Mănâncă! Transpiră! Răzvrătește-te!

Un mix de calități, un amalgam de presiuni sociale și așteptări contradictorii, ce generează adesea conflicte interne. Un echilibru fragil între dorința de a te exprima liber și cerința de a te conforma unor idealuri predefinite. O realitate implacabilă, în care fiecare mișcare, fiecare aspect al vieții sunt puse sub lupa unei societăți tot mai exigente, dar, în același timp, mai degrabă înclinate să-și dosească neajunsurile ori metehnele sub preș.

Nu e ușor să răzbești într-o lume în care standardele sunt atât de înalte încât nu tolerează nici cel mai mic cusur! Nu e ușor să rămâi autentic într-o lume ce promovează perfecțiunea!

Nu e de mirare, așadar, că ne ascundem adesea sub măști. Măști sub care ne protejăm temerile, incertitudinile și vulnerabilitățile, considerate slăbiciuni în această societate în care conformismul e subiect de defilare. Ne camuflăm, ne zbatem să ne adaptăm, ne străduim să ne potrivim în tipare, într-o luptă constantă între esența noastră și așteptările celor din jur. Totul sub priviri iscoditoare și judecăți superficiale, construite pe imagini utopice. Acceptăm… pentru că, într-o lume iluzorie a perfecțiunii, povara de a nu corespunde poate fi de-a dreptul copleșitoare!

Șabloanele acestea ca de șeherezadă sunt la fel de stricte, indiferent de gen. Însă par a fi și mai aspre cu femeile, supuse unor cerințe și mai exigente în ceea ce privește standardele de frumusețe, comportament și performanță.

Câteva exemple simple, mai mult decât banale…

Bărbații, dacă vor să alerge, aleargă pur și simplu. Nestingheriți. Nu se împiedică în detalii de genul: cum arată, cum se mișcă, cât transpiră. Noi însă, trebuie să alergăm grațios, să arătăm bine, să respirăm elegant, iar la final, dacă se poate, să fim proaspete ca niște trandafiri. Suntem educate că și alergarea noastră trebuie să fie o artă.

Ei sunt liberi să mănânce. Fără presiune! Au dreptul să savureze, să se bucure de arome și gust. Noi însă, trebuie să fim conștiente de fiecare aliment, de calorii, de orice are impact asupra siluetei. Încă, în percepția publică, burticile lor arată bunăstare, colăceii noștri, nesaț.

Ei pot da un simplu telefon și rămâne peste program la serviciu sau ieși la o bere. Noi, înainte de a spune da, pot să rămân, sau da, pot ieși la o cafea, trebuie să ne asigurăm că cineva îl poate lua pe cel mic de la grădiniță, că avem ceva prin frigider pentru urgențe, că…, că…, că…

Cam despre asta este vorba! Da, la nivel macro am câștigat bătălii importante, dar în universurile noastre mici, acasă sau la birou, mai e mult de lucru. În structura socială sau în normele culturale, diferențele dintre bărbați și femei sunt prea adânc înrădăcinate pentru a fi depășite într-un secol.

Citește și Scrisoare către șefa. Urma mea de ruj

Eu sunt într-un punct al carierei și al vieții din care am privilegiul să pot privi înapoi fără regrete, fără resentimente, fără remușcări! În urmă, e multă lumină, realizări și oameni cu totul speciali. E multă muncă și multă bucurie. Sunt însă și multe umbre, lucruri pe care astăzi le-aș schimba. De exemplu, aș ieși mai des la o cafea, aș sta mai mult cu mine și m-aș răzvrăti cu mai multă hotărâre. Încerc să repar umbrele acestea de ceva vreme, dar, pentru că sunt în punctul acela din care te pot îndemna, îți spun doar atât:

Mănâncă! Transpiră! Răzvrătește-te! Firele albe și ridurile nu se ascund printre formele siluetei! Diplomele de pe perete nu reduc dioptriile! Gloria nu vindecă miraculos durerile de cap, de șold, de spate!

---