În umbra unei culturi machiste

Sute de ochi nedumeriţi şi de obraji cu grimase reprobatoare s-au întors către ea. „Ce vreţi să spuneţi?!“ „Mobbing?“ „N-am auzit de acest termen.“ Femeia a povestit că este intimidată de colegii săi, că nu reuşeşte să obţină promovarea pe care şi-o doreşte, pentru că de fiecare dată este preferat un bărbat şi, în fine, că întreaga ei activitate se dezvoltă la umbra unei culturi machiste.

Chiar aşa, de ce deranjaţi stimatul audioriu, şi de vreţi cu tot dinandinsul să ruinaţi evenimentul nostru de înaltă ţinută? păreau să spună strâmbăturile doamnelor aflate în sală. Auzisem de mobbing, ştiam ce înseamnă şi eram sigură că doamna nu este o victimă închipuită. Văzând reacţia de haită a sălii, m-am făcut mică, gata să alunec sub scaun. Îmi părea rău de femeie, dar nu voiam să le abat atenţia îndreptând-o asupra mea. Problema ridicată a fost muşamalizată repejor: pur şi simplu nu era locul şi momentul potrivit. Am trăit cu sentimentul de vină pentru laşitatea mea de atunci până anul acesta, când la Bucureşti, în cadrul zilelor „Femeia contează“, subiectul, până mai ieri tabu, a fost întors pe toate părţile: Da, există mobbing. E hărţuirea psihologică practicată în mod sistematic la serviciu. A fost pentru prima dată când s-a recunoscut oficial că există angajaţi agresaţi şi stigmatizaţi de colegi, că la serviciu se practică hărţuirea şi discreditarea, că se duc campanii de intimidare şi umilire împotriva unora care sfârşesc prin izolarea şi eliminarea din colectiv. S-a vorbit despre agresori şi despre victime, despre comportamentul de haită (întreg grupul se aliază împotriva unei singure persoane pe care o atacă consecvent), s-au prezentat studii de caz care demonstrează că acţiunile de acest tip pun în pericol starea de sănătate şi abilităţile profesionale ale victimelor, care suferă de alterarea echilibrului socio-emoţional (anxietate, depresie, fobii, atac de panică), de alterarea echilibrului psihofiziologic (cefalee, tulburări gastrointestinale, insomnie), de tulburări la nivel comportamental alimentar, reacţii autoagresive şi heteroagresive sau pasivitate. Specialiştii au vorbit despre o criză existenţială declanşată de pierderea locului de muncă, episod frecvent întâlnit în cazurile de mobbing, care ameninţă identitatea şi stima de sine a persoanei afectate pe termen lung.

Atenţie, vă rog, acestea nu sunt cazuri izolate. Rezultatele studiului întreprins de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii cu privire la incidenţa mobbing-ului (hărţuirea psihologică) la locul de muncă au arătat ca 41 % dintre angajaţii români se confruntă cu situaţii de „relaţionare profesională inadecvată“. În traducere liberă, ei au admis că şeful sau colegii ţipă unii la alţii şi că organizaţiile în care lucrează nu au proceduri interne de rezolvare a situaţiilor conflictuale.

Grav este că oricât de puternice ar fi persoanele supuse acţiunilor de mobbing la serviciu, ele nu pot rezolva singure nimic fără consiliere psihologică. În urma analizării efectelor devastatoare pe care hărţuirea de acest tip le are asupra victimelor sale, a apărut necesitatea înfiinţării unui Centru pentru prevenirea şi combaterea mobbingului şi a discriminării femeilor pe piaţa muncii. Câteva persoane mă bănuiesc din totdeauna de propagandă feministă. Eu le spun însă că nu vreau cu nici un chip să trăiesc într-o cultură machistă, în care forţa pumnului câştigă în faţa graţiei, blândeţii şi a bunului-simţ.