Platformă digitală destinată învățării la distanță, pusă gratuit la dispoziția a 30.000 de profesori și elevi
În această perioadă critică, în care toate unitățile de învățământ și-au închis porțile pentru a limita răspândirea virusului COVID 19, dar și pentru a proteja elevii, profesorii și familiile acestora, Ministerul Educației și Cercetării, alături de organizația neguvernamentală Narada și cu sprijinul Cora România au lansat inițiativa „Reacție pentru educație”. Aceasta reprezintă o modalitate prin intermediul căreia tehnologia poate ajunge la profesorii și elevii din comunitățile dezavantajate.
Astfel, începând cu data de 1 aprilie, în cadrul platformei digitale, prin intermediul NaradiX, vor fi generate clase digitale susținute de oameni de afaceri, personalități din showbiz, profesori și traineri. Totodată vor fi abordate subiecte de interes pentru elevi, studenți și profesori, cu referire la perioada în care ne aflăm.
„În contextul actual, mai mult decât oricând, oamenii s-au solidarizat în jurul educației. Inițiativa «Reacție pentru educație» vine să contribuie în această perioadă în care, deși despărțiți unii de alții, învățarea trebuie să continue. Îmi doresc ca acest moment să deschidă drumul prin care tehnologia în educație să fie accesibilă tuturor”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.
Reacție pentru educație
”Reacție pentru educație” este un plan de intervenție, structurat pe două dintre cele mai plauzibile scenarii posibile ale evoluției situației privind suspendarea cursurilor în școli și conține patru măsuri și instrumente concrete de lucru la distanță. „Am pus cap la cap resursele de care dispunem, pornind de la avantajele științei și tehnologiei, canalele de comunicare, până la comunitatea de voluntari și companii, pentru a veni în întâmpinarea profesorilor ce caută acum soluții de a rămâne aproape de elevii lor”, a explicat Andra Munteanu, co-fondator Narada.
Cele patru măsuri și instrumente concrete de lucru la distanță constă în:
- Oferă dotări materiale pentru profesori din opt comunități defavorizate în ceea ce privește educația în medii digitale. „Vom reuși astfel să studiem îndeaproape evoluția, piedicile, dar și realizările lor în predarea la distanță, astfel încât, dacă se adâncește criza, să avem un model studiat, pe care să îl putem împărtăși public și cu restul societății civile și pe care să îl scalăm împreună cu mediul de business”, confirmă reprezentanta Narada.
- Platforma pune la dispoziția cadrelor didactice un formular pentru exprimarea nevoilor materiale pe care aceștia și elevii lor le au în demersul pe care îl fac acum, către educația la distanță. Necesitățile profesorilor vor fi disponibile într-un „live-feed”, organizat pe fiecare dintre județe. Obiectivul final al acestui instrument este acela de a atrage și a coagula comunitățile locale, astfel încât să fie acoperite cât mai multe nevoi, într-un timp cât mai scurt.
- Lansează platforma narada.online, pe care sunt disponibile spații de lucru pentru fiecare dintre aplicațiile digitale folosite de profesori în predarea la distanță. Acest spațiu virtual oferă sprijin constant pentru cele peste 30.000 de cadre didactice în familiarizarea cu aplicațiile, platformele și software-urile educaționale disponibile gratuit.
- Creează un „taskforce” numit NaradiX, care va genera clase digitale, susținute de oameni de business, personalități din showbiz, profesori și traineri începând de miercuri, 1 aprilie.
„Vom livra astfel conținut educațional interactiv pe toată perioada stării de urgență, cu învățare adaptată secolului XXI către toți elevii care au acces la internet. Pentru copiii de peste 10 ani și pentru adolescenți, această perioadă poate avea un impact major. Așadar misiunea acestui taskforce este să creeze un tip de educație care să îi ajute să tranziteze această perioadă și chiar să facă din ea un context real de învățare și creștere personală. Dincolo de consecințele negative, crizele au și capacitatea de a crea poduri între lumi. Astăzi, mai mult ca niciodată, influența și impactul businessului în ceea ce privește viitorul educației sunt cruciale”, se precizează în comunicatul de presă emis de ONG.
Narada este o comunitate formată din antreprenori, manageri și oameni de acțiune, al cărei scop este acela de a oferi soluții eficiente și rapide de modernizare a educației.