Dragoș Iliescu și Gelu Duminică într-o altfel de dezbatere despre educație, valori și responsabilitate – Carnet de Părinte de Elev
Doi dintre cei mai cunoscuți specialiști în educație, Dragoș Iliescu, doctor în psihologie, profesor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, și Gelu Duminică, doctor în sociologie, profesor asociat al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, alături de eduprenor prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, ne provoacă marți, 6 iunie, la o altfel dezbatere despre educație, valori și responsabilitate.
Abordând din unghiuri diferite cel mai fierbinte subiect al momentului, EDUCAȚIA, cei trei vor vorbi despre performanță vs stima de sine, talentul înnăscut vs competența dobândită, rezultate vs fericire, sprijin vs presiunea parentală, bunăstarea emoțională vs obiective și așteptări.
Cu o solidă activitate academică și experiență practică, Dragoș Iliescu va aborda partea hard a învățării, punând pe masa discuțiilor metode inovative de predare, respectiv Designul experiențelor de învățare în educația STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) și motivația elevilor pentru învățare la disciplinele STEM.
”Calitatea de părinte aduce o serie de responsabilități în educarea generației viitoare. Dovezile științifice arată consecințe pozitive în abordarea STEM pentru elevii de astăzi, viitorii adulți”, afirmă Dragoș Iliescu.
Cu o experiență vastă și în domeniul evaluării, Dragoș Iliescu va pune în balanță avantajele oferite de abordarea STEM, “talentul înnăscut” și competența dobandită, diferențele de gen în abordarea STEM și va prezenta metodele prin care părinții pot dezvolta și sprijini interesul copiilor lor.
Profesor cu înaltă calificare și activist reputat pentru drepturile copiilor din comunitățile defavorizate, Gelu Duminică va aborda zona soft a învățării și va oferi sfaturi despre ce putem și ce trebuie să facem pentru a fi parte a unei școli în care fiecare copil are dreptul să ajungă la nivelul său maxim de dezvoltare.
“Diferența între a eșua și a reuși stă în puterea ta de a strânge din dinți. Cred asta cu tărie, nu de alta însă am simțit-o pe propria piele. De mult prea multe ori confundăm «strânsul de dinți» și ambiția cu lupta cu celilalți (competitori) când de fapt ideea principală este cea a «luptei» cu tine însuți”, explică Gelu Duminică.
Exact despre cum sădim încrederea, stima de sine, reziliența și respectul în niște copii care vor deveni adulți cu stimă de sine va vorbi Gelu Duminică pornind de la titlul prezentării sale, Luctor et emergo – Mă lupt și stau deasupra.
Președinte al Complexului Educațional ”Dr. Mioara Mincu”, eduprenorul Alexandru Ioan Mincu va prezenta un model de implementare a celor mai bune metode și practici de educație din învățământul modern.
”Vom discuta cu cărțile pe față despre tine (părinte implicat în educația copilului tău), copilul tău și școala pe care o alegi să se ocupe de formarea lui. Vom vorbi despre sustenabilitate ca parte din leadershipul și viziunea pregătirii unui om pentru condițiile viitoare ale unei lumi necunoscute”, a spus Alexandru Ioan Mincu.
Dezbaterea va avea loc în cadrul evenimentului ”Carnet de Părinte de Elev”, organizat de Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” cu sprijinul Revistei CARIERE, în data de 6 iunie începând cu ora 17.00, în Sala Paris a Hotelului NOVOTEL.
Evenimentul este dedicat părinților care doresc să descopere pârghiile prin care copiii lor pot fi sprijiniți pentru a-și descoperi adevăratul potențial.
Moderatorul evenimentului va fi Cati Lupașcu, Redactorul-șef al Revistei CARIERE.
Vă așteptăm, așadar, marți, 6 iunie, ora 17.00, în Sala Paris a Hotelului NOVOTEL.
Intrarea este liberă. Pentru detalii și înscriere, accesați site-ul evenimentului CARNET de PĂRINTE (de elev).
Sunt disponibile maxim 150 de locuri.
Citește și: Carnet de părinte (de elev). O altfel de dezbatere despre educație, valori și responsabilitate