Apa vie a educației
O exploratoare româncă, Uca Marinescu – ea însăşi profesoară, educator de excepţie şi mentor, care a început să descopere lumea după ieşirea la pensie şi a făcut ocolul lumii la 70 de ani –, s-a întors recent dintr-o expediţie în Valea Hunza, supranumită Valea Centenarilor, locul unde apa și aerul sunt cele mai pure, iar oamenii trăiesc în medie 120 de ani.
Hunza este o mică vale muntoasă din nord-vestul Pakistanului, lângă Tibet și munții Pamir, cu o populație care, ca fizionomie, nu seamănă deloc cu cea a raselor care populează vecinătățile Pakistanului sau Indiei. Trăsăturile lor sunt europene, cu ochi albaștri, păr blond, statură înaltă, de aici și presupunerea că localnicii sunt urmașii lui Alexandru Macedon, care a traversat zona cu oștirile sale. Ceea ce-i fascinează cel mai mult pe exploratori este frumusețea incredibilă a peisajului și stilul de viață al băștinașilor – foarte conectat la natură, lipsit de artificiile vieții moderne – care le asigură o longevitate unică în lume. Media de vârstă este de 120 de ani, vârsta biblică a omului din Vechiul Testament și dovedită și de testele ADN, iar cei care ajung la 140 de ani nu sunt deloc excepții. Și mai spectaculos este faptul că localnicii nu se îmbolnăvesc aproape niciodată, cancerul nu există, iar fertilitatea este valabilă până la vârste înaintate – 60 de ani la femei, peste 80 de ani la bărbați. Nu există spitale, sanatorii de boli mintale, farmacii, poliție, închisoare, infractori. În schimb există școală, iar cei mai mulți copii din generațiile recente ajung până la liceu. Rata de alfabetizare este de 90%, ceea ce spune multe despre cât de esențială este educația. Mai toţi absolvenţii de liceu îşi continuă studiile în India şi Pakistan.
foto: Școală – Hunza Valley
Concluzia este evidentă: într-o lume ideală, perfect echilibrată, plină de vitalitate şi longevivă, nu mai e nevoie de spitale şi farmacii (pentru că nu mai există boală, stres, dezechilibru emoţional),
nu mai e nevoie de poliţie şi închisoare (pentru că nu mai sunt derapaje şi infracţionalităţi), dar mereu e nevoie de educaţie. De fapt, toate lucrurile bune au la bază temelia unei educaţii corecte, funcţionale, făcută cu responsabilitate, suflet şi conştiinţă. Eu, una, nu cunosc altă formă de progres. Cu educaţie creştem mari, la propriu şi la figurat, la educaţie ne întoarcem prin copiii noştri.
Cineva spunea că un părinte obişnuit îi lasă moştenire copilului proprietăţi, averi. Dar un părinte înţelept şi modern îi lasă copilului drept moştenire educaţie. Averile i le poate lua oricine, oricând. Educaţia nu i-o ia nimeni niciodată.
Articol preluat din numărul 240/septembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici