Mălina Flocea: „Mi-ar plăcea să se vorbească mai mult despre starea de bine a profesorilor”
„Am fost un copil norocos. Tata a fost profesor de istorie, de muzică, asigura mai multe discipline, însă amândoi părinții au fost stricți când venea vorba de educație. Au investit amândoi în mine. În clasa a V-a m-am mutat din satul natal la o școală din Huși ca să pot învăța limba engleză. Cred că aici s-a făcut pentru mine un declic, fiindcă ulterior, am făcut în așa fel încât am cautat locurile care m-au provocat să învăț limba engleză tot mai mult, mai bine, iar ambiția a fost atât de mare că am ajuns în Anglia, am muncit mult ca să pot face studiile acolo. Voiam să vorbesc engleza fluent”.
Ea este Mălina Flocea. Efervescentă, autentică și totuși, timidă. Povestește cu modestie despre experiențele ei din cei peste 30 de ani și reușește mereu să se bucure, mai ales de cele ce au provocat-o și au scos-o din zona de confort.
Când spui că ai studii finalizate în Anglia, lumea s-a obișnuit să gândească că ai avut posibilități, că ți-a fost ușor, te etichetează într-un anumit fel. Pentru Mălina, studiile în Anglia au fost o prioritate, însă mai întâi a trebuit un an de zile să învețe pentru admiterea la facultate și să muncească orice se putea ca să se poată întreține.
Nu s-a temut niciodată să facă lucruri noi sau să meargă în locuri necunoscute. A descoperit că îi place să călătorească şi îi plac copiii. Mai mult de atât, îi surâdeau ideile ce implicau ajutor pentru cei mai puțin norocoși și ideea de a face voluntariat într-o țară străină. Lucrase deja cu copii cu dizabilități, îi plăcea că îi putea ajuta să își descopere autonomia și avea sentimentul plăcut de mulțumire și împlinire că poate contribui la starea de bine a oamenilor.
„Un bun prieten din Anglia îmi propusese să mergem într-o provocare caritabilă – Mongolia Charity Rally. Practic, strângeam bani ca să cumpărăm o mașină pe care să o donăm cu scop de mașină de urgență pentru zonele izolate. Banii rămași din donații, după achiziția mașinii, i-am donat unei biblioteci din mediul rural. Ne-a luat cam 2 luni să ajungem cu mașina donată până în Mongolia”.
A descoperit că îi place să fie alături de comunitățile restrânse, alături de copii și mai mult, îi place să ajute necondiționat. Așa se face că, o perioadă de timp a muncit în Anglia doar pentru a strânge bani să plece voluntar, în Thailanda.
„Am strâns bani ca să plec în Thailanda unde am fost coordonator de voluntari. Aici am stat 9 luni. A fost prima mea experiență de management, nu mai coordonasem adulți până atunci. Trebuia să te adaptezi la rol, fiindcă eram prea puțini voluntari pentru ce se întâmpla acolo. Am făcut și fundraising și recrutare, găteam, eram și profesor de engleză, lucram și la fermă. A fost una dintre cele mai importante experiențe pe care am avut-o până acum și m-aș întoarce acolo oricând”.
Cu toate astea, Mălina își dorea să se întoarcă acasă, la ai ei. Voia să construiască și în România o comunitate ca acolo, în Thailanda, o comunitate sănătoasă, apropiată.
A aflat despre Teach for Romania și a aplicat la program. Încă era în Anglia când a aflat că a fost acceptată. S-a întors în țară pentru a susține interviul, urmat de relocarea în București, timp în care ea oferea meditații la limba engleză pentru copii.
Primul examen, prima titularizare, primul post, primul an în învățământ. Luase post la Toflea, în județul Galați. Nimeni nu și-a dorit acel post, doar ea radia de fericire că l-a obținut. Nimeni din jurul ei nu înțelegea atunci bucuria ei.
A urmat mutarea în Tecuci, deoarece în Toflea nu găsise cazare. Nici măcar în gazdă.
Cele mai mari provocări în Toflea aveau să fie printre adulți, prin viziunea lor răsfrântă uneori, asupra copiilor: „La primul meu drum spre Toflea m-am certat cu șoferul unuia dintre cele 3 microbuze schimbate pe ruta Epureni-Toflea, care refuzase să ia un domn de etnie romă de la Bârlad până la Berheci, deși avea suficiente locuri. Nu mi-a păsat că m-a făcut impertinentă, doar voiam să aibă aceleaşi drepturi cu mine. Deseori, copiilor de etnie romă le era refuzată speranța că pot. Vorbim de sate cu un nivel de trăi foarte scăzut, de abandon școlar din cauze multiple, analfabetism, lipsa de condiții la școală, lipsa materialelor de studiu, iar astea nu țin de o singură persoană, oricât s-ar încerca aruncarea vinei când în directori, când în primărie, când în profesori, când în părinți, când în copii. Situația aceasta poate fi îmbunătățită doar dacă ne facem toți treaba și lucrăm împreună către un scop comun”.
După doi ani în învățământul gimnazial ca profesor de limba engleză, Mălina și-a dorit să învețe mai multe despre co-predare la nivel preșcolar, așa că o perioadă a lucrat într-o grădiniță din Budapesta. Îi surâdea, din nou, gândul că va învăța ceva nou, tot alături și pentru copii.
Cu toate experiențele cumulate, în 2021, Mălina s-a întors acasă, în Iași și a devenit Tutor Teach for Romania din empatie pentru acele cadre didactice aflate la început de drum, care au atât de multă nevoie de ghidaj și încurajare ca să nu renunțe. Acum, ea susține din poziția de tutor, 17 profesori, educatori și învățători Teach for Romania, aflați în cei doi ani de program. Povestește mereu cu drag despre ei, adoră vizitele în comunitate și știe că etapa aceasta îi este cea mai dragă că este alături de familie, de profesori, de învățământ, de Teach for Romania și de misiunea ei dintotdeauna.
„Îmi place foarte mult să lucrez cu profesori, să deslușim tainele managementului clasei, metodica învățământului, cultura clasei, să construim împreună și să punem în aplicare cele mai faine idei de creștere și dezvoltare atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Am învățat foarte multe alături de ei: să cer ajutor, să recunosc că nu știu, să nu îmi mai fie teamă să greșesc”.
Întrebată ce ar schimba la sistemul românesc de învățământ, Mălina răspunde calm: „mi-ar plăcea să se vorbească mai mult despre starea de bine a profesorilor. Vorbim adesea despre a ne crește copiii în cel mai sănătos mod, însă nu putem face asta dacă profesorii sunt extenuați, lipsiți de sprijin, de aprecieri sau lipsiți de persoana care să îi asculte fără să se teamă că vor fi «certați», înecați în hârtii care mai de care. Sunt foarte încărcați, au o responsabilitate enormă și nu au timp să se mai bucure de rolul pe care îl au. Profesorii sunt oameni. Starea lor emoțională contează, dar din păcate subiectul acesta nu este foarte prezent în topica învățământului”.
Cei doi ani de predare alături de Teach for Romania sunt, pentru noi, doar începutul unei cariere de lider în educație. În 2022, comunitatea de alumni Teach for România va fi formată din 220 de absolvenți ai programului. Peste jumătate dintre ei au ales să rămână la catedră în școli publice din România, alții au hotărât să aducă o contribuție în sistemul de învățământ din alte roluri. Teach for Romania lucrează cu oameni care au motivația și abilitatea de a fi lideri în educație, de la catedră, din poziția de director de școală, din instituțiile publice care gestionează sistemul de învățământ, din poziția de inovator social sau de comunicator și formator de opinii. Ne propunem să creștem o comunitate de lideri care au experiența practică de a preda în cele mai provocatoare comunități din România și care vor avea luciditatea și doza de realism necesare pentru a contribui la transformarea educației în favoarea elevului. Dăm forță și încredere celor cu experiență în sistem și aducem oameni noi, valoroși, în educație.