Work-life balance sau echilibristică pe sârmă

Deși se vorbește tot mai des de work-life balance, multe inițiative rămân în stadiul conceptual, de deziderat, sau eșuează în declarații clișeistice, goale de conținut. Citesc multe interviuri ale unor profesioniști din diverse domenii, care la întrebarea (și ea stereotipă) „cum îmbinați viața profesională cu cea personală?” răspund că îm­pletesc armonios cele două planuri și că toate decurg așa cum trebuie să fie. În cel mai bun caz, spun că fac oarece eforturi să ajungă la echilibru.

Rarisime sunt cazurile în care oamenii vorbesc despre pierderile care însoțesc această echilibristică pe sârmă, cu elemente de acrobație pură, deseori fără plasă de siguranță și uneori un salt mortal la final. Îi admir pe profesioniștii care simt, gândesc și se exprimă în afara stereotipului, mărturisind public ce se ascunde în spatele performanței, succesului, competitivității susținute. Nu pentru a atrage atenția asupra sa, ci pentru a aduce în atenția societății pericolele de sănătate fizică și emoțională care însoțesc stresul prelungit, workoholismul, mediul toxic de lucru, dedublarea, disimularea normalității.

Ei sunt oamenii care vorbesc deschis și își asumă toate impasurile mai mari sau mai mici, toate cutremurele care le-au zguduit existența, dar care i-au făcut să și-o reconstruiască ulterior, mai conștient, durabil și responsabil. De la acești oameni înțelepți afli că pierderile nu pot fi evitate, doar împuținate.

Pierzi oameni dragi sau legătura afectivă cu ei, pierzi bucuria și tihna de a-ți vedea copiii crescând când tu stăteai până seara târziu la birou, pierzi comunicarea firească cu ei și te trezești că ești paralel cu visurile lor. Pierzi partenerul de viață și căsnicia pe care o credeai solidă fiindcă ești prea ocupat de dezvoltarea personală care uneori sufocă cuplul. Pierzi noțiunea timpului și te trezești la maturitate singur, deși nu ți-ai propus niciodată asta. Pierzi contactul cu realitatea fiindcă uiți să cobori din turnul de fildeș.

Pierzi vitalitatea, imunitatea, fertilitatea și la final sănătatea, iar uneori te poți pierde chiar pe tine. Unele pierderi sunt reversibile, altele nu, iar acestea din urmă dor cel mai tare. Dacă nu se întâmplă simultan, mai avem timp să respirăm și să ne reformulăm. Totul e să înțelegem mesajul pe care viața ni-l transmite și să reconfigurăm traseul astfel încât să nu fie prea târziu.

Pe de altă parte, tehnologia a amestecat tot mai mult în ultimii ani viața profesională cu cea personală. Cine își închipuie că cele două planuri încă mai sunt strict delimitate, nu mai înțelege mare lucru din felul în care se muncește azi, din pasiunea și căutarea continuă cu care lucrezi atunci când îți place la nebunie ceea ce faci. Iar cine schimbă zilnic măștile profesionale cu cele personale riscă să se piardă pe sine.

Nu o spun eu, ci e concluzia la care am ajuns împreună cu specialiști în medicină, psihologie, resurse umane, coaching. Vă invit să îi audiați și la evenimentul din 24 octombrie, „Sănătatea și echilibrul interior sub presiunea socio-profesională”.

Să vorbim, cu încredere și curaj, despre stres, burnout și depresie