HumanKind – program pentru integrarea educației socio-emoționale în școlile din România
Asociația pentru Valori în Educație (AVE) lansează HumanKind, programul de educație socio-emoțională – SEL, prin intermediul căruia cadrele didactice vor fi formate să susțină elevii în dezvoltarea optimă a abilităților socio-emoționale. Programul demarează cu un pilot, în care au fost incluse 12 școli publice din județele Iași, Botoșani, Suceava, Dâmbovița, Olt, Sibiu, Neamț, Satu Mare și Ilfov. Inițiativa este dezvoltată în parteneriat cu MindUP™ | The Goldie Hawn Foundation și vizează extinderea la nivel național.
12 școli din România, susținute prin HumanKind, pentru educația socio-emoțională a elevilor
Prima ediție HumanKind se va desfășura în perioada 26 februarie 2022 – 15 iunie 2023, cu 12 școli din România. În primele 10 luni de proiect, cei 60 de profesori și 12 directori de școală selectați iau parte la cursuri intensive de formare, prin sesiuni de training și de mentorat și vor aplica la clasă noțiunile de educație socio-emoțională învățate.
Formatorii din program, specialiști cu experiență internațională, vor colabora cu echipa AVE pentru a forma profesorii în ceea ce privește conștientizarea și înțelegerea propriilor emoții, dar și modul în care vor putea fi aplicate în lucru cu elevii concepte precum înțelegerea relației cu sine și cu ceilalți, luarea responsabilă a deciziilor sau autocontrolul emoțional. Programul are la bază tehnici științifice, din domeniile neuroștiință, psihologie pozitivă, învățare socio-emoțională (SEL) și mindfulness.
MindUP – experiența programul implementat în 14 țări ajunge acum și în școlile din România
Începând din 2003, programul MindUP a fost implementat în 14 țări, iar acum ajunge pentru prima dată și în școlile din România. Prin colaborarea cu AVE, programul MindUP, copiii sunt ajutați prin intermediul profesorilor să formeze relații sănătoase, necesare pentru o evoluție armonioasă mai întâi pe parcursul școlii, iar mai târziu la locul de muncă și în viața personală.
În continuarea ediției-pilot, organizatorii HumanKind vizează extinderea numărului de școli implicate în program, până la niel național. Mai multe detalii pot fi găsite aici.