Cum transformă bunătatea „stakeholders” în „shareholders”

În discuțiile noastre obișnuite, surprind măcar o dată pe zi un deziderat de genul: vreau să găsesc un om bun pentru jobul ăsta, îmi doresc un prieten(ă)/partner(ă) bun(ă), un copil bun – și la școală și acasă etc. Chiar dacă acest „bun” reprezintă un cumul de multe calități, la bază tot „bun” rămâne.

Și dacă măcar o dată pe zi aspirăm la un „om bun” în viața noastră, cum să mai crezi că bunătatea e un concept desuet, devenit aproape „contra naturii umane”, care pare să se pervertească tot mai mult?

Mai ales acum, când se discută din ce în ce mai des despre o recidivă a crizei economice, mi-am dorit să vorbim despre bunătatea aceea genuină, care nu costă nimic. Și de care am cam uitat. Și care poate salva lumea, cu toate că pare în profundă antagonie cu lumea ne-bună în care trăim. Până la urmă, cred că la rădăcina oricărei recesiuni economice stă o acută criză spirituală.

E mai multă nevoie ca oricând de oameni buni și de reflectarea în valorile lor. E nevoie de bunătate și gratitudine. Amândouă dau bogăția sănătății și a prosperității. Lumea nu se poate destrăma dacă îndrăznim să ne conectăm prin bunătate, prin empatie, prin compasiune. Când oamenii s-au obișnuit să se aștepte și să reacționeze la „ce e mai rău”, surprinde-i cu un gest paradoxal de bunăvoință dezarmantă.

Toată ediția de față este o pledoarie pentru o axiomă mai puțin celebră: există o corelație între bunătate și perfomanță în business. Și e una pozitivă – un lider bun într-o companie bună generează rezultate pe măsură. O societate care încurajează exprimarea bunătății evoluează sigur, sustenabil.

Paradoxal însă, bunătatea o poți identifica și contoriza cel mai ușor în absență. E un „bun” care cere cultivare și prețuire.

Articol preluat din numărul 259 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.