Educație pentru viitor. Georgeta Dendrino: E nevoie de o schimbare de jos în sus (VII)

Cum corelăm cerințele pieței muncii cu sistemul de educație? Cum micșorăm decalajul între competențele și aptitudinile dobândite în școală și cele de care au nevoie angajații? Cine face ceea ce școala nu face? Care sunt abilitățile necesare pentru a face față provocărilor pe care le aduc meseriile viitorului? Cum se implică angajatorii, antreprenorii și companii le ca să suplinească ceea ce sistemul e incapabil să furnizeze acum?

Am invitat specialiști din diverse domenii care să dezbată educația – nu doar cea din școli, care ne pregătește pentru o profesie, ci aceea care ne pregătește pentru viață, pentru învățarea continuă.

Al șaptelea invitat este Georgeta Dendrino, Managing Director Interact.

M-am tot gândit dacă transformarea învățământului românesc presupune schimbarea de sus în jos sau de jos în sus. Cred că e vorba mai degrabă de schimbări din toate direcțiile, din partea tuturor actanților implicați.

Mă voi referi la părțile implicate în modul cel mai evident:

Statul – acesta a cam dat măsura capacității sale în ultimii treizeci de ani. Cred că o schimbare care să înceapă de sus, de la nivel de guvern, minister al învățământului e posibilă teoretic. Aceasta ar presupune o scenă politică ce înțelege rolul educației în societate, în lume, își asumă responsabilitățile, misiunea, susține pe ministrul educației și repoziționarea rolului profesorilor. Transformările din alte state ne arată că o astfel de abordare e posibilă. Istoria noastră recentă însă ne arată că nu ne putem baza pe stat.

Profesorii – este necesară adaptarea la felul în care învață copiii acum și respectarea lor autentică. E nevoie de crearea unei stări de bine în clase, calm, atmosferă plăcută; fără nervi, fără strigăte, fără jignirea elevilor, fără atitudine arogantă și umilitoare.

Sentimentul de apartenență – Maslow vorbește de sentimentul de apartenență la un grup; toți avem nevoie să știm că suntem parte dintr-o comunitate, o clasă, că facem lucruri împreună; acest senti­ment face că învățarea să aibă loc mai ușor, elevii să meargă cu drag la școală. Mentali­tatea profesorilor ar trebui să fie diferită: ei sunt acolo ca să susțină copiii în călătoria lor spre a deveni oameni cultivați, care gândesc, care știu să susțină niște păreri argumentate, care au încredere în ei și în alții, știu să lucreze în echipe, au inițiativă, își asumă greșelile, rolurile; elevii au nevoie să fie ghidați în luarea deciziilor, în gân­direa materiilor integrativ, în corelare cu alte discipline și cu realitatea.

Directorii, inspectorii – ei sunt ca CEO în organizații. Ei pot să ducă școala pe culmi sau în prăpastie. Ei își pot asuma rolul ca și cum ar fi școala lor, ca și cum ar fi viitorul copiilor lor în joc; și chiar este!

Părinții – să insufle copiilor respect față de școală, profesori, educație. Am auzit părinți care fac glume proaste, iau peste picior profesorii în față copiilor. O parte mare din educația copiilor revine părinților. Școala are un rol enorm, însă nu un rol exclusiv. Susținerea emoțională, valorile, principiile se clădesc întâi acasă.

Companiile – aș propune sensibili­zarea companiilor la ceea ce înseamnă educație. Am făcut câteva teambuild­ing-uri cu impact social; am zugrăvit o școală, am aranjat curtea școlii, terenul de sport, am plantat copaci, flori. Clienții care s-au implicat au fost impresionați de reacțiile copiilor. Bucuria lor, felul în care le-au mulțumit lasă urme profunde în memoria afectivă a oamenilor; aceștia vor lucra cu mai mult drag pentru o companie care are grijă de cei din jur.

Companiile ar putea să găsească modalități de a lucra mai mult cu școlile pentru a dezvolta astfel de abilități în școală. Sigur, se pot lovi de inerția unor profesori, dar putem găsi câțiva care să fie agenți ai schimbării în fiecare școală. Însă abordarea trebuie să fie făcută con­secvent, pe termen lung. Iar dacă într-un semestru, într-un an, nu funcționează, regândim puțin și o luăm de la capăt. Ideea este să nu abandonăm.

Societatea, în ansamblu – văd la mulți o doză mare de nepăsare, negativism; aș îndrăzni să propun să ne gândim la ce am face dacă ar fi vorba de a educa propriul copil și ar fi nevoie să facem în fiecare zi câte ceva pentru a contribui la această educație. Să facem ceva intenționat, altfel nu se schimbă nimic de la sine.

Vorbeam recent unor profesori și direc­tori de școli dintr-un județ din România despre cum creezi o cultură a învățării. Aceasta presupune însă ca tu însuți să fii un model de persoană care învață; nu poți cere altora ceea ce tu nu (mai) faci. Ca să stai în fața altora, e esențial să fii tu însuți în pas cu vremurile, să fii cu un pas în fața lor din punct de vedere al învățării, al informării. Le spuneam despre princi­piul de la Zappos: 1% îmbunătățire în fie­care zi. Dacă la începutul anului ai 100 de euro și pui în fiecare zi câte 1% peste acea sumă, la finalul anului vei avea 3778.78 euro. Învățarea este similară: dacă înveți în fiecare zi și faci ceva ca să fii mai bun azi cu 1% față de ieri, la finalul anului, vei fi mai bun de 37,78 de ori.

Companiile pot alege să se implice în crearea unui sistem educațional competi­tiv sau pot rămâne spectatori (de obicei nemulțumiți și cârcotași). Sînt membru în boardul asociației AVE (Asociația pentru Valori în Educație) și știu că nu este simplu să convingem companiile să ne susțină. Scopul AVE este să aducă România în top 10 țări din Europa din punct de vedere al educației până în 2035. Unii se implică considerabil, alții probabil că nu văd ROI pe termen scurt și preferă să stea deoparte. Poate că ne-am obișnuit atât de mult cu situația proastă în care este învățământul, cu copii plictisiți, cu profesori care sunt la catedră din întâm­plare, încât ne-am blazat. Apatia este periculoasă.

Am vizitat acum câțiva ani Universi­tatea din Copenhaga. Rectorul povestea despre o perioadă în istoria lor în care erau săraci; au avut însă un rege care a decis că nu va înceta să investească în educație, spunând: „poate suntem noi săraci, dar nu suntem proști!“

Conform studiului World Economic Forum, abilitățile necesare în 2022 în business sunt: gândire analitică și inovație; ascultare activă și strategii de învățare; creativitate, originalitate, inițiativă; gândire critică; capacitatea de a rezolva probleme complexe; leadership și abilitatea de influență socială; inteligență emoțională; capacitatea de a gândi rațional, evaluare și gândire sistemică.

Din aceeași serie:

Florian Colceag: E nevoie de o platformă de comunicare între formatorii educaționali și angajatori

Oana Botolan (Datki): E nevoie ACUM de competențe necesare în viitor

Ovidiu Pânișoară: Școala ar trebui să introducă un pic de imprevizibil în viața cotidiană a elevului

Andreea Paul: Să generalizăm insulele izolate de bună practică educațională

Andrei Goșu: Cum putem face saltul de la acest sistem anacronic la unul modern?

Educație pentru viitor. Cornelia Balcanu: Analfabeții de mâine vor fi cei care nu reușesc să se adapteze schimbărilor (VI)

---

Articol preluat din numărul 256/aprilie 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.