Dan Puric a inaugurat Școala Gimnazială din Costești, renovată de Asociația BookLand
Frecvent susținător al educației, Dan Puric a acceptat invitația să devină Ambasador BookLand și să inaugureze Școala Gimnazială din Costești, județul Buzău, la care învață 300 de elevi. După ce în 2022 a renovat și echipat două săli de clasă, anul acesta, asociația, cu ajutorul partenerilor săi, a finalizat tot interiorul, urmând ca termoizolarea și tencuirea clădirii să fie realizate în viitorul apropiat de Primăria Costești printr-un program guvernamental.
Școala Gimnazială din Costești este cea de-a patra unitate de învățământ din județul Buzău transformată de Asociația BookLand într-un spațiu modern, după renovarea unităților școlare din Săhăteni (2020), Pietrosu și Breaza (2022).
Acest demers a fost posibil prin programul „Renovare scoli in mediul rural”, prin care nu mai puțin de 78 de școli din satele României sau fost reabilitate în ultimii 3,5 ani, în beneficiul a peste 15.000 de elevi. Asociația a reușit această performanță fără granturi europene, motivând autoritățile și comunitățile locale să se implice. Totodată, BookLand a mobilizat sute de companii să contribuie cu bani sau materiale de construcții, prin redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit/venit, conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994, sau Ordinului 1679/2022, care a aprobat formularul 177. Astfel, se vede determinarea mediului de afaceri privat de a schimba lucrurile în domeniul educației, iar asta într-un timp record și de zeci de ori mai eficient în ceea ce privește cheltuielile.
„Ne dorim să fim o școală în care fiecare elev să poată visa la o carieră frumoasă și să muncească în fiecare zi pentru acest lucru. Colaborarea cu Asociația BookLand a adus instituției noastre o transformare uluitoare. Cel mai mare beneficiu a fost entuziasmul cu care atât elevii, cât și foști elevi și membri ai comunității au participat la acest proces. Am certitudinea că întreaga noastră comunitate va începe noul an școlar cu mai mult entuziasm și dorință de succes.” – Mihaela Sava, Directoarea Școlii Gimnaziale din comuna Costești, județul Buzău.
„Cel mai important moment în viața unui om e atunci când se întoarce la rădăcini, restul e aventură sau rătăcire. Ți se schimbă pulsul când te întorci spre casă. Are ceva pământul acesta. Eu am copilărit la Nehoiu, iar când mă întorceam la Buzău, ziceai că vin la New York. Așa că, să văd cum un ONG precum Asociația BookLand a reușit să mobilizeze zeci de companii private să investească în renovarea Școlii Gimnaziale din Costești, implicând în acest demers autoritățile și comunitatea locală, e mare lucru. E dovada că se poate, indiferent de ce nu poate statul român. Când vrem, suntem uniți și gospodari. Noi nu avem voie să rămânem simpli spectatori la ce ni se întâmplă, trebuie să ne implicăm. Acum, aici, la Costești, se transmite sănătate sufletească și întregul popor are nevoie de așa ceva. Școala este valuta forte a tinerei generații. Iar dacă această școală e acum un spațiu curat și luminos se datorează unor eforturi uriașe, dar mai ales bunăvoinței și încrederii într-un viitor mai bun prin educație.” a declaratDan Puric, actor, eseist, autor și regizor de teatru.
Lucrările care au avut loc în perioada februarie – iulie 2023 la Școala Gimnazială din Costești au transformat interiorul unității de învățământ într-un spațiu plăcut, modern, cu un design primitor și vesel. Pe parcursul celor șase luni, au fost reparați și zugrăviți pereții, s-au turnat șape de ciment în locul pământului de sub dușumelele vechi, s-au montat parchet, gresie și mochetă, balustrade, jaluzele și glafuri la ferestre, au fost înlocuite uși, corpuri de iluminat și calorifere, iar instalația sanitară a fost complet schimbată. Totodată, în curtea școlii au fost montate pavele și borduri, au fost plantate flori și butași de trandafir și a fost amplasată o sculptură.
„Asupra acestei școli veghează un înger, căci, inițial, nu figura printre școlile incluse în programul nostru de renovare. Însă, selectând Grădinița Pietrosu, care se află în aceeași comună și care nu avea nicio lucrare necesară la interior, ne-am putut redirecționa o parte dintre eforturi spre această școală, care avea nevoie de atenția noastră. Astfel, în 2022, am renovat două săli de clasă. Totuși, simțeam că puteam face mai mult. Așa că, anul acesta am revenit și – cu susținerea oferită de Primărie, care a achitat integral costul de manoperă – ne-am reapucat de lucru. Lucrările au durat 6 luni și ne mândrim mult cu felul în care arată acum școala. Împreună – noi, companiile mobilizate, primăria și întreaga comunitate locală am realizat ceea ce vedeți azi. Sunt convinsă că peste câteva săptămâni, când vor reveni la școală elevii, vor fi tare plăcut surprinși.” – Mihaela Petrovan, Președinta Asociației BookLand.
Transformarea școlii a fost posibilă și datorită Primăriei Costești, care a susținut integral costurile de manoperă și a oferit sprijinul logistic necesar. Autorității locale i s-au alăturat zeci de organizații care cred în tineri și într-o Românie mai bună prin educație: Somaco Grup Prefabricate (partener principal renovare), Voestalpine, Leroy Merlin, MaxBet Romania, UniCredit Consumer Financing, SAP Romania, Vopseaua Oskar, Turbomecanica, Majorel, Elis Pavaje, Arkema, Titan Machinery România, Sipex Company, Arco Media, Linde Gaz România, Menatwork Grup, Raveli, BricoDepot, Echipa de Tâmplărie, Holver, Sanotechnik, Porta Doors, DXC Technology, Gilcom International, Purmo Group România, RTH Proconstruct, Trutzi, Remat Maramureș, Expleo, Savana Culoare, Instal Impex, Școala Europeană București, Benati, Luxten, Xella RO, Pepiniera „Grădina verde”, Famous Roses, Corkline, Masterplast, Promelek XXI, Atip Design.
În România secolului 21, elevii din mediul rural sunt condamnați să învețe în spații insalubre care, de cele mai multe ori, le pun sănătatea sau chiar viața în pericol atât lor, cât și profesorilor. Iar acolo unde autoritățile nu pot sau nu vor să facă ceva în acest sens, BookLand renovează școlile și militează pentru dreptul la educație al copiilor. Și pentru că Asociația își dorește să vina cu un pachet complet de servicii educaționale (inclusiv metoda de predare și conținut), pe parcursul anului 2024 BookLand se va concentra și pe construcția primului Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal, asigurând inclusiv profesorii care vor preda după un curriculum comparabil cu cel occidental. Această școală 100% modernă (cu bibliotecă, laboratoare, ateliere de lucru, sală de spectacole, facilități sportive, spații de relaxare, cantină, livadă și solar în care vor fi crescute propriile legume) va fi pusă GRATUIT la dispoziția copiilor din satele și comunele României. De asemenea, tinerii vor beneficia la finalul studiilor de locuri de muncă în cadrul companiilor cu care se vor derula parteneriate și programe de învățământ profesional dual.
Toți cei care împărtășesc viziunea Asociației BookLand pentru normalitate în educație, se pot alătura demersului donând 2 euro lunar printr-un SMS cu textul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand, încasările obținute din vânzarea jucăriei fiind utilizate pentru renovarea și dotarea școlilor din mediul rural.