De ce fiecare cărămidă din zid contează
Bătălia pentru a ne menține pacea interioară și a evita epuizarea prin muncă este reală și cea mai bună dovadă este numărul mare de participanți la cursurile, workshopurile și seminarele care promit să te ajute să redevii conştient de tine, de ce poţi, de ceea ce vrei, de ceea ce îţi place. Dacă adăugăm la acestea și interesul pentru practici cum ar fi yoga și meditația conștientă (mindfulness) ca mijloace de reabilitare după stresul de la serviciu, vom avea tabloul complet.
Din păcate, se discută rar despre epuizarea prin muncă și doar în termeni negativi. Adus pe tapet în mediul profesional, subiectul provoacă teamă și neliniște, iar indivizii care se simt amenințați de surmenaj au tendința să accelereze ritmul, în loc să îl încetinească. Termenii în care se discută despre pericolele stresului și epuizării sunt adeseori reprobatori. Profesionistul se teme să nu fie tras pe linie moartă… Într-o astfel de paradigmă culturală, nu e de mirare că Andreas Lubitz, copilotul de pe Germanwings a fost tentat să își ascundă problemele personale față de colegii de serviciu.
Este, oare, imposibil să îmbrățișăm pe termen lung un mod de viață în care munca să rămână aducătoare de satisfacție și stimă de sine? Sunt câteva lucruri la care rămâne să reflectăm în urma acuzațiilor care i se aduc pilotului german.
Citeşte şi Angajații talentați inovează și optimizează costurile
Munca și obținerea de rezultate individuale sau de echipă constituie surse de satisfacție și de împlinire. Nu e nimeni de condamnat că își dorește să muncească și că trage din greu pentru a-și menține statutul profesional. Nu există motive întemeiate să evităm perioadele de muncă grea, pentru că ele în sine sunt aducătoare de emoție și de bucurie.
Surmenajul profesional se instalează atunci când oamenii simt că nu mai au controlul asupra muncii lor. Cei mai buni profesioniști ajung epuizați când încep să simtă că munca lor nu are valoarea pe care ei i-o acordă. Că sunt simpli pioni, dispensabili pe tabla de șah. Another brick in the wall.
N-ar trebui să se prăbușească un avion ca să înțelegem cât de mult contează munca fiecăruia, a unui "pilot ca toți ceilalți".
Un profesionist nu poate fugi de muncă și nici de răspunderea pe care o implică. În perioadele de inactivitate, oricum își va utiliza timpul pentru a se "realimenta" cu idei și cunoștințe legate de profesia sa. Nu există remediu mai puternic pentru surmenajul profesional decât găsirea unor surse noi de cunoaștere, care să te ajute să te ridici mental deaspura situației. Epuizarea apare doar când omul nu mai vede sensul a ceea ce face, iar scopul lui se rezumă la a-și apăra locul de muncă.
Profesioniștii sunt în stare să trateze cu umor perioadele intense de la serviciu, ca să nu lase munca să îi copleșească. Asa cum am descoperit eu însămi, există o mare bucurie în a reuși să treci peste problemele iminente și în a duce un proiect dificil la bun sfârșit. Să privești cu seninătate și cu umor situațiile stresante la locul de muncă nu e o dovadă de neimplicare, ci mai degrabă un semn că nu te lași copleșit. Atitudinea de a face haz de necaz în rezolvarea problemelor, și o anumită detașare nu exclud responsabilitatea față de muncă.
Ce vreau să vă spun e că doar dacă simt cât de mult contează, dacă li se permite să ia decizii, dacă li se atribuie meritul pentru munca lor, profesioniștii vor găsi, pe termen lung, energia și motivația să susțină ritmul.