Stalpul din mijloc
Astazi, doar un argument. Maine, altul…
Deci, ce ne zice alaturarea de cuvinte "fabulospirit"? Ca ceea ce ne defineste pe noi, romanii, este in afara oricarei inchipuiri si ca suntem oameni ai spiritului, mai presus de orice. Fireste, se pot face variatiuni si interpretari, dar, in esenta, cam despre asta e vorba. Altfel spus, pentru noi conteaza mai putin faptele, cat vorba si ideile, sau intentia.
Eu zic ca e perfect adevarat. Sa vedeti de ce: pe la jumatatea lunii februarie, s-a declansat pe Calea Mosilor operatiunea "schimbat linia de tramvai", cu toate ale ei: tot mijlocul strazii blocat, utilaje amenintatoare leganandu-se in aer deasupra traficului, podete fragile pentru cate un pieton la fiecare trei minute, ingineri zgribuliti, muncitori visatori si marcaje puse cu furca. Am fost asigurati ca vom avea acest spectacol gratuit pret de un an. Extaz si adrenalina. Dar povestea nu incepe aici, ci cu cateva luni in urma cand, pe aceeasi Cale a Mosilor, a inceput actiunea "bordura". A inceput si continua, astfel ca daca nu-ti place ce vezi pe dreapta, te uiti pe stanga, si tot nu te plictisesti. Timp sa ai, ca blocaje sunt destule…
Cum insa doua nenorociri nu erau destule, s-a dat startul si in a treia competitie: "locuri de parcare in solz de peste". Mai exact, alte grupuri de ingineri zgribuliti si muncitori visatori sparg ceea ce construiesc cei din povestea de-a bordura si "musca" din trotuar spatii de parcare. La distante inegale, aleatorii, cate unul, cate doua sau cate trei, dupa posibilitati. Am apreciat ideea si intentia, deopotriva. Intr-o dimineata insa, cand excavatorul din stanga s-a indepartat suficient de mult cat sa nu-mi mai fie frica de el, asteptand sa ne urnim spre urmatorul semafor, m-am uitat la viitoarele parcari din dreapta. Si le-am descoperit spiritul: stalpul din mijloc. Cam o treime dintre locurile de parcare includ si stalpii aferenti. Ma refer la cei care sustin intreaga instalatie electrica a zonei. Erau acolo, nu si pe plansa proiectantului de parcari. Ce daca realitatea era alta si cerea alt plan? Ei au avut ideea de a face parcari, restul nu mai conteaza, sunt detalii. Oamenii sapa in jurul stalpilor, dau forma dreptunghiulara spatiului creat, inconjoara cu borduri, asfalteaza si parcarea e gata. Ce daca n-o sa poata fi niciodata folosita din cauza stalpului de beton din mijloc?! Iese la numaratoare? Ce mai vreti?! Care va sa zica, vedem parcarea, dar nu e, dupa cum zicea si Poetul. Doar spiritul ei exista…