Stânga vs. Dreapta – cine sărăceşte populaţia României?

Interesant este că această idee se răspândeşte de la an la an, iar asta s-a văzut şi pe unele pancarte de la recentele proteste împotriva exploatării de la Roşia Montană. Aparent de nicăieri au apărut pretenţii de tipul „Jos Capitalismul!“, care în urmă cu nişte ani ne-ar fi făcut să tremurăm şi să ne gândim automat că e mâna ruşilor sau a securiştilor lui Ceauşescu.

În România, diferenţele dintre privilegiaţi (foştii activişti de partid/foştii securişti, deveniţi peste noapte capitalişti) şi oamenii de rând au fost augmentate relativ constant în ultimii 23 de ani. Aşa s-a născut un capitalism anacronic, măcinat de corupţie, de afaceri ilegale cu statul, de clientelism politic şi, pe scurt, de necinste. Pe lângă afacerile cu resurse locale, România a avut parte şi de o infuzie de capital străin odată cu venirea corporaţiilor. Ceea ce era de aşteptat şi de dorit. Însă, multe dintre acestea au venit cu ideea maximizării profitului şi minimizării costurilor, uitând între timp de o mare parte a angajaţilor.

De pildă, deşi lanţurile de hipermarketuri acoperă acum o bună suprafaţă din teritoriul României, cea mai mare parte a forţei de muncă pe care au angajat-o câştiga salarii mizerabile, în timp ce au preţuri mai mari ca la Berlin. Mesajele noilor simpatizanţi de stânga, aşa cum le rezuma jurnalistul Costi Rogozanu, în emisiunea lui Lucian Mândruţă, difuzată pe Gându -live sunt: „în ţara asta nu există doar investitori, există şi angajaţi; în ţara asta nu există doar capital, există şi ruină; în ţara asta nu există doar progres tehnologic, ci şi jale.“

Pe de altă parte, România are şi o pătură consistentă de nouveaux riches care, aşa cum într-o mare măsură e şi firesc, asociază orice legătura a discursului de stânga cu Stalin, cu închisorile comuniste şi cu dictatura fioroasă a lui Nicolae Ceauşescu. Tot printre noii îmbogăţiţi – să ne înţelegem, mulţi dintre ei şi-au câştigat statutul prin muncă şi pricepere, alţii, prin conjuncturi fericite -, sunt şi cei care traseză simplu coordonatele: există jale pentru că lumea nu munceşte suficient.

Oriunde ar fi adevărul, un lucru e cert: stânga prinde forţe proaspete şi vrea ca în România să apară o mişcare sindicală tradiţională sau, pur şi simplu, o mişcare de rezistenţă a salariaţilor, care să mai echilibreze balanţa între cei care iau decizii şi cei care muncesc efectiv.