Ce stiti despre ei?

Adica, la lasarea intunericului, nu se mai aprinde lumina pe strazi. Nu-l banuiesc pe om de rea-credinta. A vrut sa salveze niste bani publici. Atata doar ca ceea ce a economisit el din bugetul comun au inceput sa piarda ibanestenii din buzunarele proprii. Altfel spus, hotii locali au transformat criza in oportunitate, asa cum se spune la manual. Si mai simplu enuntat, rata infractionalitatii a crescut cu 20%. Disperat sau strans cu usa de catre victime, seful comunei a reaprins becurile, dar a pus ochii pe persoanele ocupate cu acordarea asistentei celor handicapati, ale caror servicii vrea sa le suprime. Sincer, nu cred sa mai poata raporta mari economii, nu de alta, dar chiar nu pot sa-mi inchipui Ibanestiul ca pe un model de asistenta sociala pentru Europa Centrala si de Est. Poate sunt eu rautacioasa… In fine, ce vroiam de fapt sa spun era aceea ca dincolo de formele cat se poate de concrete pe care le ia criza, observ si o serie intreaga de modificari de comportament, de transformari subtile ale felului in care gandim si ale motivelor pentru care reactionam altfel, de vreun an incoace. Oamenii internalizeaza diferit semnalele. Sau, conditionati de resurse, precum primarul din Ibanesti, isi traduc in termeni proprii spaima de saracie si amenintarile mediului extern. Unii, au gasit in criza prilejul sa-si implineasca visul expatrierii, in cautarea unor locuri mai retrase din calea zbuciumata a torentelor recesioniste. Altii, surprinsi de valuri in pozitii vulnerabile, practica acum sporturi extreme, cum ar fi: "Sunt somer. Cum procedez?" Si unii si ceilalti pot da, cumva, vina pe sistem. Din cauza lui au ajuns aici, au fost fortati din exterior sa-si schimbe statutul. Restul categoriilor, insa, pe care le voi mentiona imediat, au in comun determinari interne, mult mai complexe si mai greu de patruns. Ii pun in sertarul cu "sofisticati" pe antreprenorii de criza, pe rezidentii navetisti, pe taranii voluntari cu buletin de oras si chiar si pe bravii ostasi care rezista (greu!) pe redute. Adica, pe toti cei care, in mod dramatic, au preferat sa actioneze, sa rupa pisica in doua, sa transeze ferm lucrurile, desi, poate, aveau de ales. Banuiti sau stiti din proprie experienta ca astfel de fapte nu se fac in pas de balet si in acorduri de violina… Ele inseamna, cel mai adesea, disconfort geografic, psihologic si financiar. De aceea ma preocupa resorturile deciziilor lor. Cum ma mira si lotul inertilor, al celor amortiti de criza, care sarbatoresc ramanerea pe pozitii printr-o mare lene si o pitire in culise. Exista! Si ei sunt, de fapt, cei pe care nu-i inteleg. Pentru ei am scris acest editorial in speranta ca voi primi o explicatie. Incearca cineva sa ma lamureasca?