Elevii care scot România la tablă. Mihaela Florea: Școala românească e într-o permanentă schimbare
Nu știu alții cum sunt, dar mie nu mi-au plăcut niciodată cuvintele „extemporal” și „lucrare de control”. Când eram în școala generală, mă treceau fiori reci pe șira spinării când le auzeam. Îmi inspirau nu teamă, ci repulsie. Și nu, nu era pentru că aș fi fost nepregătit. Dinamica între materia învățată pe de rost și aplicabilitate mi se părea încă de pe-atunci profund dezechilibrată.
Poate că generația mea – marcată de o copilărie cu cheia la gât și de o adolescență digitalizată – nu și-a făcut vocea auzită în acea perioadă. Da, am avut și noi momente în care am făcut răscoală, dar doar când situația era pur și simplu insuportabilă.
Acum, generația Z nu-și mai suprimă vocea. Și bine face. Acești tineri nu sunt răsfățați, ci vor să facă lucrurile cum trebuie – și asta cer și de la alții. Realizează că școala nu îi pregătește pentru viitor, așa că nu vor ca anii lor de formare să fie în zadar. Au o minte sclipitoare, sunt conectați și puși pe treabă. Au un drive fantastic și molipsitor, pentru cei care au ochi să îi vadă și urechi să îi audă.
Conștiința civică și conștiința de sine sunt la un nivel ridicat. Nu stau în tribune atunci când văd nereguli în societate și, totodată, fac tot ce ține de ei ca ziua de mâine să fie mai bună ca ziua de azi. Vă invit să descoperiți câțiva dintre mulții elevi care sunt în stare să scoată întreaga Românie la tablă. Dar în loc de lucrare de control sau extemporal, ei ne învață mai degrabă despre o conlucrare atemporală!
Următoarea invitată din această serie este Mihaela Florea, care a făcut parte din echipa ce a reprezentat România la etapa națională a CAMPIONATULUI MICROSOFT OFFICE SPECIALIST 2019 și apoi la etapa internațională.
”Sunt în clasa a XII-a la Colegiul Național „Gh.M.Murgoci” din Brăila și am obținut 1000 de puncte la secțiunea Excel. Aceasta a fost a treia participare la etapa națională a Campionatului de Microsoft Office Specialist. Anul trecut am participat la faza mondială pe secțiunea Word, care s-a desfășurat în Orlando, Florida, unde am obținut locul 4.” – MIHAELA FLOREA
CE TE ENTUZIASMEAZĂ CEL MAI MULT LA TEHNOLOGIE?
Mă entuziasmează multiplele oportunități de muncă, întrucât domeniul IT este foarte divers și vast. Momentan aș dori să lucrez în dezvoltare web și sper să găsesc un loc de muncă la care să mă duc cu plăcere și să fac ceva ce mă pasionează cu adevărat.
CUM AI DESCRIE SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT ROMÂNESC, CU BUNE ȘI RELE?
Sistemul de învățământ românesc este într-o permanentă schimbare, însă sper să fie o schimbare în bine. Spre exemplu, comparând subiectele de Bacalaureat de la Limba Română din ultimii ani, atât de la proba scrisă, cât și de la cea orală, cu cele de acum 5 sau 10 ani, se remarcă faptul că acum se acordă o importanță din ce în ce mai mare înțelegerii unui text nonliterar și exprimării opiniei cu privire la aspecte din viața reală, ceea ce indică o oarecare evoluție.
Cu toate acestea, încă trebuie să învățăm pe de rost peste 20 de comentarii ale unor opere, dintre care niciuna nu este măcar contemporană. De asemenea, consider că, în prezent, accentul se pune foarte mult pe schimbarea examenelor, atât de Bacalaureat cât și de Evaluare Națională. Însă nu are niciun rost să schimbăm examenele dacă nu schimbăm înainte materia de la clasă, iar programele sunt îmbâcsite.
Din păcate, accentul cade în continuare tot pe teorie și pe tocit, în loc de învățare logică, rațională, și pe aplicarea cunoștințelor în viața reală. Cu toate acestea, școala te învață, indirect, foarte multe lucruri utile pentru viitor: munca, perseverența, exprimarea opiniei, respectul etc. și, de-a lungul anilor de școală, am cunoscut foarte mulți profesori deosebiți, deschiși la minte și dornici de schimbare.
DE CE AI ALES SA PARTICIPI LA ACEASTĂ COMPETIȚIE? CARE SUNT LUCRURILE CU CARE AI RĂMAS ÎN URMA EXPERIENȚEI?
În cadrul Olimpiadei de Tehnologia Informației am descoperit cât de interesante pot fi, de fapt, aplicațiile Office și, ulterior, am ales să particip la Campionatul de Microsoft Office Specialist, întrucât este o oportunitate perfectă de a-mi dezvolta cunoștințele într-un mod plăcut. În urma competițiilor anterioare, atât naționale cât și internaționale, am rămas cu multe amintiri plăcute, dar și cu multe abilități care îmi vor fi utile când mă voi angaja, precum lucrul sub presiunea timpului și capacitatea de a realiza ceva cât mai bine, cât mai repede, atenția la detalii și disciplina în pregătirea pentru competiție.
CUM I-AI DESCRIE PE TINERII DIN ROMÂNIA UNUI STRĂIN?
Tinerii din România sunt foarte ambițioși și muncitori – iar asta reiese inclusiv din rezultatele foarte bune pe care le au la facultățile din străinătate. Nivelul de studiu în România, în majoritatea domeniilor, este mult mai ridicat decât în alte țări, noi învățând la liceu unele concepte ce se studiază în alte țări abia la facultate. Cei mai mulți tineri sunt deschiși la minte, conștienți de problemele existente și dispuși să schimbe ceva dacă ar fi lăsați și ascultați.
DE CE CREZI CA ARE NEVOIE SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN ROMÂNIA CA SA ÎI ÎMPIEDICE PE TINERI SA PLECE? ȘI, APROPO, TU VEI RĂMÂNE ÎN ȚARĂ? ORI BA?
Așa cum proverbul spune „dacă alergi după doi iepuri nu prinzi niciunul”, cred că dacă „înveți” 18 materii diferite în același timp nu ai cum să știi niciuna cum trebuie.
Învățarea mai logică, mai aplicată și mai practică nu numai că ar fi mai plăcută în rândul elevilor, dar și mai utilă pentru viață reală și pentru viitorul serviciu, întrucât elevii ar fi capabil să facă legături între domeniile studiate, în loc să rețină pe de rost pagini dintr-un manual vechi pentru o notă care nu va mai fi relevantă peste câțiva ani.
Atitudinea unor profesori, de asemenea, îndepărtează elevii de materiile respective. Între elev și profesor ar trebui să existe o relație într-adevăr de respect, dar de respect reciproc și de colaborare.
Eu voi pleca să studiez Computer Science la University of Southampton, în Anglia, și în funcție de oportunitățile de acolo, voi decide dacă mă voi întoarce sau nu în țară.
CE SFATURI AI PENTRU ELEVII MAI MICI CA TINE?
Pe elevii mai mici i-aș sfătui să aibă mereu curajul și bunăvoința de a încerca ceva nou pentru că doar așa își pot descoperi pasiunea. Aceștia ar trebui să asculte și să ia în considerare sfaturile părinților și/sau ale profesorilor, dar să nu se lase descurajați sau intimidați de critici, ci să le folosească drept șanse pentru a se dezvoltă în acel domeniu. Nu trebuie să renunțe niciodată la ceea ce își propun, chiar dacă nu reușesc din prima, ci să persevereze.
De asemenea, în ciuda problemelor din sistemul de învățământ, și de anturajele în care se vor afla, îi sfătuiesc să nu renunțe la învățat, întrucât școala, cu avantajele și dezavantajele ei, te pregătește, chiar dacă nu ți dai seama, pentru viață și, dincolo de cunoștințele teoretice, sunt lecții cu adevărat importante pentru viitor.
Primii invitați din această serie au fost cei patru elevi care au reprezentat România la etapa europeană a competiției SCI-TECH CHALLENGE de la Bruxelles, din 14-15 mai, organizată de Junior Achievement (JA).
Articol preluat din numărul 259 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.