Nevoia o să-i învețe!
Toată viața lor, părinții mei au lucrat și în schimb de noapte. Și, de foarte multe ori, când ajungeau dimineața acasă, mă găseau citind sau învățând. Uneori mă dojeneau, în sensul în care să am mai multă grijă de mine, să mă bucur de frumusețea vârstei, să ies cu prietenii, că o să am destul timp să muncesc noaptea (ca ei).
Dojana lor o înțelegeam, dar mă deranjau cumplit momentele în care, ieșind cu ochii cârpiți de somn din cameră, dădeam nas în nas cu musafirii lor. ”Vaaai, la ora asta s-a trezit!”… Și îmi era jenă de stinghereala cu care mă scuzau, ”a învățat toată noaptea!”. ”Dar la ce îi trebuie atâta carte!?”, venea imediat replica, ”o să se mărite și n-o fie în stare să prăjească un ou sau să calce dunga la un pantalon”.
”Nevoia o s-o învețe”, punea întotdeauna mama punct discuției.
Cu timpul însă am învățat să evit astfel de situații. Și să prăjesc un ou. Într-adevăr, nevoia m-a învățat. Dungă la pantalon nici acum nu știu să fac, dar nici nu trebuie. Există colegi de-ai mei care din asta își câștigă pâinea… spală lucrurile dificile, calcă, fac delicatese, schimbă prize, repară ori montează chestii, adică suplinesc toate acele abilități pe care ceilalți le-am pierdut învățând. Și uite, împreună, fiecare cu îndemânarea ori vocația lui, am ajuns la casele noastre, cu job-uri și copii.
Sunt convinsă, însă, că și părinții noștri au avut, la rândul lor, tot felul de reproșuri cărora să li se împotrivească pentru a-și realiza visurile. Gândiți-vă, câți dintre ei și-au lăsat casele și pe cei dragi prin sate, migrând în masă la oraș pentru a înfăptui o nouă revoluție și a construi temelia epocii de aur! Nici nu vreau să-mi închipui câtor rugăminți, lacrimi și dojeni au fost nevoiți să facă față. Dar, la urma urmei, așa e de când lumea! Adică exact cum spunea și psihologul Daniel David, ”orice revoluție industrială nouă vine cu astfel de <catastrofe> închipuite, atribuite de vechea revoluție!”.
Așa că, iată-ne, astăzi, și pe noi în postura de părinți, veșnic nemulțumiți de felul în care copiii noștri își petrec timpul și fac alegerile în viață. Suntem îngrijorați că nu învață suficient, că petrec prea multe ore pe calculator, că pierd nopțile pe jocuri sau rețelele de socializare, că ies puțin și rar pe afară, că nu-s capabili să socializeze.
În ciuda celor scrise mai sus, și eu îmi dojenesc deseori copilul, dar când ajung la un punct, închid ochii și mi-o amintesc pe mama… ”nevoia o s-o învețe”. Și atunci, mă opresc brusc și îi spun: ”hai în bucătărie să prăjim un ou!”.
Categoric, aveți dreptate, haosul în care se dezvoltă acum copiii noștri e incomparabil cu haosul în care am crescut noi. Categoric, ei sunt o generație mai delicată fizic, psihic și emoțional, mai vulnerabilă decât am fost noi. Dar oare de ce?
Eu, ca mamă, îmi văd astăzi greșelile și, pe măsură ce le recunosc, încerc să le îndrept. Pe unele pot, altele sunt iremediabile. Dar am lucrat destul de mult cu tinerii și adolescenții (din toate mediile și păturile sociale) ca să-i cunosc bine și, deci, să nu mă îngrijorez prea tare. Sunt uimitori și, în multe privințe, mult mai maturi, mai abili și agili decât noi. Și mult mai deschiși la minte. Așa că, știu, se vor descurca!
Este, practic, o evoluție firească, alte generații, alte provocări. Datoria noastră este să le fim aproape și să-i înțelegem. În rest… nevoia o să-i tot învețe și dezvețe. Iar când vor fi și ei părinți, fiți siguri, vor avea o listă lungă de reproșuri la adresa copiilor lor.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 272
Pentru abonare, click aici
