Educație pentru viitor. Cornelia Balcanu: Analfabeții de mâine vor fi cei care nu reușesc să se adapteze schimbărilor (VI)
Cum corelăm cerințele pieței muncii cu sistemul de educație? Cum micșorăm decalajul între competențele și aptitudinile dobândite în școală și cele de care au nevoie angajații? Cine face ceea ce școala nu face? Care sunt abilitățile necesare pentru a face față provocărilor pe care le aduc meseriile viitorului? Cum se implică angajatorii, antreprenorii și companii le ca să suplinească ceea ce sistemul e incapabil să furnizeze acum?
Am invitat specialiști din diverse domenii care să dezbată educația – nu doar cea din școli, care ne pregătește pentru o profesie, ci aceea care ne pregătește pentru viață, pentru învățarea continuă.
Al șaselea invitat este Cornelia Balcanu, Head of HR&HR SSC, Samsung SSC Europe.
Sistemul de învățământ autohton a rămas ancorat în modelul inventat în secolul al XIX-lea pentru realitatea erei industriale, unde munca era repetitivă și axată pe urmărirea de proceduri. Deși desuet, pentru o perioadă îndelungată sistemul a făcut față cerințelor pieței muncii, chiar și în perioada post-decembristă. Situația s-a schimbat dramatic însă în ultimii ani. Ne aflăm în pragul unei noi revoluții industriale, în care robotizarea, automatizarea și inteligența artificială au devenit noua paradigmă.
Într-o lume globalizată, în care accesul la orice informație este la distanță de un click, școală românească promovează disciplina și conformismul în locul creativității și diversității. Disciplinele școlare sunt fragmentate, informațiile prezentate într-un limbaj de lemn neadecvat vârstei. Accentul se pune pe note, competitivitate între copii, în loc de motivație intrinsecă și lucru în echipă. Țările dezvoltate și-au adaptat curricula vremurilor în care trăim, competențele cultivate în școală fiind din sfera STEM (științe, tehnologie, inginerie și matematică), precum și din zona de soft skills.
Meseria de profesor este atractivă și respectată, ca meserie vocațională. Modul de predare este adaptat vârstei, în care conceptele sunt prezentate ca o poveste, pe înțelesul copiilor și corelate cu viața cotidiană. Temele sunt puține, lăsând loc activităților extra-școlare. Se merge mai degrabă pe conceptul de „proiecte“, în care se testează înțelegerea profundă a materiei și se încurajează gândirea creativă, lucrul în echipă, rezolvarea de probleme complexe.
Cum să nu mergi cu plăcere și curiozitate la școală? În aceste țări, materialul de studiu este construit în jurul unor tematici care captează curiozitatea și atenția copiilor, acoperind mai multe discipline. Școlile sunt tehnologizate corespunzător, elevii având acces la tablete sau laptopuri. În loc de ore și cursuri, se merge pe experiențe și experimente.
Temele pe hârtie, memorarea și reproducerea sunt înlocuite de proiecte în echipă, dezbateri între colegi sau Google Search. Clasicul rol al profesorului se schimbă în facilitator, trainer sau coach, iar feedback-ul ia locul notelor. Angajatorii pun din ce în ce mai puțin accent pe studii și diplomele obținute, relevante fiind cunoștințele necesare jobului și „soft skills“. Companiile sunt în căutare de oameni curioși, capabili să învețe lucruri noi și să se reinventeze permanent. E nevoie de angajați creativi, cu inițiative, capabili de a găsi soluții la probleme complexe, oameni
de echipă. Sunt foarte căutați și apreciați angajații echilibrați din punct de vedere emoțional, motivați intrinsec de a-și face treaba bine, și nu de recompensă imediată sau de „ochiul șefului“.
Din păcate, accentul pe care școala îl pune pe note produce un număr mare de viitori adulți dezechilibrați emoțional: invidioși, perfecționiști, competitivi, care se compară cu ceilalți în permanență pentru a-și confirma propria valoare. Dacă vi se pare șocantă afirmația, o confirmă un studiu recent GfK care arată că invidia este apreciată drept principala trăsătură negativă a românilor, 80% fiind invidioși pe colegii de muncă.
Vă întrebați de ce nu este un deziderat să ai perfecționiști în echipă? Fiindcă diferența dintre un perfecționist și un performer este că perfecționistul preferă să nu acționeze decât să greșească, pe când al doilea acționează și învață pe măsură ce greșește. În contextul revoluției industriale 4.0, abilitățile necesare sunt competențele digitale, capacitatea de a identifica soluții și, în mod special, adaptabilitatea. Analfabeții zilei de mâine nu vor fi cei care nu știu să scrie și să citească, ci cei care nu reușesc să se adapteze schimbărilor și să se dezvețe de ce au fost învățați.
Actuala criză de talente obligă angajatorii să se adapteze la „oferta“ deficitară. Majoritatea companiilor investește masiv în formarea profesională a angajaților, de la traininguri de soft skills, la cele de dezvoltare a competențelor aferente jobului. După ce sunt formați, specialiștii ajung apoi să fie „vânați“ de companii, retenția lor fiind una din provocările majore ale angajatorilor.
Din aceeași serie:
Florian Colceag: E nevoie de o platformă de comunicare între formatorii educaționali și angajatori
Oana Botolan (Datki): E nevoie ACUM de competențe necesare în viitor
Ovidiu Pânișoară: Școala ar trebui să introducă un pic de imprevizibil în viața cotidiană a elevului
Andreea Paul: Să generalizăm insulele izolate de bună practică educațională
Andrei Goșu: Cum putem face saltul de la acest sistem anacronic la unul modern?
Articol preluat din numărul 256/aprilie 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.