Dana Anton și Anca Şoldănescu, profesoarele care au dus un liceu din Fălticeni într-o nouă eră: ERA SMART
Un mediu deschis, prietenos și stimulator. Așa își descriu școala elevii Liceului ”Nicolae Gane” din Fălticeni. O școală care are deja cinci clase ori laboratoare modernizate și dotate cu echipamente digitale, precum whiteboard, smartboard, smart TV, videoproiector, sistem audio performant, imprimante multifuncționale, laptopuri și tablete grafice, kituri speciale de robotică etc.
Povestea a început în octombrie 2021, iar cele care au făcut posibilă transformarea unui vis în realitate sunt profesoarele Dana Anton, profesor de engleză la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni și Anca Şoldănescu, profesor de arte plastice la același liceu și co-fondator al Asociației „Educație, joc, sens”.
În anul 2021, profesoarele Dana Anton și Anca Şoldănescu au obținut un sprijin financiar de 10.000 de euro din mediul privat și au inaugurat prima sală de clasă SMART de la Colegiul ”Nicu Gane” Fălticeni. O sală de clasă dotată cu echipamente digitale, care dispune de whiteboard, smartboard, smart TV, videoproiector, sistem audio performant, o imprimantă multifuncțională, un laptop și o tabletă grafică. A mai urmat, în același an, o altă sală de clasă SMART.
Primăvara anului 2022 a venit cu un „mărțișor special” pentru elevii clasei a X-a C de la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni (CNNG). Aceștia au primit cheile de la încă o nouă sală de clasă SMART, modernizată și dotată cu aparatură digitală, într-un proces de transformare desfășurat pe parcursul a două luni. A urmat un „English lab” și un laborator de robotică.
Profesoarele implicate în provocarea SMART
„Totul a început în octombrie 2021. După ce s-a decis redeschiderea școlilor, mi s-a părut că trebuie să acordăm o atenție un pic altfel mediilor educaționale și adecvării lor la nevoile elevilor. A început ca o provocare. Am pornit de la ideea să schimbăm parchetul, în clasa unde sunt dirigintă, a V-a. Apoi m-am apucat să scriu proiecte, să apelez la oamenii de afaceri din România și am avut succes”, spune Dana Anton, profesoară de engleză.
Prima clasă au lansat-o la 1 decembrie 2021 și bucuria elevilor a fost nemărginită. A crescut și flexibilitatea predării, a exercițiilor care pot fi făcute la clasă: pe tabla mare, inteligentă și interactivă, se lucrează în echipe, individual, sunt programe de predare care pot fi adaptate, iar elevii descoperă câte o nouă funcție în fiecare săptămână.
„Mi se pare că acum, într-o astfel de clasă, concentrarea este pe utilizator: profesorul nu mai este elementul cheie al clasei, ci elevii. Știu să folosească deja tehnologia, unde nu știu – învață chiar mai repede decât noi. Lucrăm împreună ca într-un atelier, clasa capătă caracteristicile unui atelier. Vă spun, eu recunosc că apelez la ei când nu știu ceva, fiindcă noi nu am fost instruiți să folosim astfel de tehnologie, așa că o descoperim împreună cu elevii”, a mai povestit Dana Anton.
Sălile smart au avut succes și la elevi, și la profesori. Deși profesorii… ”unii vor să lucreze cu noua tehnologie, alții nu. Nu m-am gândit și nu m-am așteptat că va fi o reticență, dar de la elevi am înțeles că nu toți profesorii vor să folosească facilitățile clasei. Mai trebuie rugați frumos, mai descoperă și ei ceva nou, dar până la urmă suntem nevoiți să facem pasul ăsta. Nu putem să ne întoarcem în trecut”, este fermă Dana Anton.
Conceptul de amenajare – foarte important
Următoarea clasă SMART de la Colegiul „Nicu Gane” din Fălticeni a fost la clasa a IX-a, secția de filologie și a fost finalizată înainte de Crăciunul 2021, iar a treia au început-o în ianuarie 2022. Un fost elev, care este medic în București, aflând ce se întâmplă în fosta sa școală, a sunat-o pe profesoară și a întrebat-o de câți bani are nevoie ca să facă o nouă clasă de la zero. S-a ținut de cuvânt și a fost gata de 1 martie anul acesta, iar în ea învață o clasă de matematică-informatică, a X-a.
„Pentru a treia sală SMART, am realizat în fața clasei un element de decor deosebit. Pereții au fost văruiți in griuri calde, pentru a spori luminozitatea din încăpere. Nuanțele de albastru de pe peretele din fundal și caloriferele colorate dau senzatia de spațialitate, prin culori complementare”, spune Anca Șoldănescu, profesor de arte plastice, implicată direct în dezvoltarea proiectului.
„Oricât de mult dotăm cu aparatură tehnologică o sală de clasă, nu trebuie să uităm de partea sa vizuală. La școală, dimensiunile încăperii și designul reprezintă elemente-cheie pentru a stimula învățarea și creativitatea elevilor. Mă bucur că am contribuit la amenajarea sălilor de clasă SMART, în așa fel încât sunt percepute de elevi ca un mediu deschis, prietenos și stimulator”, a mai spus Anca Şoldănescu.
A patra clasă modernizată este un „English lab”, o sală de lectură cu canapele, cu pernuțe pe jos și o bibliotecă cu cărți pe care, altfel, elevii nu le pot găsi. Acolo se strâng, au deja locuri preferate, pe jos, pe pernele catifelate, stau la o masă din mijlocul încăperii și participă la ore de limba engleză sau folosesc spațiul ca pe unul de coworking, unde pot lucra la proiecte.
Evoluția trebuia continuată
Ce a urmat? A cincea sală de clasă modernizată – un laborator de robotică, cu kituri speciale de robotică, componente, o imprimantă 3D, calculatoare…
Ce urmează? Un hub de coworking, un cabinet de geografie interactive… Va fi greu, dar vor reuși.
Primul liceu înființat în Fălticeni poartă numele marelui nuvelist, om politic, magistrat și fost primar al Iașiului, Nicolae Gane, cunoscut și ca Nicu Gane. Nicolae Gane s-a născut la data de 1 februarie 1838, în Fălticeni. Școala face parte din „Alianța Colegiilor Centenare”, iar de-a lungul timpului aici s-au format nume celebre precum Mihail Sadoveanu, Nicolae Labiș, Grigore Vasiliu Birlic, Eugen Lovinescu, Mihai Băcescu, Constantin Ciopraga, Grigore Ilisei și mulți alții, care au dus faima acestui oraș în țară și în lume.
Numele celor menționați a însemnat evoluție. Iar evoluția trebuia continuată, prin intrarea într-o nouă eră: cea SMART.
Fotocredit: