Ce le spui copiilor care întreabă dacă moșul e adevărat? Da, Moș Crăciun există și e în fiecare dintre noi!

Aud tot mai des părinți de copii cu vârste în jur de 9-10 ani care sunt în plină criză existențială că nu știu când, dacă, ce și cum să le spună copiilor că nu există Moș Crăciun. De regulă, extremele se situează între a prelungi artificial și ridicol povestea până pe la 12-13 ani și desprinderea brutală de mitul Moșului, prin declarația „gata, nu există nici un Moș Crăciun! Noi ți-am cumpărat toate cadourile…”

Din experiența anului trecut, vă împărtășesc varianta mea de a trece de la mit la realitate, fără idilisme și lamentări inutile, fără durități care să lase copilului gustul amar că a fost păcălit.

Și eu pot fi Moș Crăciun pentru copiii nevoiași!

În toată goana asta de a le bifa pe toate, cumpărături, cadouri, serbări, pereceri, părinții de la clasa
a IV-a, cea a fetiței mele, au avut ideea genială ca școlarii să își doneze cadoul de la serbare unui copil sărman de la Asociația Hopes and Homes for Children România. Oricum ar fi fost doar o ciocolată și o carte în plus la mormanul de dulciuri și jucării care urmează acasă, sub brad, de la rude și prieteni.
De la această idee s-a iscat o aventură frumoasă, singura care cred că mai are vreo legătură cu spiritul Crăciunului – aceea ca ai noștri copii să învețe și lecția generozității, că nu toți copiii au ceea ce ei s-au obișnuit să creadă că li se cuvine pur și simplu, că fiecare dintre noi poate fi Moșu’ pentru cei mai puțin norocoși, că nu suntem doar niște consumatori de jucării, dulciuri, haine, cărți, într-o abundență uneori fără discernământ, indusă și întreținută de părinți, ci putem să fim noi înșine sursă de bucurie pentru alți copii.

S-a creat o emulație printre elevii care au citit emoționați scrisorile copiilor sărmani care, spre uimirea lor generală, s-ar fi mulțumit doar cu o mandarină! Pe care ei o refuză de regulă, plictisiți de insistențele adulților. Și atunci s-au gândit ei să suplimenteze bugetul și să confecționeze niște jucării pe care să le vândă la petrecere părinților și, din banii obținuți, să mai cumpere câte ceva pentru copiii de la HHC – ghetuțe, rechizite, hăinuțe. Și să le scrie și o scrisoare.

A fost prima dată când am tresărit din automatismul de a răspunde ”OK” la toate propunerile de cadouri și serbări pentru școală. A fost prima serbare de Crăciun la care am simțit că nu doar am bifat și am cotizat la lista de cadouri, devenită deja plictisitoare. Doamna învățătoare însăși s-a implicat în entuziasmul copiilor care au descoperit o altă motivație în serbarea de Crăciun. Pe cea autentică.

A fost momentul perfect de a le dezvălui copiilor mei că Moș Crăciun există, doar că nu în forma aceea cu care ei erau obișnuiți, ci cu faptul că Moșul suntem fiecare dintre noi pentru cei dragi de acasă, dar și pentru cei mai nevoiași.

Așadar, în loc de brutalul „Moș Crăciun nu există!” încercați un adevăr mult mai ușor de digerat pentru ei și mult mai util în a-i învăța lecția generozității: Da, Moș Crăciun există și e în fiecare dintre noi! Așa cum noi am fost moșul pentru voi cât erați mici, la fel puteți fi și voi acum pentru cei de care vă pasă!

Un Crăciun pe sufletul vostru vă doresc!

Citește și: În căutarea sinelui pierdut