Cum să scapi de demonul interior
Cum s-a născut ea? Încă de la naștere învățăm cum să ne comportăm ca să ne satisfacem nevoile primare și să fim în siguranță. Aflăm cum suntem percepuți de părinți și educatori, nu doar din ce ne spun, ci și din tonul vocii sau din expresia feței, din disponibilitatea pe care o au sau nu pentru noi. Internalizăm modul în care părinții se poartă întrei ei și cum îi tratează pe ceilalți. Relațiile interpersonale ne ajută să ne dezvoltăm atitudinea față de sine și față de ceilalți.
Dar personalitatea cu care ne naștem nu se modelează doar prin imitație, ci și prin felul în care reacționăm la stimulii din mediu. Creierul nostru este construit astfel încât să rețină experiențele dureroase, micile și marile traume, cu scopul de a învăța lecții valoroase pentru a supraviețui. Dezvoltăm mecanisme psihologice de apărare, ca răspuns la mediu. Aceste mecanisme defensive se dezvoltă permanent, ne influențează acțiunile și ajung mai târziu să ne autolimiteze.
Experiențele negative pe care le trăim alimentează „vocea critică din interior”, care ne spune ce putem și ce nu putem face, cum trebuie să ne comportăm. Tot ea este cea care ne ține ancorați în mecanismele noastre de apărare. Ce spune ea? „Prefă- te că nu-ți pasă! Nu-ți arăta vulnerabilitatea. Nu renunța la control. Ești special; meriți mai mult.“ Credințele interioare – „ești slab, insuficient pregătit, riști prea mult” – ajung să ne distorsioneze reacțiile. Ajungem să ne comportăm într-un mod care reflectă sau compensează aceste idei distorsionate despre sine.
Aceeași voce ne influențează și modul în care ne raportăm la cei din viața noastră. De multe ori, proiectăm asupra lor exact ce ne dictează criticul interior, convinși că oamenii sunt cei care ne judecă și ne critică. În consecință, reacționăm defensiv sau agresiv. În niciunul dintre cazuri nu suntem cu adevărat noi. E anti-sinele nostru care se comportă după o rețetă prescrisă în trecut.
Soluția pe care ne-o recomandă psihologii pentru a scăpa de sub influența acestui dușman interior este să ne acceptăm și să ne iubim mai mult. Pentru a contracara criticul interior, am putea deveni prieteni cu noi înșine. Există mijloace simple care funcționează în acest caz: autoconștientizarea, îngăduința față de sine, umanismul. Doar prin cultivarea unei stări de atenţie conştientă, permanentă şi non-evaluativă putem să rămânem în contact cu gândurile și sentimentele noastre, fără a fi perturbați de vocea critică din interior. Umanismul ne învață că greșeala, a noastră și a altora, este omenească. Că nu suntem nici mai buni, nici mai răi decât alții. Înțelegerea acestui adevăr ne permite să fim mai centrați pe sine – pe cine suntem și ce alegem să fim.
Chiar și când suntem copleșiți de probleme și gândurile negre revin, identitatea de sine nu se va simți amenințată, atâta timp cât ne vom reaminti că ne putem privi limitele și slăbiciunile cu înțelegerea și răbdarea pe care o arătăm cuiva de care ne pasă. Vom putea, prin urmare, să abordăm orice schimbare dintr-o perspectivă nouă, una mai puțin influențată de suferințele din trecut și mai optimistă față de viitor.