Cod roșu la soluții verzi
Ca să înțelegem paradoxul, să luăm un exemplu. Să zicem că un inginer creează o baterie de mașină care face ca autoturismul să fie mai eficient energetic. Ca rezultat, tot mai multe companii vor să producă respectiva baterie și, pe piață, ca urmare a cererii, vor exista mai multe mașini decât ar fi existat dacă bateria eficientă nu ar fi fost inventată.
Felul în care Rubin scrie despre „paradoxul eficienței” te face să vezi într-o lumină cu totul nouă sursele alternative de energie.
Se obține multă energie de la o cantitate mică de petrol, pentru că acesta este o resursă relativ simplu de exploatat și prelucrat.
Totuși, petrolul este o resursă limitată și nu va mai putea susține gradul de consum ridicat pe care îl reclamă societatea modernă. Formele alternative, cum ar fi energia eoliană, solară, și hidroelectricitatea, sunt, toate, surse regenerabile, dar niciuna dintre ele nu este la fel de eficientă ca petrolul.
Ca să scăpăm de „paradoxul eficienței”, soluția lui Rubin este să folosim mai puțină energie. Doar renunțând la o parte dintre nevoile noastre putem începe să utilizăm cu rost formele de energie alternativă. Altfel spus, în loc să cumpărăm un autovehicul-hibrid, de exemplu, ar fi mai util să conducem mai puțin sau să ne mutăm cu locuința mai aproape de serviciu. Prin aceasta vom economisi bani, vom contribui la reducerea amprentei noastre de carbon și vom ajuta la conservarea mediului.
Mai multe idei despre reducerea consumului și despre ce am putea face ca să păstrăm o lume de care să se bucure și copiii noștri veți găsi în paginile prezentei ediții inspirate de imperativul Go Green!