Recunostinta si recunoastere

Despre parinti era vorba, despre mame si tati de corporatisti. Se pare ca initiativa a pornit chiar de la varf. "Haideti sa-i aducem si pe ei aici sa vada unde si cu cine muncim, de nu ne mai vad pe acasa si abia daca ne mai aud la telefon". Si au venit. Nu toti, dar au venit. Ruj, frizer, blana cea buna… "Mama, uite, ea este colega mea de birou", "Tata, hai sa ti-l prezint pe seful meu". Ascultatori, dadeau mana in stanga si in dreapta. Emotii de ambele parti. Un program simplu, fara pompa: conversatie, turul locului, un speech scurt, cateva diapozitive si colinde. Eram singurul jurnalist prezent, semn ca fac cumva parte din familie. Asa ca am stat de-o parte si am privit, mai emotionata decat si-au inchipuit gazdele ca voi fi.

Ideea mi se pare formidabila chiar si dupa ce efluviile sentimentale s-au topit. Un gest de recunostinta si recunoastere. Un semn ca avem radacini si ca, valori perene, precum respectul fata de cei care ne-au facut si crescut, n-au pierit. Pentru ca dincolo de cifra de afaceri si de salariu, ceea ce conteaza de fapt este valoarea ta ca om. Si cred ca merita din cand in cand sa ne uitam in urma, sa vedem de unde am venit. Mai tarziu, la KPMG au aparut si copiii, sa-si ia darurile de la Mosu’. Bunici, parinti si copii. Un cerc complet. Ganditi-va la asta acum, la inceput de an. Si faceti in asa fel incat sa scoateti cat mai des la aer hainele cele bune ale mamelor si tatilor, sa nu mai stea mancate de molii in sifonier, ani de zile. Chemati-i la "sedinta cu parintii" sau la "serbare", cum vreti sa-i ziceti. O sa le faca bine lor, dar mai ales voua va va fi mai bine. Alaturi de ei, zbaterea asta zilnica isi mai pierde din incrancenare si capata alt sens.