Oameni, fapte și valori
Bun de patrimoniu
(I)

„Factorul precumpănitor în prețuirea valorilor trecutului este educația”. O educație responsabilă, continuă, în care dragostea pentru valorile trecutului să fie „sădită din vreme, ca să poată rodi în timp”. Părinți atenți, profesori dedicați, autorități implicate formează „un adevărat cocon unde se modelează personalitatea umană”. Practic, fiecare factor cu care omul vine în contact, încă din copilărie, îl educă, îl îndreaptă spre un set cât mai cuprinzător de valori.
Totuși, o bună educație nu înseamnă neapărat revenirea la „simbolurile românești tradiționale”, acestea trebuie incluse într-un ansamblu de respectare, de conștientizare a existenței lor.
„Nu cu o cocardă tricoloră, o mărșăluire străjerească sau cântarea asurzitoare «Noi suntem români!» ajungem buni cetățeni ai țării!”, spune convingător Georgeta Filitti (foto), doctor în istorie, cercetător, scriitor, editor, lector al Fundației Calea Victoriei. Un istoric complet și complex, care, pentru activitatea sa la cele mai înalte standarde a fost decorată de Regele Mihai I cu Medalia „Crucea Casei Regale” și de Președintele României cu Ordinul Național „Serviciul Credincios”.
„Cred cu tărie că România nu-și va pierde identitatea dacă cetățenii ei nu se vor cantona comod, umflându-se în pene, că «au un trecut unic» și de aceea pot sta la cârciumă, la televizor, la meciurile de fotbal, așteptând să-i laude cineva pentru trecutul glorios”, a adăugat cu aceeași fermitate.
Un istoric dedicat poveștilor Bucureștiului de altădată, dar și familiilor boierești și clădirilor monument, Geogeta Filitti a acceptat invitația noastră de a ne împărtăși din experiența dumneaei în păstrarea și promovarea patrimoniului românesc. Totodată ne-a oferit și o excelentă radiografie a societății de astăzi, într-o impresionantă paralelă cu perioada Belle Èpoque, de care se simte profund atrasă, pentru că „era un timp în care se trăia frumos, în care exista bucuria de a trăi, când lumea avea un rost și conversația era ridicată la rang de artă”.

„Singura șansă de supraviețuire spirituală decentă o văd în educație”

„Educația ne ajută să deosebim binele de rău, valorosul de kitsch. Educația ne face puternici, ne ajută să ne întoarcem plini de respect spre valorile noastre tradiționale, fără să le fetișizăm, căci autarhia feudală sau comunistă au încetat și trăim într-un spațiu deschis, internațional, ne place sau nu. Categoric, singura șansă de supraviețuire spirituală decentă o văd în educație, în făurirea acelui bagaj minim de cunoștințe, adevărat scut de apărare împotriva năvalei de știri inutile, deseori dăunătoare, ce ne bombardează zilnic”, și-a început pledoaria pentru normalitate, pentru educația de calitate, Georgeta Filitti.
De ce avem nevoie, aproape disperată, de educație? Pentru că, explică dumneaei: „La noi, mai mult decât în alte părți, statutul părinților, în special în mediul rural, este dramatic. Alcoolism, nemuncă, ajutor social, refuzul obstinat al calificării ori recalificării caracterizează, la ora actuală, lumea satului românesc. Apoi, din ceea ce răzbate în spațiul public (TV, radio, bârfe) prea mulți dascăli sunt plictisiți, indiferenți, violenți, nepotriviți pentru profesia de formatori. În sfârșit, autoritatea, în speță Ministerul Educației, este o structură neadecvată care de zeci de ani face experiențe cu așa zise reforme ale învățământului. Istoria a ajuns Cenușăreasa materiilor. Ore puține, manuale triste, prea mulți profesori străini de pedagogie … cum să iubești istoria, această minunată poveste despre trecut?”.
Lupta însă, nu este pierdută și nici situația disperată, a ținut să precizeze Georgeta Filitti. Din punctul ei de vedere, celui care urmărește atent dezvoltarea în timp a societății românești îi sare în ochi un fapt: „totdeauna ne-am exprimat prin elite, în toate domeniile. Ele sunt sesizabile și astăzi. Strădania noastră trebuie să se îndrepte ca aceste elite să fie cât mai numeroase”.
De altfel, construcția și reconstrucția a început deja, doar că refuzăm să le vedem. Și asta pentru că „o caracteristică de totdeauna a românilor este cârtirea, negativismul, căutarea nodului în papură. Altfel, din «România profundă», din cea care privește în dreapta, în stânga, la străini, și deopotrivă în oglindă, au apărut inițiative de succes pentru un învățământ, altul decât cel oficial. Li se adaugă voluntariatul, în toate domeniile, care face minuni”.

„Oamenii au alt sistem de valori, de aceea și rezultatele strădaniilor lor sunt altele”

Deși are o vârstă onorabilă și o expertiză profesională de înaltă complexitate, Georgeta Filitti încă petrece zile întregi în Biblioteca Academiei, scrie, conferențiază, face emisiuni TV și radio, pentru că încă i se pare atrăgător și interesant să cunoască în varii forme trecutul. O apetență pentru cunoaștere dobândită de la o vârstă fragedă.
Când se raportează însă la o perioadă preferată din istoria țării, Georgeta Filitti este categorică: „La Belle Époque mi-a răsărit în față ca un răstimp cuceritor. Dincolo de mediul în care am evoluat, plin de mărturii ale ei (mobile, bijuterii, obiecte de tot felul, cărți cu autografe ale reginelor Elisabeta sau Maria, jurnale, povestiri, anecdote), arhivele și bibliotecile au însemnat cel mai atrăgător izvor de informații; te cufunzi în tainițele lor și, fără exagerare, cunoști adevărate momente de jubilație. Să descoperi lucruri neștiute, jurnale, scrisori (am publicat deja peste o mie), să umpli goluri de date – ce poate fi mai incitant?”.
Provenită dintr-o familie apropiată de Casa Regală a României și căsătorită cu un descendent al unei vechi familii boierești, Georgeta Filitti și-a pus temelia educației la sfârșitul perioadeiinterbelice, iar apoi, prin intermediul soțului, Manole Filitti, a cunoscut din interior elita acelor ani, cu care a rămas conectată chiar și după Revoluție. Nu am rezistat tentației și am întrebat-o de ce nu reușește elita de astăzi să întoarcă în societate acea noblețe, acea strălucire, acel set de valori, așa cum reușea elita interbelică. Răspunsul a fost înfiorător de sincer: „Cred că trebuie să fim cumpăniți și să-i reproșăm cu măsură anumite deficiențe societății de astăzi. Oamenii au alt sistem de valori, de aceea și rezultatele strădaniilor lor sunt altele. Așa zisa elită actuală, mediatizată la sațietate de televiziuni privește sportivi îmbogățiți după revoluție, femei de succes cosmetizate ș.a. Se pune preț pe aspectul exterior, iar semnul reușitei e banul: o mașină de sute de mii de euro a unui fotbalist, o rochie de mireasă de mii de euro a fetei unui cioban, o casă la Ibiza și tot așa. Altădată criteriile de afirmare priveau educația, poligloția, cultura generală, însoțite de ambiție. Evident, se adăuga talentul, geniul unora”, precum Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Brâncuși, Matila Ghyka, Pius Servien, Nicolae Coculescu, Gogu Constantinescu, George Enescu, ”ca să amintim o infimă parte”.
Există și azi destule capete deștepte, a ținut să precizeze Georgeta Filitti, exprimate ca atare în țară, și foarte multe, din păcate, în străinătate, fiecare exemplu reținut de presă al reușitei unui român în afară fiind, în opinia ei, o mărturie că țara funcționează prin personalități, că acestea nu-și neagă obârșia.
Cum să devină mai vizibile aceste „capete deștepte”, acele inițiative lăudabile ale voluntarilor care și-au făcut un scop din salvarea patrimoniului, păstrarea tradițiilor și transmiterea mai departe a valorilor trecutului? Răspunsul Georgetei Filitti este, din nou, extrem de simplu și precis: „Apropierea de istorie, indiferent când și unde se naște, o face mediul în care evoluezi, dar în primul rând, profesorul de specialitate. Apoi, grija autorităților pentru patrimoniu, pentru înfățișarea lui cât mai expresivă, e esențială. Aici converg mai mulți factori: dacă sutele de ore de emisiuni TV vulgare, talk show-uri gâlcevitoare, lălăieli tip Taraf (toate susținute de lozinca falsă, dar comodă și rentabilă, «așa cere publicul») ar fi, pe nesimțite, înlocuite cu prezentări despre bijuteriile gepide, cetățile dacice (și legătura lor cu structuri megalitice contemporane), viorile făcute la Reghin, structura corpului uman, casa optimă (material, structură, dimensiune) etc. etc. lumea românească s-ar cultiva, s-ar înălța”.

Articol preluat din numărul 262, noiembrie 2019, al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.