Elevii care scot România la tablă. Cristina Ciocaru: Tinerii români sunt gata să intre într-un meci de kickboxing cu Universul
Nu știu alții cum sunt, dar mie nu mi-au plăcut niciodată cuvintele „extemporal” și „lucrare de control”. Când eram în școala generală, mă treceau fiori reci pe șira spinării când le auzeam. Îmi inspirau nu teamă, ci repulsie. Și nu, nu era pentru că aș fi fost nepregătit. Dinamica între materia învățată pe de rost și aplicabilitate mi se părea încă de pe-atunci profund dezechilibrată.
Poate că generația mea – marcată de o copilărie cu cheia la gât și de o adolescență digitalizată – nu și-a făcut vocea auzită în acea perioadă. Da, am avut și noi momente în care am făcut răscoală, dar doar când situația era pur și simplu insuportabilă.
Acum, generația Z nu-și mai suprimă vocea. Și bine face. Acești tineri nu sunt răsfățați, ci vor să facă lucrurile cum trebuie – și asta cer și de la alții. Realizează că școala nu îi pregătește pentru viitor, așa că nu vor ca anii lor de formare să fie în zadar. Au o minte sclipitoare, sunt conectați și puși pe treabă. Au un drive fantastic și molipsitor, pentru cei care au ochi să îi vadă și urechi să îi audă.
Conștiința civică și conștiința de sine sunt la un nivel ridicat. Nu stau în tribune atunci când văd nereguli în societate și, totodată, fac tot ce ține de ei ca ziua de mâine să fie mai bună ca ziua de azi. Vă invit să descoperiți câțiva dintre mulții elevi care sunt în stare să scoată întreaga Românie la tablă. Dar în loc de lucrare de control sau extemporal, ei ne învață mai degrabă despre o conlucrare atemporală!
Următoarea invitată din această serie este Cristina Ciocaru, care a făcut parte din echipa ce a reprezentat România la etapa națională a CAMPIONATULUI MICROSOFT OFFICE SPECIALIST 2019 și apoi la etapa internațională.
”Sunt elevă în clasa a-X a la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din București. Pasiunile mele sunt informatica și desenul. Sunt entuziasmată să văd și să contribui la evoluția tehnologiei.” – Cristina Ciocaru
CE TE ENTUZIASMEAZĂ CEL MAI TARE LA VIITOR?
Potențialul infinit al umanității și progresul aparent infinit ce poate fi realizat de tânăra generație.
CUM AI DESCRIE SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT ROMÂNESC, CU BUNE ȘI RELE?
Plin de informații și posibilități dacă știi exact ce vrei, dar plictisitor și foarte monoton.
DE CE AI ALES SA PARTICIPI LA ACEASTĂ COMPETIȚIE? CARE SUNT LUCRURILE CU CARE AI RĂMAS ÎN URMA EXPERIENȚEI?
Pentru a-mi îmbunătăți competențele digitale și pentru a căpăta experiență. De asemenea, am cunoscut alți concurenți cu interese asemănătoare cu ale mele.
CUM I-AI DESCRIE PE TINERII DIN ROMÂNIA UNUI STRĂIN?
Dedicați și gata să între într-un meci de kickboxing cu Universul.
DE CE CREZI CA ARE NEVOIE SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN ROMÂNIA CA SĂ ÎI ÎMPIEDICE PE TINERI SĂ PLECE?
Sistemul de învățământ românesc are nevoie de practică. Materia este încărcată de teorie care trebuie înțeleasă fără să fie aplicată. Acest lucru cauzează confuzie și împiedică înțelegerea lecțiilor. Elevii sunt constant confuzi și nemulțumiți de răspunsurile primite la întrebările lor. Așadar, deseori, elevii își pierd dorința de a învăța. Nu știu dacă voi rămâne în țară, viitorul este plin de posibilități!
CE SFATURI AI PENTRU ELEVII MAI MICI CA TINE?
Experimentează și descoperă cine vei să fii, fără să fii descurajat de eșec!
Primii invitați din această serie au fost cei patru elevi care au reprezentat România la etapa europeană a competiției SCI-TECH CHALLENGE de la Bruxelles, din 14-15 mai, organizată de Junior Achievement (JA).
Citește și povestea Mihaelei Florea, precum și povestea lui Marius-Adrian Boier.
Articol preluat din numărul 259 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.