Cristina Costea: profesoara care a transformat o școală de la țară într-o poveste smart cu bani dintr-o arendă

Într-o Românie în care încă există multe școli cu toaleta în fundul curții și începerea anului școlar îi ia de fiecare dată prin surprindere pe cei din sistem, consecințele dezastruoase vin pe bandă rulantă, de la rezultatele proaste ale elevilor la examenele importante, până la procentul mare de abandon școlar. Trăim vremuri dure în care normalul e singurul care reușește să ne mai mire. Așa cum se întâmplă atunci când descoperim oameni cărora le pasă de unitățile de învățământ pe care le păstoresc și care dovedesc că se pot găsi resurse necesare pentru a face ca lucrurile să meargă mai bine.

Un astfel de caz, un exemplu pozitiv demn de laudă și de urmat, este cel al Școlii Gimnaziale Perieți, din județul Ialomița, care şi-a întâmpinat elevii la începutul acestui an școlar cu un design nou, plin de viață, de culoare, îndrăzneț. Renovările de peste vară au stârnit admiraţia tuturor celor care au văzut imaginile ce s-au răspândit cu repeziciune pe Internet.

Deși trăim cu toții în aceeași țară, unii aleg să se resemneze și să-și spună că nu se poate face nimic într-un sistem care este atât de politizat. Alții, mult mai puțini, precum Cristina Costea, aleg să nu se dea bătuți și să caute soluții. Pentru că atunci când chiar îți dorești ceva, lucrurile încep să se așeze.

Echipa condusă de directoarea Cristina Costea este cu atât mai lăudabilă cu cât a reuşit toate acestea din fonduri proprii. Instituția de învățământ a primit donaţie un teren pe care l-a valorificat eficient. Un medic din localitate care nu avea moștenitori a lăsat școlii un teren de 20 de hectare, pe care instituția l-a dat în arendă. Astfel au existat bani pentru renovare.

Istoria școlii

Școala Gimnazială din Perieți își începe istoricul prin 1838. Activitatea ei s-a desfăşurat în condiţii grele, instruirea copiilor realizându-se de către dascălul bisericii în timpul său liber.

Prin Legea Instrucţiunii Publice din 25 noiembrie 1864, dată sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Şcoala Perieţi funcţiona într-o casă cu chirie, avându-l ca dascăl pe Constantin Negulescu, cântăreţ al bisericii, om priceput şi energic. Abia în anul 1875, Şcoala Perieţi are ca învăţător cu pregătire specială pe Petre Dresianu, foarte iubit de copii, dar la numai un an de activitate a pierit în apele râului Ialomiţa. În prezent, Şcoala Gimnazială Perieți este alcătuită din două corpuri, cu un număr de 12 săli de clasă și coordonează activitatea altor patru unități arondate.

Pasul care i-a motivat să caute idei și resurse pentru a schimba rutina, griul anost al școlilor rurale

La începutul anului școlar, școala din Perieți a stârnit admirația tuturor celor care au văzut imaginile postate de către unitatea de învățământ pe FB, acestea devenind în scurt timp virale. Cristina Costea, directorul acestei intituții de învățământ, ne-a explicat cum a reușit să facă aceste schimbări. “Meritele nu sunt ale mele, sunt ale unei echipe minunate, din care fac parte colegi pentru care școala nu se negociază și, evident, graficianul care a pus bazele acestui concept smart”, spune cu modestie Cristina Costea. Istoria micii isprăvi începe efectiv cu pensula pe perete, când colegele directorului au încercat să dea un suflu nou școlii, în după-amieze reci de iarnă. Acesta a fost un pas motivant care i-a provocat să caute idei și resurse, să schimbe atmosfera, rutina, griul anost al școlilor rurale și să joace această carte sperând la o motivație în plus a elevilor, la performanțe noi și chiar la reducerea absenteismului.

Cristina Costea ne-a dezvăluit și de unde au provenit resursele necesare acestei renovări. “Vin dintr-un teren agricol pe care îl avem în arendă, lăsat în moștenirea școlii de un medic ce nu a avut urmași, în urmă cu câțiva ani”. Așadar, finanțare extrabugetară. “Costurile – cred că decente în comparație cu ceea ce vedem în spațiul public. Astfel, pe un deviz care cuprinde atât reparații (decopertarea pereților și gletuire plus glet), materiale, mână de lucru, montaje si tot ce vedeti, am plătit undeva sub 10.000 de euro. Entuziasmul inițial a fost mare! Pe parcurs ne-a cam tras de mânecă birocrația, ne-am lovit de scepticismul unora și lipsa de încredere a altora. A trebuit să convingem că este o investiție în educație, în elevi. Am avut sprijinul Consiliului de administrație și al majorității colegilor. Pe latura practică, a fost un efort enorm din partea celor care au muncit efectiv la toate detaliile pe care le vedeți acum”, a explica directorul greutățile prin care au trecut.

Conceptul de la care a pornit totul: starea de bine

Directorul școlii a povestit că a existat un concept de la care a pornit, acela al STĂRII DE BINE în scoală. “Starea de bine sună ideal! Nu o obținem doar cu pereți colorați și învățare pe muzică. Sigur, cred cu tărie că mediul în care ne petrecem cea mai mare parte a timpului, atât noi cât și elevii, își pune amprenta asupra modului de învățare, de socializare, de creștere a stimei de sine… de a te simți protejat, apreciat, important, de a ști că meriți. Dar pentru o stare de bine onestă, trebuie să iau în calcul un echilibru fragil între modern și tradițional, între joc și învățare, să încurajăm performanța și progresul, să aruncăm o privire și dincolo de colectivul de elevi, la fiecare individ în parte”, mai explică directorul.

Cristina Costea spune că ar vrea să își cunoască mai bine elevii, nu clasa. “Cu traumele lor, cu lipsurile lor, să-i ajutăm să afle cu adevărat ce aptitudini au… abia atunci când copilul se va simți înteles, când își va pune încrederea în mine, când va simți că sunt empatic dar ferm, într-un ambient armonios – abia acum intrăm într-o stare de bine. Tot mai multe școli, tot mai multe cadre didactice sunt interesate să schimbe ceva în definiția clasică a ceea ce reprezenta școala”, este de părere Cristina Costea.

“Au intrat timizi, afișând curiozitate și nerăbadare să descopere fiecare colț amenajat”

Cât de importantă a fost această renovare pentru comunitate? Dincolo de miile de reacții pozitive în online, cei care au dus la aceste schimbări s-au bucurat inițial de primele impresii ale copiilor. Aceștia au intrat timizi, afișând curiozitate si nerăbdare să descopere fiecare colț amenjat acolo pentru ei. “Se simt ca într-o poveste în care ei au rolul principal și încă învață să își cultive încrederea că ei merită totul. Copiii nu trebuie să facă eforturi pentru a fi iubiți. Noi, da. Evident, și pentru părinți și pentru întreaga comunitate a fost o surpriză plăcută. I-am simțit mai aproape de noi, dornici să se implice mai mult în activitatea școlii și mândri că efortul nostru a fost apreciat și dincolo de limitele localității”.
Directorul a observat de-a lungul celor 13 ani de invățământ că elevul are la școală aceeași atitudine pe care o are părintele lui față de școală. Evident, lucrurile nu stau la modul ideal de cele mai multe ori. “Pe de o parte, numărul elevilor a scăzut dramatic în ultimii ani. Pe de altă parte, cadrul didactic și-a pierdut din autoritate. Acea autoritate care impunea respect. La Perieți avem 200 de elevi și încă 116 în unități arondate. Mulți dintre ei provin din medii defavorizate, vulnerabile. În acest caz, școala constituie locul unde se simt respectați, validați, apreciați și, de ce nu, o perspectivă în a evolua dincolo de granițele satului. E un punct de plecare, un tren pe care ei știu că dacă îl ratează, vor rămâne acolo și se vor plafona. Au acest exemplu în grupa celor 16 adulți care participă la proiectul național A doua șansă”, adaugă Costea.

Cine este omul care conduce această instituție

Cristina Costea este convinsă de faptul că nu ar fi putut face altceva în viață din punct de vedere profesional. Privește cu admirație alte meserii, dar nu le-ar putea îmbrățișa. Ea este de părere că dacă nu iubești ceea ce faci, atunci e greu. Nu a simtit niciodată că merge la job, la serviciu – în sens clasic. “După 13 ani de învățământ, consider că eu <doar> merg la școală, chiar dacă de partea cealaltă a catedrei. Îmi amintesc clar, ca într-un film, că eram prin clasa a VI-a și, ca să nu mă plictisesc în drum spre școală (nu mă ducea nimeni cu mașina și nu aveam căști în telefon), îmi imaginam că sunt profesor și îmi schițam scenarii didactice în minte (evident, nu aveam habar ce sunt acelea, dar aveam toate momentele lecției derulate în gând – asta înseamnă că am avut profesori cu amprentă puternică)”, ne-a povestit Cristina Costea.

Cadrul didactic a terminat în 2009 Facultatea de Litere, Universitatea București. Director este din noiembrie 2021, după participarea la concursul național, iar în 2020-2021 a fost director adjunct. Predă limba și literatura română la gimnaziu și tot timpul are senzația că ar fi putut face mai mult, deși a avut promovabilitate de 98%. Gândul său zilnic este îndreptat spre ce valori umane a format, cum să construiască elevilor principii solide care să îi definească, cum își vor aminti elevii de ea – vrea doar să știe că i-a păsat de ei.

“Important este ca elevul să nu se teamă de școală”

Știe școala românească oare să se apropie de elev și să-l facă să o îndrăgească? “Important este, cred eu, ca elevul să nu se teamă de școală, să nu fie un spațiu de coerciție, să nu creeze traumă. Pe de altă parte, s-a schimbat rolul profesorului: nu mai este o autoritate care joacă rolul principal în clasă prin transmiterea de informații gata de memorat ci devine un coordonator al activității, un îndrumător, iar accentul se deplasează pe abilitățile elevului de a-și folosi practic cunoștințele teoretice – metode activ-participative. În plus, vedem deja că lucrăm cu o generație de nativi digitali. Atunci să ne updatăm, să venim noi spre ei, să îi pregătim pentru viitor, pentru o lume care e în construcție acum. Și dacă toate sunt făcute cu respect, cu o stare de bine, cu echilibru – nu văd de ce elevul nu ar îndrăgi până și ora de fizică, ori mate”, crede Cristina Costea.

“Sistemul de învățământ românesc este politizat excesiv”

Nevoia de schimbare din sistemul de educație românesc a fost înțeleasă, paradoxal, mai întâi de părinți și nu de profesori. Goana acestora după școli particulare, schimbări de domicilii plătite pentru a putea să-și dea copilul la o scoală mai bună, tot mai multele scandaluri în presă cu profesori care agresează verbal sau fizic copiii trag cel mai evident semnal de alarma că școala românească e în declin. Ce ar schimba directorul Școlii din Perieți în sistemul de educație românesc? “Sistemul de învățământ românesc este politizat excesiv. Se lovește de vechi mentalități, de contraste puternice între orașele mari și zonele izolate, de slaba funcționare a parteneriatului educațional familie-școală, de lipsă de curaj, de schimbări succesive făcute orbește fără date care să susțină implementarea lor și, de multe ori, crezul că ”merge și-așa” – nu merge! Cred că schimbarea trebuie să se producă de la firul ierbii, de jos în sus, de la fiecare dintre noi”, ne mărturisește cu sinceritate directorul școlii.

Elevii din mediul rural sunt deseori etichetați

Am fost curioasă să aflu ce este mai greu pentru un profesor, să aducă un elev de 8-9 la 10, sau un elev de 4 să-l facă de 5? “Ideal ar fi să funcționeze această triadă: elev-profesor-părinte. Și impreună să descopere ce anume se potrivește unei clase, unui elev. Părerea mea este că echilibrul între metode tradiționale și moderne, reprezintă calea spre succes. Pe de altă parte, vorbind din experiența din școala mea, cred că performanță nu inseamnă întotdeauna premii la olimpiade naționale (deși avem!), ci înseamnă și faptul că un elev a ajuns de la nota 4 la 5 (cunoștinte și deprinderi reale, evident). De multe ori, elevii din mediul rural sunt etichetați. De altfel, și profesorii sunt. Este mult mai greu să pătrunzi în mintea unui elev care vine cu o sumedenie de probleme de acasă decât să lucrezi cu un elev care este dotat intelectual și are toate condițiile pentru învățare asigurate. Materia primă de lucru este esențială. Modelezi mult mai ușor un aluat crescut perfect”, explică ea.

Cât contează nota 10. Îți aduc succesul când ajungi adult?

Valoarea notelor este un subiect îndelung disputat. Pe de o parte sunt unele voci, destul de firave, care cred că sistemul nostru de notare este corect și adecvat, pe de altă parte sunt altele care susțin cu tărie că notele nu pot reflecta adevăratele abilități ale unui copil. Marea întrebare, care stă pe buzele tuturor, este în ce măsură ne ajută notele să avem succes în viaţă?
“Mereu le spun elevilor că notele nu îi definesc dar sunt importante într-o societate în care primează ierarhia valorică. Încerc să le insuflu ideea de a învăța pentru viață dar să nu rateze punctaje. Știu, sună a paradox. Cunosc elevi care sunt permanent anxioși de teama notelor proaste și a constrângerilor de acasă, dar și elevi care se bucură când află, când știu, când descoperă. Toți întâlnim oameni cu poziții sociale înalte dar mici la suflet și oameni care ar da tot puținul lor celor care au nevoie. Ne definește calitatea umană. Notele sunt importante atunci când nu devin un scop în sine”, este de părere directorul Școlii Gimnaziale din Perieți.

Te pregătește școala românească pentru viață?

Hibele sistemului de învățământ românesc sunt arhicunoscute și discutate de aproape trei decenii, însă nimic nu pare să se schimbe. Profesorii recunosc multele lucruri de îmbunătățit. În ciuda acestor lucruri, e firesc să ne întrebăm dacă școala românească îi pregătește pe elevi pentru viața de adult. “Grea întrebare. Dacă ne gândim la idealul educațional – da, acesta este scopul, pregătirea pentru viață, pentru societate. Dacă ne gândim la aplicarea lui concretă în programe – mai avem de lucru. Dar trebuie luat în considerare un efort bilateral. Tota vita schola est”, afirmă Cristina Costea, directorul Școlii Gimnaziale Perieți.

E momentul ca directorii de școli să arate că sunt buni lideri pentru a reuși să transforme într-un mod pozitiv instituția pe care o reprezintă. Însă, în această Românie de astăzi, oare este simplu pentru un director să facă lucruri pentru școală și este suficient să-și dorească? “Uneori pare imposibil: ori nu sunt bani, ori nu ai susținerea altor factori decidenți, relația cu autoritățile locale… Eu sunt printre cei norocoși. Am susținerea unor colegi pe care îi simt foarte aproape, am reușit mereu să găsim susținere financiară sub forma unor sponsorizări și finanțări extrabugetare. Timpul este cel mai mare dușman – s-a comprimat. De cele mai multe ori, iau problemele cu mine acasă – nu am învățat să le las la școală. Dar nimic nu se compară cu acea oboseală plăcută care vine după un efort ce nu a fost zadarnic. Bucuria și aprecierea celorlalți și, mai ales, a copiilor te validează și îți confirmă că lucrul a fost bine făcut. Îmi place să spun că la noi în școală nu există director, ci suntem doar colegi care au diferite responsabilități. A mea este binele colegilor și al elevilor mei”, adaugă profesorul.

“Pentru unii elevi <doamna> este mama care acasă lipsește”

Cum “arată” în viziunea doamnei director un profesor bun? “Cu cât misiunea este mai grea, cu atât mai mare bucuria reușitei. Nu știu cum ar trebui să fiu, dar știu sigur cum NU vreau să fiu și ce NU vreau să fac. Avem traume, mai mult sau mai puțin evidente. Dar avem și de câștigat. Pentru mine, un profesor bun este un profesor de care îmi amintesc cu drag, atunci când poate nu îmi mai amintesc exact ce mi-a predat. Mai este acela care VEDE copilul și nu doar elevul, acela pe care îl interesează și ce simte copilul, nu doar ce știe, acela care are un cuvânt de apreciere pentru fiecare elev. Știți, pentru unii elevi ”doamna” este mama care acasă lipsește. Există mulți profesori de vocație, dar trebuie înmulțiți și talanții. Prin muncă, prin învățare continuă, prin perfecționare, prin a te dărui pe tine însuți la clasă în schimbul unui sincer <aaaaa, am înțeles acum>”, conchide Costea.