Dreptul copiilor la educație – promisiuni versus realitate
Poate credeați că 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, se sărbătorește pe întreg mapamondul (chiar dacă nu în aceeași zi)… Însă, nu e așa. Doar 4 din 10 țări recunosc această sărbătoare, a cărei origine datează de acum 165 ani, când un pastor american a organizat o predică specială în care le recomanda părinților să se angajeze că își vor creşte copiii în buna tradiție creștinească. ~70 ani mai târziu, zeci de țări au adoptat „Declarația pentru protecția copilului” și odată cu aceasta și această Zi, scopul fiind de a promova bunăstarea copiilor din întreaga lume. Apoi, la Convenția ONU din 1989 privind drepturile copilului s-a declarat că fiecare copil are dreptul la supraviețuire, dezvoltare personală și protecție împotriva exploatării și violenței.
În lume, încă există o mare discrepanță între deziderate și realitate. Potrivit UNICEF ~170 milioane copii lucrează, jumătate dintre ei chiar 16 ore pe zi. Evident că aceștia nu mai au când să meargă și la şcoală. Iar exploatarea copiilor prin muncă (70% agricolă) este de 3 ori mai mare în mediul rural decât în urban.
România copiilor de la sat
21% dintre copiii din mediul rural consideră că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiți, potrivit studiului ″Bunăstarea copiilor din mediul rural″ (Fundația World Vision România 2020). 80% dintre ei muncesc 1-2 ore pe zi în gospodărie, fac curățenie, îngrijesc animalele sau au grijă de alți membri ai familiei. (Doar) o treime dintre părinți recunosc că au un comportament necorespunzător cu propii copii (îi îmbrâncesc, jignesc, lovesc). Iar 1 din 10 copii recunoaște că seara se duce flămând la culcare.
Să mai vorbim despre educația lor? Aflați că 68% dintre elevii din mediul rural merg la școală pe jos, 17% parcurgând zilnic 8 km, unii și mai mult. Iar când ajung, 71% se confruntă cu violența prezentă acolo. Așa că nu-i de mirare că la doar 61% dintre ei le place la școală (față de 74% în 2016), mai ales că un sfert dintre ei nu au rechizitele necesare fiindcă părinții trebuie să facă economii.
Însă, ce așteptări să avem de la părinții needucați care, în proporție de peste 30%, consideră că pentru a-ți găsi de lucru e mai important să ai relații decât să termini o școală? Majoritatea celor care renunță la studii o fac pentru că familia nu-și permite costurile aferente, impunându-le să muncească cu ziua. Mai exact: 21% dintre cei care termină 8 clase nu mai merg la liceu, 12% lucrează în gospodărie și 5% cu ziua.
Adevărul doare: copiii constituie categoria socială cea mai expusă sărăciei și excluziunii sociale, România fiind în fruntea țărilor europene cu un risc de 35,8% în 2019, mai exact cu 12% peste media europeană, conform Eurostat. Practic, 50% dintre părinți nu respectă dreptul copiilor la protecție, iar 65% nu le respectă dreptul la liberă exprimare. Până la vârsta maturității acești copii devin victimele mentalității și comportamentului celor care ar trebui să le servească drept modele în viață – căci 80% dintre copii așa își văd părinții…
În concluzie, situația existentă în mediul rural descrie o Românie a lipsurilor elementare de hrană, haine, igienă, rechizite, sănătate și protecție, în care persistă o rată ridicată a mortalității infantile, a abandonului școlar, sărăcie și excluziune socială. Lipsa educației majorității părinților se răsfrânge asupra copiilor care riscă să reitereze același comportament mai târziu. Astăzi, aproape 10% (~400.000) dintre copiii cu vârsta între 3 și 17 ani nu urmează nicio formă de învățământ. Așadar, dacă nu mai devreme de acum 200 ani școala era considerată o pedeapsă – „Se recrutau învățăcei, copii prinși, furați de prin sate, din care se făceau oameni de treabă, vlădici și egumeni și preuți și diaconi pre la svintele mănăstiri.” („Istoria învățământului românesc” – Nicolae Iorga) –, azi putem spune, fără să exagerăm, că e o corvoadă.
Unde greșim?
Un copil aflat într-un spațiu murdar va face murdărie. Dacă învățământul românesc îl primește „cu brațele deschise” în clădiri pline de igrasie și mucegai, cu băncute rupte, uși/geamuri/pardoseli deteriorate, acoperișuri și tavane prin care plouă, curți pline de noroi, sobe în sălile de clasă și WC în spatele școlii, ce mesaj îi transmite copilului? Contactul lui cu școala pe durata celor 8-12 ani de copilărie va fi asociat cu un sentiment de dezgust de care se poate disocia doar prin indiferență. Lipsa de respect pe care i-o arată cei care ar trebui să-l protejeze va fi perpetuată de copil și la maturitate din cauza exemplarei trăsături a românilor de adaptare la orice situație. De a supraviețui în orice condiții. Și de aici o întreagă cultură anti-România… Iar dacă mai luăm în calcul și metehnele școlii românești – metodele punitive, accentul pus de profesori pe memorare și pe automatisme mentale –, atunci rețeta dezastrului e completă. De aceea astăzi mai mult de jumătate dintre elevi sunt analfabeți funcțional (au competențe limitate de a citi, scrie și de a calcula). „Normal”, dacă rata abandonului școlar este de 15% (mult peste media de 10% a UE). Iar și iar suntem în topul rușinii. Însă, paradoxal, auzim des în jurul nostru că suntem mai deștepți decât europenii, americanii… Însă, odată trecută granița, aroganța nefondată care ne caracterizează dispare. Oare câți dintre cei 9,7 milioane români plecați din țară prestează munci intelectuale?
Dar și mai trist este că jumătate dintre tinerii acestei țări își doresc să plece și ei…
Așa că haideți să începem (/continuăm) cu începutul! Și să apăsăm pe butonul de resetare pentru a ne schimba mentalitatea greșită. Căci, în acest moment nu natalitatea în scădere e principalul pericol pentru țara noastră, ci emigrația.
Ce îndeamnă oamenii, care-și iubesc țara, să plece, totuși? Motivele sunt de ordin financiar, administrativ, logistic sau care țin de demnitatea umană.
Se știe că un copil își formează personalitatea (temperament+caracter) până la vârsta de 7 ani. Iar ultimii 2-3 coincid cu primii ani de școală. Absorbind fiecare informație și experiență, percepția formată îl va marca pe tot restul vieții. Iar dacă autoritatea de orice fel îi transmite un mesaj contradictoriu, îi creează confuzie, frustrare și, mai târziu, furie. Mai mult decât atât, pe lângă modelul educațional românesc rămas în urmă, copilul preia credințele și convingerile de viață ale părinților tratați și ei, în copilărie, cu aceeași lipsă de respect pe care, acum, la maturitate, o „întorc” din plin. Poate chiar fără să fie conștienți. Un cerc vicios din care nu vom scăpa dacă nu avem curajul să admitem că greșim.
Și, totuși, se poate!
Cele 42 drepturi ale copilului din Convenția Națiunilor Unite atestă că fiecare copil are dreptul la viață, la educație, la o dezvoltare armonioasă și la viață de familie. Asociația BookLand militează pentru dreptul la educație al copiilor renovând școlile din mediul rural. În ultimii 2 ani a renovat 37 școli, anul acesta urmând încă 29. Fară granturi europene, pur și simplu mobilizând sute de companii să contribuie cu bani, produse sau servicii (prin redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit/venit conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994). Astfel se vede puterea si determinarea domeniului privat în a schimba lucrurile în domeniul bugetar, iar asta – datorită implicării și responsabilității echipei BookLand – într-un timp record și de ~25 ori mai eficient din punct de vedere costuri.
Dacă un simplu ONG a renovat și dotat anul trecut 23 școli având la dispoziție mai puțin de 1 milion euro, schimbând destinul a 4.000 elevi (însă, imaginați-vă câte zeci de mii vor trece pragul școlilor în următoarele cicluri școlare!), înseamnă că mai există o șansă. Inițiative similare mai sunt în țară, din fericire, acești catalizatori ai societății civile şi ai mediului privat fiind necesari la ora actuală mai mult ca oricând pentru a reașeza lucrurile pe făgașul normal.
Cele 23 instituții școlare renovate de Asociația BookLand anul trecut se află în 15 județe: Arad (Curtici și Satu Nou), Hunedoara (Rapoltu Mare, Bobîlna și Orăștioara de Sus), Caraș-Severin (Clocotici), Vrancea (Popești), Bacău (Țepoaia), Bistrița Năsăud (Sângeorzu Nou și Bichigiu), Brașov (Homorod și Dăișoara), Sibiu (Boița), Olt (Topana), Argeș (Domnești și Moșoaia), Călărași (Unirea), Iași (Zbereni), Neamț (Păstrăveni – finalizare în Iun’22), Galați (Grivița) și Tulcea (Nalbant și Nicolae Bălcescu).
Anul acesta, asociația și-a asumat 29 școli în 23 județe, una dintre ele fiind nu doar de renovat, ci de construit efectiv (termenul de execuție de 12 luni pe care BookLand și l-a propus va fi o reală provocare pentru toate părțile implicate).
Și pentru că Asociația BookLand își dorește să vină cu un pachet complet de servicii educaționale (inclusiv metodă de predare și conținut), începând de anul viitor se va concentra pe construcția primei școli etalon pentru sistemul de învățământ românesc, o școală 100% modernă și sustenabilă (cu cantină, facilități sportive, cinema & sală teatru, bibliotecă, laboratoare, spații relaxare, livadă dar și solare în care va crește propriile legume) pusă gratuit la dispoziția copiilor din zona rurală aleasă.