Mai rău decât o alegere proastă este să nu alegi nimic
Îşi stabilesc clar ce doresc. Uneori e imposibil să discernem care este alegerea potrivită, pentru că nu ne este limpede ce vrem să obţinem şi nu putem lua în calcul toate efectele pe termen scurt şi lung. A şti exact ceea ce vrem este însă un declic foarte puternic pentru luarea unei decizii.
Succesul vine din colaborarea cu ceilalţi. Dacă noi îi ajutăm pe alţii să obţină ceea ce îşi doresc, e foarte probabil ca şi ei să fie dispuşi să ne ajute. Când ne confruntăm cu o dilemă este bine să luăm în considerare pe cine mai implică respectiva alegere. Cine, dintre cei implicaţi, ne poate sfătui şi ne poate îndruma să stabilim exact ce ne trebuie?
Experienţele din trecut influenţează calitatea alegerilor din viitor. Ne temem de alegerile proaste, pentru că nu vrem să ne confruntăm cu suferinţa provocată de urmările lor nedorite. E adevărat că lucrurile nu ies întotdeauna bine de prima dată. Dar, dacă am învăţat ceva din greşelile trecute, sunt şanse mici să le repetăm.
Frica e un aliat. Când vine vorba despre alegeri, ne confruntăm cu un sentiment de teamă, cauzat de incertitudine. Frica e uneori atât de puternică încât ne blochează şi ne împiedică să luăm o hotărâre. Cei care reuşesc să o depăşească ştiu că frica ne însoţeşte oricând explorăm un teritoriu necunoscut, când ţintim un progres în domeniul nostru de activitate. Frica e călăuza care îi însoţeşte pe oameni când evoluează.
Cu cât avem mai multe opţiuni, cu atât tindem să amânăm luarea unei decizii, în pofida propriului interes. Suntem predispuşi la a lua decizii mai proaste – indiferent de natura lor –, chiar dacă încercăm să fim obiectivi. În sfârşit, având prea mult şi prea des de ales, alegerile ne aduc din ce în ce mai puţină satisfacţie. Atunci, cum procedăm corect? Theodore Roosevelt spunea că mai rău decât o alegere proastă este să nu alegi nimic.
Articol preluat din Revista Cariere de noiembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici