”Cum să conduci ca să construiești Încrederea” – seria a 2-a de conferințe cu Horia Roman Patapievici
Sub conceptul Întâlnirile ERUDIO, în zilele de 6, 13 și 20 noiembrie 2019, la sediul CBRE, va avea loc o nouă serie de 3 conferințe despre ”Cum să conduci ca să construiești Încrederea”, susținute de filosoful și scriitorul Horia Roman Patapievici.
Pe 20 noiembrie, de la ora 16.00, la sediul CBRE (Bd. Aviatorilor 8A), se va încheia cea de-a doua serie a Întâlnirilor Erudio, cu o conferință care va supune atenției o nouă temă – Capitalismul.
Gânditorii precum William Petty, Bernard de Mandeville, Richard Cantillon sau reprezentanții Școlii austriece de economie, Carl Menger, Eugen von Böhm-Bawerk, Ludwig von Mises și Friedrich August von Hayek, au încercat să înțeleagă sursele prosperității și ale bogăției, identificate în acel aranjament social și economic care permite formarea și acumularea bogățiilor individuale sub formă de prosperitate generată pentru public și în mod public.
Filosoful și scriitorul Horia Roman Patapievici va încerca să răspundă la întrebarea: Ce este aranjamentul social numit, în mod derogatoriu, capitalism? Capitalismul este un hiperobiect (în sensul lui Timothy Morton), definibil ca un tip de ordine socială, generată de proprietatea privată, de libertatea schimburilor și de garanțiile juridice asociate proprietății, individualității și libertății. Capitalismul nu este însă (doar) un sistem economic, nu este (doar) o orânduire socială, este un tip de civilizație.
Mai multe detalii despre conferințe pe: http://www.erudio.ro/ro/erisma/intalnirile-erudio-seria-ii/