Proiectul SI(n)GUR – a doua tabără anti-bullying s-a încheiat cu succes. 70 de copii și adulți au învățat cum să reacționeze în fața bullyingului
În perioada 6-13 iulie, Asociația Zi de Bine a continuat proiectul SI(n)GUR, început anul trecut, cu tabăra anti-bullying CAMP care a reunit aproape 70 de persoane – profesori, părinți și copii – uniți de nevoia comună de a învăța cum să reacționeze în fața bullyingului. Tabăra a avut loc la Straja, în județul Hunedoara.
În contextul în care bullyingul a devenit o problemă imposibil de evitat în zilele noastre, această inițiativă a fost esențială pentru a oferi părinților informații necesare, profesorilor resurse ușor de utilizat la clasă, iar copiilor încredere în propriile forțe și sprijin din partea unor adulți informați, responsabili și pregătiți să-i ghideze cu profesionalism. În colaborare cu o echipă de 5 psihoterapeuți, participanții au învățat cum să încurajeze comportamentele pozitive și să crească reziliența copiilor. Totodată, accentul a fost pus pe gestionarea reacțiilor emoționale ale adulților în raport cu copiii, folosind tehnici și exerciții de ascultare activă, dezvoltare a înțelegerii empatice și a abilităților de comunicare asertivă.
Proiectul este susținut financiar de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin.
„Știam din edițiile precedente ale proiectului SI(n)GUR că fenomenul bullyingului este foarte răspândit și adânc înrădăcinat în comportamentul tuturor, însă nu am realizat niciodată cât de mare este eliberarea unui părinte care învață cum să-și ajute copilul aflat într-o astfel de situație. Reacțiile pe care le-am primit din partea participanților la tabăra anti-bullying ne încurajează să nu ne oprim aici și să continuăm să dezvoltăm și să extindem acest proiect. Toate eforturile noastre sunt menite să construiască o comunitate unită și informată, capabilă să recunoască și să combată bullyingul, asigurând astfel un mediu sigur și armonios pentru toți copiii. Credem cu tărie că, prin educație și colaborare, putem face o schimbare semnificativă și durabilă.”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine.
„Participarea la această tabără anti-bullying alături de copilul meu a fost o experiență revelatoare și profundă. Dacă aș putea, v-aș transforma într-un vaccin și aș imuniza toți adulții – profesori, rude, prieteni – cu înțelepciunea și abordarea voastră plină de compasiune și empatie. Sunt convinsă că, într-o astfel de lume, băiatul meu ar avea șansa să crească armonios și fericit, ferit de umbrele bullyingului. Vă sunt profund recunoscătoare pentru tot ce faceți!”, a declarat un părinte beneficiar al taberei.
Cei care au venit în tabără au beneficiat de sesiuni interactive, ateliere practice și discuții deschise care au facilitat schimbul de experiențe și au creat un mediu de suport reciproc. În cadrul atelierelor organizate au avut loc discuții despre strategii de intervenție în situații de bullying și s-au dezvoltat planuri de acțiune pentru implementarea unor măsuri preventive eficiente atât la nivel familial, cât și în cadrul școlii.
„Am întâlnit în această tabără oameni care ne-au dat speranță și ajutor dezinteresat, oameni de bine. Și a învăța binele și optimismul de la oameni ca voi este deja un mare câștig pentru noi toți cei care am venit în această tabără. Însă, cel mai important este faptul că am plecat acasă cu o convingere: este absolut obligatoriu să învățăm copiii să gestioneze situațiile de bullying, iar noi, ca profesori, să le fim sprijin și resursă ca ei să poată răzbate în această societate nedreaptă și imperfectă”, a declarat un profesor beneficiar al taberei.
Prin organizarea acestor evenimente, Asociația Zi de Bine dorește ca impactul activităților desfașurate să se extindă dincolo de cei prezenți, prin dezvoltarea de resurse educaționale accesibile tuturor și prin colaborarea cu școli și alte instituții educaționale. Obiectivul asociației este să construiască o comunitate unită și informată, capabilă să recunoască și să combată bullyingul, asigurând astfel un mediu sigur și armonios pentru cât mai mulți copii.