designeri, dansatori, cântăreți – fiecare dintre voi are această putere unică: puteți să faceți artă. Iar mie, ca și atât de multor oameni pe care îi cunosc, capacitatea de a face artă mi-a salvat viața. Vă va trece prin bune și vă va trece și prin celelalte. În viață se întâmplă și lucruri grele – sunt probleme de prietenie, de sănătate, de viață, de afaceri. Iar când e greu, iată ce aveți de făcut: faceți artă de bună calitate.
FACEȚI ARTĂ AȘA CUM NUMAI VOI O PUTEȚI FACE
La început de drum, tendința e să copiați – iar asta nu e rău. Mulți dintre noi își găsesc vocea după ce mai întâi au cântat ca mulți alții. Dar există ceva ce voi aveți și nu mai are nimeni: vă aveți pe voi înșivă. Aveți vocea voastră, mintea voastră, povestea voastră, viziunea voastră. Așa că scrieți, desenați și construiți, jucați-vă, dansați și trăiți așa cum numai voi o puteți face. Faceți lucrurile așa cum numai voi le puteți face.
DIN EȘEC ÎNVEȚI LA FEL DE MULT CA DIN SUCCES
Din tot ce am făcut, ceea ce a funcționat cel mai bine au fost lucrurile în legătură cu care am fost cel mai puțin sigur. Povestirile care fie am crezut că nu vor fi citite, fie că ar fi putut să mă facă „de râsul târgului” totdeauna au avut în comun asta: oamenii nu mai contenesc să-mi explice de ce nu ar fi putut decât să fie de mare succes, în timp ce mie nici prin cap nu-mi trecea asta atunci când le scriam. De altfel, nici nu văd ce ar fi interesant în a face numai ce știm sigur că va funcționa. Sigur, unele dintre lucrurile pe care le-am făcut chiar nu au funcționat. Unele dintre povestirile mele nu au fost reeditate, iar altele nici măcar nu au ieșit din casă. Dar din ce nu a funcționat am învățat la fel de mult ca din ce a funcționat perfect.
SECRETE PENTRU CEI CARE LUCREAZĂ PE CONT PROPRIU
Secretele succesului sunt întotdeauna de folos tuturor celor care doresc să facă artă pentru alți oameni sau să lucreze pe cont propriu, în orice domeniu.
Într-un fel sau altul, oamenii primesc de lucru. Dar vor continua să primească de lucru dacă fac treabă bună, dacă e ușor să te înțelegi bine cu ei și dacă livrează la timp. Și nici măcar nu trebuie să le bifați pe toate trei. Două din trei e perfect. Oamenii vor trece cu vederea cât de nesuferit ești, dacă faci treabă bună și livrezi la timp. Te vor ierta dacă nu livrezi la timp, pentru că faci treabă bună și le place de tine. Și nici măcar nu trebuie să faci treaba perfect, dacă livrezi întotdeauna la timp și e mereu o plăcere să stea omul de vorbă cu tine.
Sfatul cel mai bun pe care l-am primit, și pe care nu l-am urmat, mi l-a dat Stephen King, care mi-a spus:
„E minunat ce se întâmplă, ai grijă să te bucuri de ce trăiești acum!”. N-am făcut-o. A fost cel mai bun sfat pe care l-am primit, iar eu l-am ignorat. Ce am făcut în schimb? Mi-am făcut griji: mi-am făcut griji pentru următorul termen-limită, pentru următoarea idee, pentru următoarea poveste. În următorii 15 ani, mi-am petrecut fiecare clipă scriind ceva, în minte. Niciun moment nu m-am oprit să privesc în jur și să mă bucur. Ar fi trebuit să mă bucur mai mult de ce se întâmpla.
A fost minunat drumul meu, dar sunt peisaje întregi pe care nu le-am văzut deloc, pentru că eram prea ocupat să-mi fac griji pentru viitor ca să mă pot bucura de prezent. Cred că asta a fost lecția cea mai grea: să mă relaxez și să mă bucur de drum – pentru că drumul nostru ne duce în locuri remarcabile și neașteptate. Aici, în fața voastră, e unul dintre acele locuri, iar eu știu să mă bucur acum.
Vă urez noroc. Norocul e de folos. Sigur, cel mai adesea veți vedea că, cu cât lucrați mai din greu și mai înțelept, cu atât aveți mai mult noroc. Dar norocul există și e de folos.
Trăim într-o lume în plină schimbare. Vechile reguli se schimbă, iar pe cele noi încă nu le cunoaștem. Așa că faceți-vă propriile reguli.
Când ceva e greu și nu știți cum să o scoateți la capăt, imaginați-vă că sunteți un om care știe ce face și faceți ce ar face el.
Fiți înțelepți, pentru că lumea are nevoie de mai multă înțelepciune. Dacă nu puteți fi înțelepți, prefaceți-vă că sunteți un om înțelept, iar apoi faceți ce ar face el.
Faceți greșeli interesante. Faceți greșeli excepționale. Faceți lumea mai interesantă pentru că ați trăit voi în ea. Faceți artă de bună calitate.
Neil Gaiman
Foto: Kyle Cassidy
Neil Gaiman este autor englez de povestiri, romane, cărți de benzi desenate, romane grafice, teatru audio și scenarii de film. A câştigat numeroase premii literare, printre care Newbery Medal, Carnegie Medal, World Fantasy şi British Fantasy. Printre cele mai de seamă scrieri ale sale se numără seria de benzi desenate The Sandman și romanele Stardust, American Gods, Coraline și The Graveyard Book. În 2013, The Ocean at the End of the Lane (Oceanul de la capătul aleii) a fost votat Cartea Anului în cadrul British National Book Awards.
Articol preluat din numărul 246/aprilie 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.