Munca de părinte și jobul – unde se întâlnește binele personal cu cel colectiv

Pe locul întâi din lista regretelor personale este faptul că nu am reușit să îmi savurez în tihnă primii ani de viață ai copiilor mei. Singurul timp pe care îl simt pe cât de prețios, pe atât de ireversibil. Nu mi-e dor și nu tânjesc după nimic altceva decât după această perioadă.

Grație unei bune stări de sănătate – o stare de grație în sine – am putut lucra până aproape de naștere. O adevărată capcană, însă, pentru că oboseala acumulată, altoită pe personalitatea unui bebeluș extrem de solicitant, m-a dus foarte aproape de o depresie postnatală.

Concediul legal de 126 de zile a fost insuficient să regleze balanța intrată în dezechilibru major, dar am revenit la job, cu înțelegerea și acceptarea pe care doar o organizație condusă de femei o poate avea. Cu experiența primului copil la purtător, mi-am promis că nu voi repeta scenariul cu al doilea copil dus pe picioare până în ultima zi de sarcină.

Am făcut fix la fel, într-un interval de doar doi ani, cu aceleași 126 de zile postnatale, având noroc cu un bebeluș mult mai cooperant. Work-life balance-ul la care aspirăm cu toții s-a transformat de fapt într- un iureș din care am ieșit un om mai organizat și mai eficient. De voie, de nevoie, copiii mei au crescut pe sub birouri, în studiouri, la evenimente, la conferințe și cam peste tot pe unde îi puteam lua cu mine. Cu acordul și susținerea unor angajatori deschiși la minte care au înțeles că, decât să mă deprofesionalizez masiv în doi ani de absență, mai bine o prezență ieșită din tipare.

Ulterior, acest tip de prezență maternală activă a lansat un soi de tendință în domeniul meu de activitate. Pentru că, angajat și angajator, am pus toate cărțile pe masă și am recunoscut fiecare ce putem și ce nu putem, care sunt limitele fiecăruia și unde se întâlnește binele personal cu cel colectiv.

Nu știu dacă acesta e idealul, dar știu sigur că este ceea ce omenește s-a putut face într-o perioadă în care tehnologia era departe de ceea ce oferă astăzi pentru înlesnirea lucrului remote. Poveștile despre maternitate sunt atât de diferite câte mame sunt. Toate se țes în proporții diferite din bucurii și frustrări, din agonie și extaz. În paralel, le-am auzit și pe cele ale angajatorilor și antreprenorilor – unii dintre ei părinți la rându-le.

De multe ori, cele două tabere ajung în conflict, cu tactici dintre cele mai subversive și de o parte și de alta. Nu văd altă soluție decât cea de a sta „la masa tratativelor” și de a negocia ca oameni, ca părinți. Mai ales că acum legislația invită și tații la a avea un cuvânt important de spus în creșterea copiilor. E un turning point care aduce soluții acolo unde mamele și angajatorii se blochează. Și care aduce în plus o schimbare de mentalitate de care e mare nevoie.

Foto: Paul Buciuta pentru Fashion Family

Articol preluat din Revista CARIERE, nr. 255/martie 2019, care se găsește în rețeaua InMedio și în aeroporturi. Pentru detalii legate de abonare, click AICI!