Heading for the future, ediția a 4-a
Consideri că experiența ta profesională poate fi îmbunătățită sau dorești să experimentezi un alt domeniu de lucru? Vrei să îți dezvolți aptitudinile și să ai șansa de a interactiona cu multiple companii în vederea unui post de lucru? Ți-ai dorit să pleci în străinătate, să descoperi și să experimentezi alte stiluri de viață din alte țări? Te-ai gândit vreodată că poți avea parte de o experiență unică, care îți va impacta viața nu numai la nivel profesional, cât și cultural? Sau poate îți dorești să faci parte dintr-o asociație care îți poate oferi toate aceste șanse, plus cunoștințe și abilități care să te sprijine în viitoarea carieră?
AIESEC București îți oferă ocazia de a răspunde la aceste întrebări și te invită să vă înscrieți la o nouă oportunitate de orientare în carieră: evenimentul „Heading for the Future”. Dacă te simți nesigur în alegerea domeniului, noi te vom ajuta să îți dezvolți viața profesională!
Evenimentul „Heading for the Future” va avea loc în București în perioada 6 noiembrie 2023- 4 decembrie 2023, format din workshop-uri ținute de companii și de speakeri acreditați și specializați în diferite domenii de interes, în regim fizic și online.
În cadrul evenimentului, ai posibilitatea de a descoperi diverse domenii de interes, precum: resurse umane, vânzări, dezvoltare afaceri, IT, marketing, digital marketing, management, finanțe. Datorită interacțiunilor cu diferite companii, ai oportunitatea de a te familiariza cu mediul profesional prin workshop-uri și experiențe simulate de muncă. În același timp, diverși influenceri sau persoane experte te vor ajuta să te dezvolți pe partea de soft skills și vor susține workshop-uri prin care îți vei putea folosi aptitudinile într-un mod eficient.
În plus, vei fi certificat la sfârșitul evenimentului și poți avea șansa de obține chiar și un internship/job de la unul dintre partenerii noștri!
Dacă dorești să îți dezvolți abilitățile vitale pentru viitoarea ta carieră accesează pagina de Facebook și Linkedin a evenimentului “Heading for the Future București”, unde vei găsi un formular de înscriere și mai multe detalii despre proiect.
Dorim să investim în potențialul tineretului românesc și să aducem companiile și mediul de business mai aproape de studenții din București. În acest sens, pentru a impacta o gamă cât mai largă de oameni și comunități, oferim posibilitatea tinerilor studenți (și nu numai) de a pleca în străinătate pentru a lucra ca voluntari în diferite medii și instituții, de a-și acumula experiențe printr-un internship în afară, sau chiar de a deveni membri al asociației noastre, AIESEC.
Astfel:
- Prin Global Volunteer, poți lua decizia de a te îmbarca într-o experiență internațională, unde vei lucra ca voluntar timp de 6-8 săptămâni pe un anumit proiect, care la rândul lui se bazează pe unul din cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, stabilite de ONU.
- Prin Global Talent, îți poți alege un internship în străinătate pe care îl poți practica pe o perioadă de 2 luni, 6 luni sau un an (respectiv 12-18 luni), la o companie care îți va oferi mai multă experiență în domeniul de interes sau în care deja activezi.
- Iar prin Membership, invităm fiecare student sau tânăr să ni se alăture asociației, pentu a interacționa cu oameni diverși, pentru a testa posibilitățile și acumula cunoștințe, dar și pentru a căpăta o experiență de neuitat alături de noi!
Dacă ți-am atras atenția și dorești să îți dezvolți abilitățile vitale pentru viitoarea ta carieră, înscrie-te pe site-ul: https://aiesec.org.ro/ , unde poți afla mai multe detalii despre activitățile și beneficiile noastre. Impact your life with us!