Cu valiza la picior…
Dincolo de ochiul critic de redactor, am parcurs textul cu interes si curiozitate. De mama, de prieten, de angajator. "Generatia Y" nu poate fi asezata in tipare, in sensul propriu ca nu sta. Bine, trebuie luate in calcul rezervele cu care orice cercetare statistica se cuvine a fi amendata. Si mai trebuie tinut cont si de specificul local. N-am stiinta ca studiul realizat de Antal sa-i fi avut in vedere si pe romani. La acestea s-ar putea adauga obiectiile legate de felul cum au fost decupati anii considerati reprezentativi pentru generatia cu pricina… Dar chiar si cu aceste limitari, portretul de pe hartie este foarte aproape de modelele sale vii. As aduce doar cateva observatii personale sau, mai degraba, cateva sublinieri.
Existau in jurul antemergatorilor lor niste cercuri invizibile de apartenente pe care cei din "Generatia Acum" nu le mai recunosc. Intre un Y si lumea larga nu se mai interpun parinti, profesori, bunici, vecini sau prieteni din copilarie. Ei traiesc intr-o lume mult simplificata, din acest punct de vedere. Nu ca aceste figuri n-ar mai exista fizic. Dar rolul lor s-a redus dramatic. Y nu mai are sentimentalisme si smiorcaieli ieftine pe teme de dor de mama, de tristete a departarii de casa sau de regret dupa eroi ai perioadei lui de formare. Ies in lume cu aripile larg desfacute, fara nici un balast emotional. Pare ca nimic nu-i mai leaga de cuib si ca nimic nu-i va putea vreodata intoarce. O confirma studiile, cu alte cuvinte: dincolo de sine, ii mai intereseaza direct lumea, cauzele universale. Un EU urias, care se intalneste cu ultimul iceberg neafectat de incalzirea globala. Sa fie graba, acel "Acum" devenit emblematic, sa fie un mare plictis, sa fie bravada, sa fie egocentrism? Nu stiu, desi ar trebui.
Nascuti atat de liberi, tinerii de pana in 30 de ani sunt mereu cu bagajele facute. Daca va concentrati putin, le vedeti rucsacul din spate sau valiza de langa picior. Fie ca sa ia efectiv avionul, fie ca sa o apuce pe alt drum. Am sentimentul acesta si acasa si la serviciu. Vorbim azi, il vad, ii vorbesc, dar n-am nici o garantie ca-l mai intalnesc si maine. Si nici cei catre care se duce n-au nici un motiv sa creada cu sunt destinatia finala.
N-avem a ne plange. Doar asta am vrut: un om liber, intr-o lume libera. Dar ca mama, prieten si angajator, nu mi-e deloc usor. Si cred ca nici voua, Baby Boomers sau colegi de "Generatie X".