Cruciada elevilor
Ce deasă ceață, vai, ce ceață mare!
Unde-i cărarea, doamnă-nvățătoare?
Aproape 3 milioane de elevi au început, ieri, o nouă etapă din viață, un nou an școlar.
35 de săptămâni, 169 de zile lucrătoare, la sfârșitul cărora, copii, părinți și dascăli, deopotrivă, se vor bucura că au scăpat. Că a mai trecut un an, încă unul de calvar. Nu, nu exagerez, căci, oricât am încerca să cosmetizăm prima zi de școală, odată trecută euforia începutului ori revederii, realitatea ne lovește în plex. Și ne trezim din nou buimaci într-un sistem greoi, sufocant, învechit, în care nevoile copiilor sunt ignorate, iar performanțele profesorilor se cântăresc cu dublă măsură.
”România va crește, doar dacă educația va crește”, a spus premierul în discursul festiv, ținut într-o școală dintr-o comună din Țara Hațegului, înșirând alandala promisiuni ce, bineînțeles, nu vor fi onorate. Nici anul acesta, nici anul viitor. Pentru că sunt aceleași și același povești la care nici măcar copiii nu mai adorm.
Drept dovadă, ieri, în prima zi de școală, Consiliul Național al Elevilor a lansat manifestul ”Doliu pentru Educație” îndemnând colegi, părinți și dascăli să poarte banderole negre în timpul festivităților. Ei au înțeles cel mai bine că România moare în fiecare zi, puțin câte puțin, și odată cu ea și visele lor. Speranțe năruite, exact ca și școlile, instituții pentru care, de la an la an, tot mai greu se găsesc resurse.
Și nu mă refer la școlile din România aceea oricum uitată, cea pitită printre munți ori dealuri sau pe la capete de câmpii, unde educația se face încă la lumânare, cu apă din puț și toaletă în fundul curții. NU! Mă refer la școli din mediul urban, și nu puține, care ieri și-au primit copiii cu pereții crăpați, nevăruiți, cu tavanele șubrede sau cu muncitorii încă pe schele. Mă refer la școli inclusiv din București, în care festivitatea de deschidere a anului școlar a fost amânată pentru că lucrările nu au fost gata la timp.
Doamnelor și domnilor decidenți care ieri v-ați înghesuit să țineți discursuri pompoase în fața copiilor, înșirând cuvinte fără fond, fără să vă pese de inocența lor, școala românească trece printr-o criză profundă, fără precedent. O spun specialiștii, o arată rezultatele studiilor făcute de instituții abilitate în domeniul educației. Lăsați expunerile demagogice ale unor realizări doar de voi închipuite și ascultați strigătul de disperare al profesorilor.
I-aţi îngropat în hârtii, obligându-i să întocmească tot felul de documente aiuritoare, mai multe decât planurile de lecţii. I-aţi birocratizat în aşa hal, încât dosarele de cadre sunt atât de importante că aproape nici nu mai contează ce fac la clasă!
Ascultaţi părinţii, înţelegeţi-le revolta, teama şi neputinţa de a-şi vedea copiii prinşi într-un sistem ineficient, frustrant, obositor, exagerat, pentru care cei mai mulți nu au alternativă. Dar, mai ales, vorbiţi cu elevii! Habar n-aveţi care sunt adevăratele lor dorințe, temeri ori probleme. Și nici nu cred că vă interesează. Nici de cei rămași acasă, nici de cei plecați, ca într-un adevărat exod, spre școli din toate țările Europei. Țări care înțeleg importanța educației și adaptarea ei la nevoile și cerințele tinerei generații.
Așadar, pentru toată această nepăsare, pentru tot acest haos pe care l-ați indus și îl mențineți de atâția ani în sistem, dar mai ales pentru cum v-ați pregătit lecția de ieri, doamnelor și domnilor decidenți, aleși sau numiți, STAȚI JOS! AVEȚI NOTA 4!
