„Consider că Executive EMBA-ul m-a ajutat să cristalizez know-how-ul și experiența de până atunci”
Mihai Chiriacescu, CEE Group Brand Manager al PP Distributors, a vorbit în Ghidul MBA, ediția 2022, despre experiența sa ca absolvent al unui EMBA, la ASEBUSS:
În 2021 am absolvit programul de Executive MBA al ASEBUSS organizat în parteneriat cu Kennesaw State University din Atlanta. Deși m-am format ca inginer, absolvind Facultatea de Electronică și Telecomunicații din cadrul UPB, am fost atras întotdeauna de zona de marketing și publicitate, unde am profesat încă din timpul facultății.
Am peste 15 ani de experiență în marketing și brand management în companii din sfera FMCG, în special în sectorul de food & drinks. Am considerat dintotdeauna că doar prin învățare continuă putem să ne atingem potențialul și să ne depășim limitele și am încercat să am în permanență un plan de carieră.
Ideea unui program de EMBA a apărut natural în urmă cu aproape 10 ani, la relativ puțin timp după ce am ocupat prima poziție la nivel regional în Europa de Est într-o companie multinațională. A fost un moment în care am realizat nevoia și importanța unei viziuni cât mai ample asupra modului de abordare a unui business. Studiind piața programelor de Executive MBA, am ales ASEBUSS pe baza programei și abordării moderne și extrem de bine ancorate în realitatea de business a zilelor noastre. Totodată, am luat în calcul tradiția și notorietatea programului și a universității americane alături de care este organizat.
În plus, am primit recomandări foarte bune de la o serie întreagă de participanți și absolvenți, oameni de business pe care i-am apreciat mereu, inclusiv persoane din top managementul companiei în care activez. Pot spune liniștit că încă de la primele cursuri am știut că am făcut alegerea corectă. Modul în care este construit și livrat programul a generat o transformare calitativă pe care am realizat-o abia după finalizarea acestuia.
Consider că EMBA-ul m-a ajutat să cristalizez know-how-ul și experiența de până atunci laolaltă cu informațiile și studiile de caz prezentate și mi-a permis să îmi creez un model decizional care să conducă spre o soluție corectă indiferent de complexitatea sau anvergura oricărei situații de business.
Am început programul de Executive MBA în octombrie 2019 și doar câteva luni mai târziu eram în plină pandemie. O perioadă venită de niciunde, în care tot ce știam până atunci se schimba de la zi la zi, la job, în viața personală, cât și la EMBA.
Activând în industria băuturilor spirtoase, restricțiile apărute s-au resimțit puternic, iar incertitudinea a devenit regula de bază în luarea deciziilor, astfel că toate informațiile acumulate la EMBA au avut cu atât mai multă însemnătate.
De asemenea, pe parcursul programului mi s-a oferit un rol cu atribuții extinse în cadrul organizației în care lucrez, ceea ce a venit ca o nouă provocare de carieră. Mi-a dat posibilitatea să aplic la o scară și mai largă ceea ce învățam. Cred că toată perioada a fost un extemporal neanunțat de maturitate în leadership și management al resurselor și timpului, pe care, privind acum în retrospectivă, îmi place să cred că l-am trecut cu brio.
Photo by Andrew Ebrahim on Unsplash
Acest material a fost publicat în GHIDul MBA 2022.
Aici puteți accesa preview-ul Ghidului MBA 2022.
Pentru abonare, click aici.