România nu are lideri. Dar are niște oameni absolut minunați

România nu are lideri!

Sau, mai bine spus, la nivel statal, dintre cei aleși sau vremelnic numiți în funcții cheie, prea puțini sunt capabili să-și depășească statutul de politician și să evolueze la nivelul superior – cel de lider. Lider, în sensul profund al cuvântului, nu pseudo-lider al unei instituții sau pe vreo scenă de partid.

Cei mai mulți se complac în această stare de bine, se lasă ușor prinși în mrejele puterii și nu-și dau niciun interes să treacă dincolo de condiția mediocră de șef (ales sau numit).

Puțini își doresc cu adevărat să evadeze din ”cocon”, dar de la dorință la putință e cale lungă… Puțini își doresc, și mai puțini răzbesc!

Lipsa aceasta de lideri veritabili la nivelul superior al ierarhiei de stat se resimte în fiecare zi, dar, iată, devine acută, dacă nu chiar periculoasă, în perioadele de criză, în momentele cheie în care curajul, asumarea și viteza de reacție sunt esențiale.

S-a văzut clar în ultimele zile, când bâjbâila autorităților ar fi putut arunca România într-o gravă criză de imagine. Și nu numai. Pentru că, și într-un moment atât de critic precum declanșarea unui război la granițele țării, mecanismele tot mai gripate ale statului s-au urnit extrem de greu.

România nu are lideri! Dar, din fericire, România are niște oameni absolut minunați. Oameni care, exact în astfel de crize ori momente cheie, reușesc o mobilizare exemplară, își asumă riscuri și responsabilități, acționează cu curaj și rapiditate.

Cu o determinare greu de intuit în zilele obișnuite, iată, în clipele de restriște, toți oamenii aceștia dirijează separat sau în comun o adevărată desfășurare de forțe ale binelui. Un bine care ne liniștește: încă avem suficiente resurse de iubire și compasiune. Încă mai suntem capabili să construim poduri de omenie, empatie și grijă.

Cum reușește mecanismul societății civile să pornească atât de rapid și să funcționeze atât de profitabil în favoarea celor aflați la nevoie? Simplu! În acțiunile oricărui voluntar interesul are un singur sens. Suprem, aș spune! Să ajute, să ocrotească, să ofere necondiționat, să-și sacrifice (fără nicio așteptare sau recompensă) timp, efort și bani, să-și pună toată bunăvoința și priceperea în slujba celuilalt. Aceasta e magia binelui.

Or exact asta ne-a demonstrat statul român că nu este capabil să facă.

De ce? Pentru că nu are lideri în acel sens profund al cuvântului. Are doar șefi, prinși într-un mecanism greoi de decizie, interese și control.

Criza refugiaților din Ucraina e doar ultimul exemplu.