Brățara de aur
”Ce atâta zarvă?! Și dacă iau, și dacă nu iau, viața merge înainte!”.
Replica aceasta aparține unui tânăr absolvent de liceu, pe care l-am intervievat, în urmă cu mulți ani, la ieșirea din sala de examen. O gândire aparent matură, la urma urmei, există viață și dincolo de eșecul unui examen de Bacalaureat.
Și totuși… nu despre asta era vorba în realitate. Pentru că, prim planul acestor cuvinte era conturat, de fapt, de o atitudine malițioasă și un ton impertinent. Plus o pereche de bermude, maiou și șlapi și remarca: ”Nu știu ce vă deranjează la ținuta mea!”.
Atunci, tânărul acesta mi-a fost ”muză” pentru editorialul ”Cei ce pornesc în viață cu stângul. Cu șlapul stâng!”. Și mi l-am amintit tot mai des în ultima vreme, aproape după fiecare discuție pe care am purtat-o cu lideri, specialiști în resurse umane sau recrutori. Chiar și profesori universitari.
Fără niciun dubiu, România trece printr-o criză a forței de muncă. Dar, dincolo de dezechilibrul cerere-ofertă, criza aceasta este întreținută și acutizată de multe alte lipsuri. Una dintre ele, concurența prin calitate.
Nu, nu mă refer la calitatea profesională (companiile au învățat lecția, deja și-au creat propriile sisteme de calificare), ci la ceva mult mai complex, calitatea umană. Adică, toate acele însușiri ce formează genomul educațional, acel ceva care te definește, în primul rând, ca OM: bun-simț, politețe, pasiune, seriozitate, implicare, decență, disciplină, rigoare, onestitate etc. Inclusiv respectarea regulilor atunci când locul, situația, conjunctura impun o anumită conduită și aspect. Pentru că, dincolo de muncă, de talent, de misiune ori rol, și la serviciu (ca și în societate), suntem oameni. Și e mult mai comod, mai sănătos și eficient să lucrezi (să trăiești, să respiri) lângă oameni cu calități morale și bune maniere.
Mă întorc puțin la ”muza” mea de acum, poate, 15, 16, 17 ani, pe atunci, cumva, excepție – din acest motiv a și devenit subiect de editorial! Astăzi, nu prea mai e așa. Tineri (și nu numai) debusolați, lipsiți de motivație și scop, cu grave tare și complexe, cu valori submediocre și obiective mici, ascunse sub o răzvrătire prost înțeleasă, deseori necivilizat afișată, întâlnim tot mai des. Prea mulți pornesc în viață cu stângul! Cu ”șlapul” stâng! Și asta produce efecte în lanț.
Departe de mine gândul să generalizez, nici cei cu care am vorbit nu generalizau, doar își exprimau îngrijorarea cu privire la o nouă realitate de pe piața muncii: ducem lipsă nu doar de specialiști/meseriași, ci, mai mult, ducem lipsă de OAMENI.
Trist, dar și normal pentru o societate guvernată prin politici absurde, ce au condus la o polarizare excesivă, decimarea elitelor (exodul creierelor), risipirea familiei (migrația) ori la subrezirea constantă a educației. Lipsa aceasta reală de interes politic a creat deja niște crevase sociale mult prea adânci ca să mai poată fi acoperite punctual, în cazul de față de companii.
Tocmai de aceea, în criteriile de selecție, tot mai mulți angajatori înclină tot mai mult balanța în favoarea caracterului și personalității unui candidat. Da, rămân destul de importante competențele profesionale (hard skills), dar devin tot mai influente abilitățile personale (soft skills). Adică mixul acela de obiceiuri, atitudini, comportamente și trăsături care pot determina modul în care lucrezi, te integrezi și permorfezi în echipă. Acele abilități care, deși nemăsurabile ori încadrabile în vreo rubrică a grilei de salarizare, dau, în realitate, plusvaloare muncii.
Iată de ce, în iureșul acesta amețitor al schimbărilor, al tehnologizării accelerate, a nevoii continue de adaptare a competențelor, practic, doar simpla cunoaștere a unei meserii nu mai e suficientă. În munca viitorului, brățara de aur ești chiar tu! Cu pregătirea ta, atitudinea și motivația, bunul-simț și bunele tale maniere.
”Munca unui om se poate plăti, caracterul, cultura lui, nici gând”
Mihai Eminescu
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 280
Pentru abonare, click aici
