Așteptări versus realitate. „Prima oară ajuns în școală…șocant!”

În viață, fiecare dintre noi încercăm să urmăm un anumit drum. Mergem la școală, liceu, urmăm o facultate, cei mai norocoși dintre noi, și căutăm job, să fim independenți. Găsim un loc de muncă, facem treabă bună apoi… ne dăm seama că este nevoie de o schimbare. Așa s-a întâmplat și cu omul despre care vă încurajăm să aflați mai multe pentru că povestea sa este una inspirațională pentru toți. A renunțat, după 14 ani de lucrat într-o companie de telefonie mobilă unde ajunsese Manager de Vânzări pe toate magazinele, pentru a întinde o mână de ajutor educației. Povestea de reconversie profesională a lui Iulian Brezae:

Am zis-o de multe ori: e nevoie de oameni în sistemul de învățământ. E nevoie de lideri care să acționeze, care să asculte, să înțeleagă, să deconstruiască și să construiască.

Acești oameni nu poartă capă, nu sunt super eroi, nu au puteri supranaturale, nu sunt vizibili de cele mai multe ori. Însă, ce au remarcabil e abordabil din perspectiva motivației personale: ei dețin acea poveste de viață și dorința de transformare personală întâi, și de așezare într-un cadru realist, dar fără a judeca, acel firesc, acea autenticitate care își dorește să nu mai privească de pe margine, își doresc să acționeze cu mânecile suflecate, de la fața locului, de pe teren.

Ei sunt cei care își dedică ani din viață unui traseu în care alții abandonează.

Ei sunt oamenii de la catedră.

În cele ce urmează te invităm să descoperi povestea lui Iulian Brezae, care a trecut printr-un întreg proces de reașezare profesională, de la medic veterinar la Horeca

Povestește-ne câteva lucruri generale despre tine, parcursul tău academic și profesional.

Mă numesc Iulian Brezae și sunt născut și crescut în Făgăraș, un oraș foarte fain, care și-a pus în  mare măsură amprenta în formarea și dezvoltarea mea personală și profesională.

Am absolvit Facultatea de Medicină Veterinară în București, iar apoi am urmat un master în Relații Publice și Comunicare în cadrul SNSPA. Și cum se pare că nu mă prea satur de învățat, am continuat cu un curs de Management în Turism, iar acum urmez în cadrul UBB Cluj Napoca, programul de conversie profesională pentru Învățământul Preșcolar și Primar.

Profesional, am profesat ca și medic veterinar un an de zile, imediat după terminarea facultății și a armatei. Nu m-am regăsit neapărat în profesie, am schimbat repede macazul și m-am angajat într-o companie de telefonie mobilă chiar în primii ani în care aceasta a intrat pe piața din România. Am urmat un parcurs firesc în cadrul acestei companii timp de 14 ani, pornind de la poziția de Reprezentant Relaţii Clienți și ajungând până pe poziția de Manager în departamentul Vânzări a întregii rețele de magazine.

După cei 14 ani petrecuți în compania de telefonie mobilă, am plecat în Anglia unde am lucrat în domeniul HORECA pentru aproape doi ani de zile. Întors în țară, am încercat să reintru în „matca” profesională, căutându-mi locul timp de aproape trei ani de zile, trecând prin patru job-uri, fără succes însă ☺ .  Mi l-am regăsit în momentul în care am făcut cunoștință cu Teach For România și de atunci continui în domeniul educațional, pe termen nedeterminat, sper eu ☺.

Sunt pasionat de floricultură și arhitectura peisagistică, și chiar dacă nu o practic la un nivel foarte profesionist, este modul în care îmi limpezesc cel mai bine mintea și gândurile și care mă face să mă simt parte din natura care ne înconjoară.

În ce moment al vieții te-ai intersectat cu Teach for Romania?

Într-un moment gri, lipsit de vreun sens, profesional vorbind, moment care nu-mi oferea nicio perspectivă. Cel puțin așa vedeam eu lucrurile în acel moment. Revenisem din Anglia și intrasem într-o etapă de negare şi de neadaptare la ceea ce regăsisem în țară. Experiența din Anglia m-a făcut să realizez că schimbările profunde și în bine se pot face, nu doar la nivel personal, ci și la nivelul societății în ansamblul său. Și mă întorsesem optimist și cu gânduri mari. Însă, regăsisem în România totul încremenit în timp și spațiu, fără nici o dorința a societății de a se schimba, nevăzând nicio perspectiva pentru mine dacă aș rămâne în țară.

Eram în cumpănă în a mă întoarce în Anglia sau a rămâne în țară când, total întâmplător (sau poate providențial) am aflat de Teach For Romania și despre demersul lor legat de educația din România. Spontan, fără să am o explicație, am aplicat la programul Teach și din acel moment lucrurile au început să se așeze, pas cu pas.

Care a fost motivația de a intra în programul Teach?

Niciodată nu am avut intenția să profesez în învățământ deși aș fi putut-o face în învățământul vocațional sau profesional. Asta pentru că asociam educația cu un sistem îmbătrânit, ancorat într-o mentalitate incompatibilă cu valorile mele, atât personale, cât și profesionale.

Teach For România mi-a deschis însă mintea și m-a făcut să realizez că educația este mult mai mult decât ceea ce credeam eu că este până acum doi ani.

Și am mizat pe două perspective: în primul rând că educația este despre schimbare (umană și socială), ceea ce îmi şi doream. Schimbare la care au dreptul absolut toți copiii. Că este o șansă pe care trebuie să o oferim tuturor dacă ne dorim să schimbăm lumea în care trăim.

A două miză a fost oarecum personală. Băiețelul meu care acum are 8 ani, m-a făcut să îmi descopăr abilități legate de educaţie pe care nu credeam că le am. Și care mi-au plăcut. Și care au dat rezultate. Și pe care am considerat că trebuie să le valorific și să  le pun la dispoziția oricui se poate folosi de ele.

Una peste alta, am văzut sensul, am considerat că pot și că vreau și am spus „De ce nu Teach? De ce nu un nou început?”. Și iată-mă în al doilea an de program și cu siguranță nu vreau să mă opresc aici.

Cum a fost prima oară când ai ajuns în școală? Așteptări versus realitate.

Fără să exagerez. Șocant.

Sunt multe comunități în țară, cum este și cea în care predau eu, care trăiesc în realități paralele cu lumea cu care suntem noi obișnuiți. Este incredibil cât de departe sunt din toate punctele de vedere de locul unde ar trebui să fie în anul 2022, într-o țară europeană.

Nu mi-am ușurat misiunea inițial pentru că priveam totul prin filtrele mele. Din perspectiva unui om care trecea totul prin sită personală, uneori cu tendința de a pune etichete și de a face presupuneri ale unor lucruri și situații pe care nu le mai cunoscusem până atunci și pe care cu siguranță nu eram capabil să le înțeleg.

Mi-am revenit însă și mi-am resetat modul de a gândi. Nu eram, evident, în măsură să judec absolut nimic. Ce trebuia să fac, era să accept lucrurile așa cum erau și să  înțeleg ce se întâmplă în jurul meu. Să mă adaptez și să fac tot ceea ce ține de mine nu pentru a schimba oamenii sau realitatea lor ci pentru a-i ajută să se integreze în societate și să dea tot ce pot ei mai bun, în felul lor, în ritmul lor. Și în felul ăsta lucrurile au fost din ce în ce mai așezate.

Cum ai încercat tu să-i ajuți, unde ai intervenit?

Din punctul meu de vedere este greșit să pleci de la ideea că ajuți. În contextul despre care vorbim, evident. Nu cred că trebuie să ne poziționăm ca salvatorii cuiva. În plus, eu consider ca ajutorul se cere, nu se dă. Oamenii din aceste comunități nu vor neapărat ajutor. Vor doar să fie observați, să li se ofere o șansă, o oportunitate de a se integra în societate.

Da, suportul financiar, este foarte important. Dar mai important este ca ei să aibă o alternativă sustenabilă de a-și trăi viața, de a avea acces la resurse de orice fel, nu neapărat financiare, care să-i facă să se simtă utili și doriți.

Ce am făcut eu? Le-am arătat, să spunem, calea. Și am încercat să le fiu alături de câte ori părea că nu o mai văd sau de câte ori apăreau șanse favorabile lor, pe care ei nu erau încă învățați să le vadă. Cred că este cea mai „sănătoasă” modalitate de a ajuta aceste comunități: învățându-i pe oameni să se ajute prin ei înșiși.

Pe ce poți pune degetul din realitatea copiilor?

Sunt multe aspecte din viața copiilor pe care am putea și ar trebui să punem degetul. Din păcate legislația, normele, cutumele nu ne permit să facem asta. Este foarte greu să intervii în rutinele familiale sau să te substitui autorităților care au impact direct asupra vieții copiilor.

Unde putem acționa neîngrădiţi? Asupra emoționalului și asupra atașamentului copiilor. Starea de bine a elevilor este prioritară pentru a avea rezultate în educație. Această stare de bine este determinată de emoțional și are impact major asupra atașamentului și motivaţiei lor față de școală.

Iar starea de bine a elevilor este responsabilitatea noastră. Pentru că starea lor de bine la școală este direct legată de profesor (ține de noi), de sala de clasă (ține de noi), de atmosfera creată în clasă (ține de noi) și de implicarea și atitudinea noastră față de școală în cele patru ore cât le petrecem alături de ei (iarăși, ține de noi).

Marele avantaj este că exact aceste lucruri sunt definitorii în a modela realitatea copiilor. Și aceste lucruri sunt punctul de plecare în motivația și interesul copiilor pe termen lung față de educație. Și de aici pornește totul.

Cum te-ai integrat, cum ai câștigat încrederea părinților?

Fiind printre ei permanent. Legându-mă de glie, dacă ar fi să folosesc o metaforă. În comunitățile defavorizate oamenii nu stau prea mult. Vin, constată, mulți refuză orice efort de integrare după care, la scurt timp, pleacă la mai bine pentru ei. Nimic de zis, este în firea lucrurilor.

Însă copiii și părinții, percep aceste schimbări ca pe faptul că pe ei nu îi prea dorește nimeni. Refuză să se mai implice, se atașează din ce în ce mai greu și lucrurile astea îi determină pe cei care vin, să se integreze din ce în ce mai greu. Este un cerc vicios care este foarte greu de rupt.

Integrarea și câștigarea încrederii se face însă foarte simplu. Trebuie doar să fii acolo. Să le înțelegi viața fără să-i judeci în vreun fel, să participi la evenimentele importante pentru ei, să nu minimizezi problemele lor care de multe ori pentru tine sunt poate doar închipuite. Să încerci „să fii de-al lor”. Autentic, însă. Atâta doar. Și i-ai câștigat!

Unde simți că au fost/sunt micile sau marile victorii din clasă?

Poate este un pic devreme să contorizez victoriile. Dar felul în care la propriu mă privesc copiii în fiecare zi, faptul că absenteismul este aproape „eradicat” față de anul trecut, faptul că agresivitatea fizică și mai ales verbală între copii a devenit aproape inexistentă, mă fac să cred că sunt mici bătălii pe care le-am câștigat.

Marea realizare însă, așa cum o percep eu acum, este că i-am făcut conștienți, pe copii în primul rând, că există o alternativă pentru ei. Alternativă care le poate oferi o altă viață, diferită de a părinților și bunicilor lor. Bineînțeles, mult mai bună.

Și ce mă bucură este că zi după zi, devin tot mai curioși față de această alternativă. Devin tot mai conștienți că au o șansă să le fie mai bine când vor deveni adulți. Și asta le dă curajul, cu pași mici, să încerce măcar să își schimbe destinul.

Dacă ar fi să o iei de la căpăt, ai mai aplica în programul Teach for Romania?

Categoric. Și dacă nu ar fi Teach For România, aș alege tot calea educației. Este un domeniu în care schimbările sunt rapide, rezultatele și satisfacția muncii sunt palpabile iar motivația lucrului bine făcut care generează rezultate imediate este de necontestat. Toate lucrurile astea te prind într-un cerc „nevicios” de data aceasta, din care nu îți mai dorești să ieși.

Teach For România este un mare plus pentru sistemul românesc de educație. Asta pentru că efectele pozitive ale demersurilor inițiate și susținute de organizaţie se răsfrâng deopotrivă asupra elevilor, profesorilor, comunităților și, în final, asupra societății în ansamblul său.

Și aș vrea doar să punctez programele de numerație, literatie și leadership la elevi adresate elevilor și o multitudine de formări pentru profesorii înrolați în program, dar și pentru cei din sistem care sunt interesați de aceste demersuri.

Pe scurt, Teach for România deschide noi perspective atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Și dacă pentru elevi lucrul acesta vine oarecum natural, cu o adresabilitate directă și la timpul la care trebuie să se întâmple, pentru profesori vine la pachet cu șansa de a reveni în postura de educabili, de a continua să învețe continuu, nu doar legat de cunoștințele academice, cât mai ales legat de dezvoltarea personală și emoțională. O şansă de a face diferența în educație. Trebuie doar să deschidem ochii, să o vedem și să profităm de ea.

Ce sfat ai da cuiva care lucrează în alt domeniu și nu e hotărât dacă vrea să intre în învățământ?

Nu dau niciodată sfaturi și oricum, nu știu dacă prin cuvinte, oricât de meșteșugite ar fi, reușești să convingi pe cineva să urmeze o meserie sau un domeniu vocațional așa cum este cel al educației. Ce pot să spun este că învățământul este locul care schimbă lucruri, oameni și mentalități în bine, care turează motorul schimbării societății cel mai puternic. Atât schimbarea celor din jur, cât și propria schimbare.

Iar satisfacțiile care vin la pachet cu activitatea din învățământ, te fac să pui capul pe pernă în fiecare seară zâmbind, bucuros că a mai trecut o zi în care ai contribuit în cel mai autentic mod la marele bine pe care cu toții ni-l dorim în jurul nostru.

---

Dacă ești adeptul schimbării și îți dorești să contribui la această transformare, locul tău este în educație. Atât ca educator, cât și ca educabil. Și cel mai bun catalizator în tot acest proces este fără îndoială, Teach For Romania.

Poveștile de viață ale profesorilor Teach for Romania nu se nasc numai de la catedră; se nasc din nevoia lor de sens, de transformare, din dorința lor de a participa activ la un demers în bine al societății, al educației. Și cum altfel, dacă nu din rol de cadru didactic?

Dacă ei au putut, dacă ei au reușit, poți și tu, reușești și tu! Devino profesor pentru copiii din medii vulnerabile! Aplică până pe 27 martie: https://teachforromania.org/inscrieri.