Încă din prima zi de școală ar trebui să-i învățăm pe copii să nu se dea la o parte în viață
“Copiii îți urmăresc evoluția și curajul de a ieși în lume și de a spune lucrurile care sunt importante pentru ei.”
Ar fi o schimbare în valuri uriaşe să îi lăsăm pe copii să fie ceea ce sunt (în imensitatea curiozităţii şi imaginaţiei lor), nu să se dea atât de mult la o parte în viaţă – e un gând ce mi-a traversat prin minte la începutul acestui an şcolar.
Mi-ar plăcea ca acest moment să fie al copiilor, să se adreseze celor care intră pentru prima dată pe poarta şcolii, să fie o pledorie pentru independenţă şi pentru sensul pregătitor al jocului în devenirea adultului schimbător de lume.
Dincolo de discursuri de adult pe care copiii nu le urmăresc, am putea căuta modalități de a transforma prima zi de școală într-o încurajare de a acţiona şi nu de a asista pasiv. Să facem loc discursului copilului în care să se regăsească vocea lui şi intenţiile lui raportate la şcoala care îi va găzdui visurile pentru întregul an.
Mai mult, florile ar putea fi înlocuite de lucruri plămădite de mânuțele copiilor. Iar la finalul anului, ei ar putea să revadă aceste mărturii sau să le transforme într-un gest de ajutorare pentru cei care au nevoie de susținere ca să meargă la școală.
În speranţa că vocea copiilor va fi din ce în ce mai prezentă în momentele oficiale – și nu trecută în subsolul evenimentelor vieţii şcolare -, reîntâlnirea cu clasa mea poate fi redată sub următoarea impresie: “Am simţit curajul de schimbare a 29 de inimi multiplicate”.
Revederea cu copiii mi-a arătat că mi-era mai dor de ei decât credeam. Surprinzând o poză făcută de o bunică, am văzut încadrate îmbrăţişările lor şi îmbrăţişările mele. Dincolo de cuvinte, îmbrăţişările au fost limbajul principal şi modul nostru de a reveni unul la celălalt, calzi şi entuziasmaţi.
În vacanţă am participat la o serie de interviuri şi am subliniat că în parcursul nostru în meseria aceasta, inimă lângă inimă cu copiii, este fundamental să vedem ce este pe sufletul lor. Și de acolo să pornim să luminăm şi să construim ulterior stările pe care le vor accesa mai departe.
Copiii au fost încântaţi să-mi spună că m-au văzut la televizor sau m-au auzit la radio, iar una dintre fetiţe a exclamat: “Eşti populară!” Copiii îţi urmăresc evoluţia şi curajul de a ieşi în lume şi de a spune lucrurile care sunt importante pentru ei. Aduce în clasă un alt orizont de creştere și e posibil să îi conducă spre lucrurile frumoase pe care le vor căuta apoi şi le vor cuceri.
Conectarea aceasta la nivelul “sunt ai mei” indică acele fire invizibile prin care fiecare şi-a pus amprenta asupra celuilalt – ei asupra mea şi eu asupra lor.
Ar fi o filă importantă în prima zi de şcoală să îi întrebăm pe copii cum îşi imaginează clasa a II-a şi ce îşi doresc să experimenteze. Pentru copii, noul an şcolar este un nou tărâm care le modifică şi imaginea corporală, precum şi percepţia de sine. Îmi spunea o elevă că simte că deja are un accent de clasa a II-a . Aşadar, se percep diferit. Noul nivel şcolar este un prag pe care îl trec şi care cumva îi catapultează spre lucruri de care vor fi foarte mândri şi pe care şi le doresc să reprezinte vârsta lor.
În reîntâlnirea cu părinţii am simţit că după primul an împreună avem un limbaj comun şi încă din prima zi ne-am încurajat. În această perioadă, într-adevăr, culegem roadele unui an în care am investit pentru a ne activa resursele. Simt că anul acesta ne aparţinem şi mai mult, simt curajul a 29 de inimi multiplicate care se sincronizează în momentele de provocare.
Este senzaţia extraordinară că suntem o trupă şi că putem vehicula idei astfel încât să plecăm împreună cu viziuni extinse şi, în acelaşi timp, să ne simţim confortabil să fim ceea ce suntem pentru că ne avem unii pe ceilalți.
Stabilitatea pe care ne-o oferim ne permite să îmbrăţişăm noutatea care vine spre noi. Să vedem dorinţele din anul care vine ca o promisiune a unui an senin, în care putem să traversăm orice emoţii pentru că este un spaţiu în care putem să le abordăm şi le cuprindem.
Ne-am urat ”fericire!” la începutul acestui an şcolar. Pentru noi a devenit firesc să facem o prioritate din această stare şi să urmărim cum fericirea noastră dospeşte prin puterea pe care o punem la comun, precum şi prin faptul că este în gândurile noaste. Considerăm că fericirea este un dar pe care ni-l facem nouă, în primul rând.
Suntem un trib de învăţare şi am pus o temelie pe care este uşor să construieşti şi să te ramifici. Am intitulat acest an (e o invitaţie şi pentru copii de a denumi anul, de a pune un titlu sub care să acţioneze) #demână. Pentru a traversa perioada următoare cu sentimentul de împreună, experienţele profesionale, de şcoală, de parteneriat familie-școală, adică experienţele de viaţă, sunt esențiale dărâmarea unor ziduri, depăşirea unor blocaje, contruirea unor punți de comunicare şi dezvoltarea unor relaţii sănătoase în şcoală.
Poţi să zâmbeşti ştiind că celălalt îţi este alături. Pe părinţi i-am simţit că vor fi acolo când voi lansa o provocare, mult mai deschişi pentru a face parte din echipă.
Aşteptam acest an şcolar ca pe o poveste cunoscută, dar care va fi continuată cu interes şi blândeţe. Am făcut multe pregătiri cu gândul la ei, luând în calcul ultimele descoperiri din neurostiintă şi dezvoltând un portofoliu prin care să înveţe mai mult despre puterea creierului uman, în dorinţa de a duce şi mai departe transformarea lor. În prima zi am vorbit despre lucrurile noi pe care le-am descoperit, atât eu, cât şi ei întrucât neuroplasticitatea este unul dintre cuvintele magice din rezervorul de încredere pe care îl am ca profesor. “Marea din clasă” (peretele pictat cu vopsea blue jeans, în valuri, pe care se poate scrie cu cretă şi care încadrează tabla) va fi un simbol, o mare de posibilităţi pe care copiii o pot explora şi pe care o duce chiar în ideea de ocean.
Astfel, după anul trecut în care am făcut cunoştinţă, va fi un an de aprofundare şi de ieşire din grile. Vom fi alături în foarte multe sensuri frumoase.
Pot spune despre prima zi că devine un portal între ritmul de acasă şi ritmul de şcoală şi este despre despre conectare şi vitalitate în circuitul care ne leagă. Simţim creşterea pe pielea noastră, cu fiecare an care vine.
Prima noastră zi a fost un start frumos în dinamica lor de dezvoltare sănătoasă şi un mod de a ne reconecta. Mi-am dat seama cât de vital este acel “de mână” văzând întregul rând de copii ţinându-se de mână în drum spre clasă şi m-am întrebat din nou despre fericirea în şcolile din România şi dacă punem în prima zi ceea ce ne dorim să ne amintim toată viaţa? Întâmpinarea cu iubire, entuziasm şi interes faţă de ceea ce ni se întâmplă în diverse etape de dezvoltare şi susţinerea copiilor de a fi vizibili, de a schimba lumea din jurul lor, de a avea încredere în viaţă şi de a nu se dă la o parte când îşi doresc să trăiască un anumit lucru valoros.
